Tema – O povestire pornind de la sau folosind urmatoarele fraze:

Alexandru își trage pantalonii și începe să urle cu ochii bulbucați.
Peste 3 ore plec la Iași.
Oamenii de la metrou se înghesuie în fața patiseriei.
Nu mă uita.
Ai fost neatenta la ce ai scris.
Zborul nu e pentru muritori.
Când era în primul an de facultate și-a vopsit părul albastru.
Oribil palpită aceeași culoare.
M-am uitat peste umăr și am văzut oi.
Șchiopătatul, Guriță și Belu se uitau pe fereastră.

Când a văzut-o prima dată i-a intrat în suflet. Ca o muscă. Și-a depus ouăle acolo și a zburat. De atunci Valeriu nu mai avea stare. Viermii începeau să iasă și îl durea. Dorul de ea îl sâcâia la sânge.

O cunoscuse la un festival de literatură de la Iași. FILIT. Avea părul vopsit roz și mirosea a pere coapte. A întrebat-o de ce roz. Clara, căci așa își spunea, i-a zis că în primul an de facultate și-a vopsit părul albastru și apoi a tot continuat. Ulterior, în fiecare moment important din viață și l-a vopsit – când a avut primul orgasm provocat de un tip, în anul 2, verde;  când i-a murit mama, același an, roșu; când a plecat prima dată din țară, prin programul Erasmus, mov. Acum își lansa o carte la festival, Zborul nu e pentru muritori și a ales rozul. El a rămas cu gura căscată și, când să-i răspundă totuși ceva, a trebuit să intre în conferința de presă cu lectură publică. A zburat. Îi lăsase în suflet patru culori.

O auzea ca prin vis: “Alexandru își trage pantalonii și începe să urle cu ochii bulbucați: M-am uitat peste umăr și am văzut oi! Șchiopătatul, Guriță și Belu se uitau pe fereastră. Era prima oară când piciul lua acid și se așteptau să reacționeze așa.” Avea vocea groasă, de fumătoare, deși gâtul alb și micuț, ca de copil. Șuvițele tăiate scurt îi intrau în ochi în timp ce citea. Rochia de lână maro părea că îi incomodează trupul firav. I-ar fi stat mai bine goală.

Hipnotizat, s-a dus să-i cumpere cartea și s-a pus la rând pentru autograf. Când a ajuns în față și-a spus că trebuie să fie tare. Fetelor ca ea îi plăceau tipii aroganți. I-a spus atunci sigur pe el: “Ai fost neatentă la ce ai scris”. “Poftim?”, spusese ea ridicând pentru prima dată ochii. “Ai folosit două timpuri diferite în aceeași construcție. O greșeală comună autorilor debutanți și editorilor prost plătiți.” Privirea care a urmat acestei fraze l-a înghețat. Nu credea că o femeie ar putea fi capabilă să se transforme într-un balaur fioros atât de repede. Îl ustura pielea. A mârâit ceva și i-a întins cartea cu o măzgălitură pe prima pagină. Rozul părului ei pălise. Oribil palpita aceeași culoare ce mai devreme îl făcuse să simtă furnicături plăcute sub burtă. Transformarea îl făcu pe Valeriu să se aprindă și mai tare. Simțea în ea un rival pe măsură. “Nu mă uita”, a mai apucat să-i spună. A pierdut-o apoi în mulțime.

Următoarele trei zile de festival au fost teribile. S-a plimbat continuu, ca rechinul în căutarea cinei, dar nu a mai găsit-o. A trebuit să se întoarcă în capitală cu o senzație adâncă de gol. A căutat să dea de ea apoi luni la rând, însă folosise un pseudonim pentru carte și nu a reușit. Acum, la un an distanță, își luase bilete de tren din nou. Peste trei ore pleca la Iași.

Rucsacul era burdușit de cărți. Străzile însorite de toamnă își amestecau frunzele cu flyerele aruncate de trecători. Porumbeii ciuguleau necontenit pământul. Oamenii de la metrou se înghesuiau în fața patiseriei lui preferate. Canapelele trenului miroseau a bere și paracetamol. Părul lui strălucea roz când a coborât din tren, zâmbind plin de speranță.