“Port chiloţii prietenei mele în timp ce scriu aceste rânduri. Sunt verzi şi au mânecuţe. De fapt, sunt verde-brotăcel. De când îi port le-am adăugat câteva găuri, ca să m-asigur că nu-i va cere înapoi.
Nu-i aşa că vrei să citeşti mai departe – măcar din curiozitate morbidă? Sigur că vrei. Vrei pentru că, pe lângă elementul voyeuristic, vei învăţa ceva despre mine. Cel puţin, îndeajuns ca să mă eviţi.
Ei, asta vrea şi un angajator să ştie despre tine.
În ultima vreme am citit zeci de CV-uri şi scrisori de intenţie – marea majoritate de la băieţi şi fete care vor să scrie. Cu mici excepţii, am rămas la fel de ignorant faţă de persoana respectivă cum eram înainte. Am aflat că un el e student în anul trei, şi că o ea a lucrat vara ca translator. Dar în afară de faptul că el a intrat la facultate, sau că ea vorbeşte ocazional altă limbă, ce-am învăţat nou? Nimic. Ba mai rău. Cum se diferenţiază ei de ceilalţi studenţi şi translatori de-o vară. Îţi spun eu: deloc.
Eşti la vârsta la care te mai pasc câteva CV-uri şi scrisori de intenţie, fie pentru primul job, fie pentru următorul. Intuiţia mea spune că, pe hârtie, eşti la fel de incolor şi inodor ca majoritatea contracandidaţilor. Şi am hotărât să te ajut. Nu pentru că am o inimă mare şi pufoasă, ci pentru că e plictisitor să recitesc aceeaşi biografie de 10 ori, doar sub alt nume.”
Aflati de la Cristian Lupsa cele 4 lectii adevarate despre cum sa scrii o scrisoare de intentie re-mar-ca-bi-la 🙂 pe ascrie.ro
Apoi cititi si Purple Cow, sau daca va convine mai bine, Vaca Mov
Succese! 🙂
“Succesuri” 🙂
sau Succeşi! 🙂
what a nice cow?