M-am cățărat pe tine ca pe o stâncă. Un picior aici, o mână acolo, ți-am înfipt colțarii în față și degetele în ochi, am ancorat carabiniere de sfârcurile tale și am ajuns pe creastă. Acolo, ce să vezi, un cer înstelat, frig (se făcuse aproape miezul nopții), în dreapta o peșteră în care sforăia o panteră, iar în stânga o tonetă cu înghețată și un tonomat.

Am băgat un dolar în mașinăria care s-a aprins cu un oftat și am ales Are you lonesome tonight. Discul a fâșâit o secundă și vocea a început să fredoneze melodia, fără versuri, doar cu lalala. Lalalala lala, lalalala lala, lalala lalala lalala la laaaa. Lalalala lala, lalala lala, lalala lalala la la. Am luat două cornete (când mănânc înghețată cel mai mult îmi place să ronțăi cornetul), le-am umplut – pe una cu o cupă de înghețată de mentă cu bucăți de ciocolată, pe cealaltă cu o cupă roz-albastră pe nume Bubble gum și m-am așezat pe marginea prăpastiei să mă uit la stele ca la un film. Filmul, bineînțeles, era doar în mintea mea.

Un pulsar, o stea pitică și un gigant roșu intră într-un bar. Steaua comandă o vodkă mică, pulsarul un rom, gigantul vede o gaură neagră și explodează. Morala? Să nu ai niciodată încredere în pedala de frână, mai bine încetinești din timp. S-a făcut atât de frig că am început să tremur ca o mașină de cusut. Îmi clătesc gura cu un rest de apă din sticla din ghiozdan și mă duc să mă cuibăresc lângă panteră. E caldă, moale și toarce la relanti când mă simte.

Când mă trezesc sunt într-un pat de spital, o branulă îmi arde încheietura, pe ecranul negru din dreapta sus scrie cu verde ba 99, ba 100, ba 101 și un piuit îmi afișează graficul pulsului. O asistentă minionă intră să îmi verfice temperatura și îi simt mâna ca o cupă de înghețată de mentă pe frunte, iar inima mea stă să explodeze când îmi amintesc că ultimele cuvinte pe care mi le-ai spus înainte să te urci în avionul pentru care luasei bilet doar dus au fost We’ll always have Paris.