In ultimul timp – cam ultimii 2 ani 🙂 exista un subiect la care ma gandesc destul de intens. Am incercat sa-mi dau seama care sunt lucrurile comune tuturor oamenilor, indiferent de tara, limba, gen, educatie, domeniu de activitate sau preferinte, cele la care reactioneaza oricand, cu care rezoneaza si care ii fac sa simta. Astfel ca, din toate discutiile pe care le-am avut si toate cartile si articolele pe care le-am citit, am ajuns la concluzia ca sunt doua: amintirile din copilarie si legate imediat de acestea, povestile.

Pentru ca vreau sa-mi fac lucrarea de dizertatie pe acest subiect – povestile, nu o sa dau acum mai multe detalii despre cum vreau sa le abordez, pana ce nu pun toate informatiile pe care le-am adunat cap la cap. Ideea principala insa este ca exista o nevoie de poveste asa cum exista nevoia de a manca, de a ne integra in societate sau a ne auto-depasi 🙂 Iar forma pe care au luat-o povestile de-a lungul timpului a trecut prin religie, cultura, arta si sport pana la publicitate acum. Avem carti de beletristica, cantece si campionate mondiale, avem reclame, telenovele si barfe – toate acestea fiind la fel de povesti cum sunt si Alba-ca-zapada sau Alice in tara minunilor.

Si cum se intampla de fiecare data cand te gandesti la un lucru tot universul se aranjeaza astfel incat sa dai peste acel lucru intr-o forma sau alta, am citit doua articole foarte interesante azi, despre povesti si o invitatie la eveniment:

1. …”De ce este important sa stii sa spui o poveste?

(…) povestile sunt forma prin care ne organizam informatiile inca din copilarie

Jerome Bruner, psiholog la New York University: ”La trei-patru ani copiii nu sunt probabil capabili sa urmareasca intrigi si scenarii complicate. Varianta narativa, cred acum psihologii, este pur si simplu esentiala pentru ei.(…) Copiii inventeaza povesti pentru a “integra evenimentele, actiunile si sentimentele intr-o singura structura. Este singura modalitate de organizare a lumii, de organizare a experientei, de care dispun. Ei nu pot asimila teoriile care organizeaza lucrurile in termenii cauzei si efectului, ai relatiilor, asa ca le transforma in povesti si, chiar atunci cand incearca sa inteleaga ce se petrece in viata lor, ei folosesc versiunea povestita a experientei lor ca baza pentru reflectiile ulterioare. Daca vreun element nu este prins in aceasta structura narativa, el nu este retinut prea bine si nici nu pare a fi accesibil pentru dezbaterile ulterioare.”

(…) informatia se integreaza mai usor in cadrul povestilor

Nassim Taleb: “We like stories, we like to summarize, and we like to simplify i.e. , to reduce the dimension of matters. Explanations bind facts together. They make them all more easily remembered; they help them make more sense. The problem of narrativity, although extensively studied in one of its versions by psychologists, is not so “psychological”: it is more generally a problem of information. Information wants to be reduced. There is another, even deeper reason for our inclination to narrate, and it is not psychological. It has to do with the effect of order on information storage and retrieval in any system.”

(…) oamenii adora sa li se spuna povesti

Annette Simmons: “Atunci cand spui o poveste care ma impresioneaza, imi daruiesti atentie umana– ceea ce ma leaga de tine, imi atinge sufletul si ma face sa simt ca traiesc.”
Somerset Maugham: “Bucuria de a asculta povesti este la fel de fireasca naturii omului ca si bucuria de a privi un dans.”

(…) povestile hranesc lovemarkurile

Kevin Roberts: “Povestile hranesc Lovemarrk-urile. Ele reprezinta modul in care ne explicam lumea si dam valoare lucrurilor pe care le iubim. Stim cu totii ca o poveste buna spusa la momentul potrivit ne poate face sa ne razgandim sau sa exclamam acel “acum inteleg” adevarat. Lumea informatiilor este o lume dura, in care cu greu, obtii o schimbare a unei actiuni sau emotii. Lovemark-urile folosesc povesti pentru a ne arata de ce informatia conteaza. Cuvantul “continut” ma deprima. Nu are niciun punct de vedere. Este lipsit de energie. O eticheta generica pentru un lucru generic. Este pentru cei care au devenit fani ai comoditatii. Povestile au o valoare foarte mare in afaceri pentru ca tintesc acolo unde trebuie. Tintesc oamenii. Nu poti spune o poveste fara personaje, fara emotii si fara detalii senzoriale.

(…) cine spune cea mai buna poveste castiga

Howard Gardner, psiholog:  “A key, perheps the key, to leadership is… the effective communication of a story.”

Tom Peters:  “Whoever tells the best story wins.” What’s your story?… (articolul complet pe focusblog.ro)

2.  “Destul de aproape de inceputul cartii Wendy, care abia l-a cunoscut pe Peter Pan, ii spune:

-Peter, te rog, nu pleca, stiu o groaza de povesti, il implora ea.

Exact asa sunasera cuvintele ei, deci nimeni nu poate tagadui faptul ca ea il ispiti prima.
El se intoarse cu o privire lacoma care ar fi trebuit sa o puna pe ganduri, dar care nici vorba sa o nelinisteasca.

Voila. Asa incepe. Asta cautam. Pe cineva care sa ne spuna o groaza de povesti. Oamenii care stiu sa spuna povesti sunt magici, nu-i asa?

Apoi vrem sa ne spuna povesti doar noua.” (articolul complet pe blognaiv.blogspot.com)

3. “Va invitam joi, 8 octombie, la Verde Cafe incepand cu orele 19 ca sa discutam despre povesti si sa vedem ce fac oamenii maturi cand sunt pasionati de ele. Acesta este primul eveniment dintr-o serie. Hotcity Live, in care planificam sa cunoastem cat mai multi oameni interesanti si sa ii convingem sa vorbesca despre pasiunile lor. Ideea de a avea seri frumoase lunare ne incanta la culme!” (continuarea pe hotcity.ro)