Cătălin lucra la filmul lui, unicul lui film, de aproape 10 ani. De când terminase facultatea de film, secția regie, se îndrăgostise de ideea asta – să facă un film despre nimic. Fără poveste, fără personaje. Fără emoție, fără structură, fără toate tâmpeniile propagandistice ale filmelor contemporane.
La fel ca în experimentul lui Kuleshov, dacă arăți o scenă violentă înaintea unui portret, privitorii îl vor considera pe bărbatul din imagine criminal. Dacă arăți o farfurie de supă înaintea aceluiași portret, îl vor considera flămând. Voia așadar să arate nimic pentru ca spectatorii să se vadă pe ei în filmul lui, ca într-o oglindă. Chiar așa se va și numi filmul – Oglinda.
O suprafață lucioasă, lipsită de imagine, cu unicul scop de a te dezvălui pe tine. Așa că a dat anunț pentru casting. Fără descriere, doar cu un număr de telefon. Și a așteptat. A așteptat și studenți curioși au început să apară. Dar nici unul nu era destul de bun. Fiecare era cineva, era cumva, cu o personalitate a lui, iar el căuta nimicul, puritatea absolută, absența tuturor măștilor, lipsa oricărei intonații în voce, privirea complet absentă, mișcările fără niciun sens. Așa că scaunul a rămas gol.
Mai așteaptă și astăzi actori. Dacă vrei, poți face o programare: 09552244. Salariul este de 900.000 euro. Dar mai întâi: ești pregătit să renunți la tine?
Leave a Reply