Ce ne motiveaza sa muncim si de ce ?

Intamplator acum lucrez la o analiza de criza organizationala – cazul Raluca Stroescu de la Ernst & Young, care si-a pus punct vietii in urma epuizarii excesive la munca. Nu o sa intru in nici un detaliu, subiectul a fost larg dezbatut din aprilie, de cand s-a intamplat, intors pe toate partile si consumat.

Insa, oare nu cumva acest subiect este mai mult decat o poveste, este un simbol pe care trebuie sa-l avem in vedere in anumite momente, pe care trebuie sa-l analizam din punct de vedere psihologic? Cum ajungem sa lucram atat de mult incat sa uitam de noi?

In primul rand ne putem intreba cat este de manipulator sistemul in care traim de ne ofera asemenea satisfactii incat putem ajunge sa uitam de nevoile noastre de baza. Cum reuseste sa ne prinda ca intr-un carusel din care apoi nu mai avem curajul de sa sarim?

In principiu acest sistem functioneaza foarte simplu. Daca nu mergi la scoala nu vei putea munci, daca nu vei putea munci, nu vei castiga bani, daca nu vei castiga bani, nu vei putea trai o viata normala si deci nu vei avea o casa, o masina, un copil, o familie.

Nu demult, oamenilor li se promitea viata de dupa, o viata stralucitoare cu tot ce si-ar fi putut vreodata dori. De cand cu democratia, oamenilor li se promite o viata stralucitoare aici si acum cu o singura conditie: sa munceasca. Bine, acum chiar daca muncesti, uneori tot nu poti avea ce spuneam (casa, masina, copil, familie) si atunci trebuie sa-ti iei si un credit. Un credit care te fixeaza si mai mult in sistem.

Ok, am vorbit despre sistemul care, in afara oricarei teorii a conspiratiei, ci cu argumente, foarte simplu, te face sa crezi ca scopul tau in viata e sa muncesti. Si nu zic ca e bine sau rau, ci doar ca asta se intampla.

Un alt lucru care te face sa vrei sa muncesti, dar care vine de data asta din interior, este talentul. Acel ceva care arde in tine si te face sa iti doresti sa descoperi mai mult din ceea ce esti si din lumea din jur, pe un domeniu anume. In acest caz, de obicei, combini o pasiune pe care o ai cu un job. Si atunci devii workaholic, ramai peste program la serviciu si trebuie sa vina directorul sa te goneasca acasa 🙂

Astfel, daca asociezi o pasiune cu un job si mai adaugi si ambitia dezvoltarii personale, poti obtine un om specializat pe ceea ce face, poate chiar cel mai bun, dar din pacate atat si nimic mai mult. Bineinteles, daca nu se pastreaza niste limite. Pentru ca acel om, devenind specializat, nu va mai avea grija si de alte aspecte ale vietii sale, la fel de importante. Va uita ca timpul trece si nu mai poate fi recuperat, ca exista si in alte domenii dead-line-uri pe care trebuie sa le respecti, care pot schimba cursul vietii tale cotate la bursa 🙂

Nu ai prea multe sanse in viata sa faci lucrurile asa cum trebuie. Ori le faci pe toate la timpul potrivit, ori mai bine nu le faci. Pentru ca daca acum sa spunem ca te concentrezi numai pe cariera dar lasi in suspensie familia, prietenii, iubitul/iubita, sau chiar sanatatea ta, ele se erodeaza. Si chiar daca realizezi cea mai stralucitoare cariera si te dezvolti foarte mult personal, acele lucruri care se erodeaza vor incepe sa-ti lipseasca din ce in ce mai tare si te vor face sa le compensezi tot prin satisfactia muncii. Intrii intr-un cerc vicios care pana la urma se intoarce impotriva a ceea ce ai realizat bine, profesional.

Insa, nu trebuie sa fie totul atat de dramatic. Se poate pastra in echilibru, trebuie doar sa-ti dai seama de importanta acestui lucru. Sa iti dai seama ca toate se pot face la timpul lor si in acelasi timp bine.

O alta problema, cu dorinta de a munci, este atunci cand ea vine dintr-o fuga de viata. Iar asta este parte integranta a cercului vicios amintit mai sus. Se poate intampla ca lucrurile sa nu stea foarte bine emotional. Si atunci incerci sa nu te mai gandesti la asta, incerci sa nu mai simti acele senzatii negative asa ca vrei sa fii mereu ocupat. Si pana la urma cat poti iesi in oras cu prietenii, cat poti discuta si merge la evenimente? 🙂 Nu foarte mult asa ca incepi sa te implici in proiecte, cauti sa te angajezi, incepi sa muncesti. E un mod tare bun de a-ti focusa toata concentrarea si energia, de a nu mai simti nici o emotie negativa. Dar pana cand?

Ceea ce incerc sa spun este ca da, suntem invatati de sistem ca munca este foarte importanta si doar prin ea ne putem realiza ca oameni, intr-o societate democratica. Putem avea in noi un talent care sa ne consume pentru atingerea celor mai inalte scopuri. Se mai intampla sa vrem sa fugim de lume si in munca sa gasim cea mai eficienta solutie. Dar pana unde?

Cum sa facem sa nu uitam ca si celelalte lucruri sunt la fel de importante. Poti duce la bun sfarsit cele mai complexe si inovatoare proiecte, poti contribui la dezvoltarea spectaculoasa a firmei la care lucrezi, a sinelui. Dar daca alungi oamenii care tineau la tine, daca ramai singur, ce rost mai are totul ?

Prin urmare, ceea ce conteaza este sa ne dezvoltam pe noi, sa facem lumea mai buna, dar sa nu uitam ca avem nevoie de oameni. Avem nevoie de o familie unita, de prieteni apropiati si de cineva care sa ne iubeasca in mod special 🙂 Atunci ne vom simti intr-adevar impliniti.