Am citit in Jocul lui Ender despre faptul ca atunci cand devii comandant, lider cu adevarat, acceptat, respectat si apreciat, ceilalalti cu care lucrezi, daca inainte iti erau prieteni, apoi se distanteaza.

Atunci cand esti lider, ceilalti invata de la tine. Se stabileste o relatie de maestru/discipol si indiferent de diferenta de varsta, intervine diferenta de pozitie – unul sta mai sus si vorbeste, celalalt sta mai jos si asculta.

Prietenia se bazeaza in primul rand pe egalitatea de pozitii dintre cei doi, chiar si atunci cand exista competitie. Si putem vorbi de prietenie, numai cand in urma competitiilor castiga unul sau altul, alternativ.

Oricat ar fi un grup de unit si oricat ar fi de deschisi oamenii, daca acei oameni lucreaza impreuna si e nevoie de un lider, el nu va fi vazut niciodata ca prieten. Nu te poti atasa afectiv de un om care stii ca daca nu esti destul de bun, te va inlocui fara sa clipeasca, fara nici un sentiment, pentru ca asa e normal.

Asa cred ca e si in relatia dintre iubit/iubita. Daca unul dintre ei este acceptat ca lider, ca maestru de la care celalalt invata, comunicarea se realizeaza pe verticala si sentimentele se schimba, cel putin pentru cel care se pozitioneaza mai sus. El nu mai spune ca iubeste, doar ca ii e drag de celalalt si vrea sa-l ajute. Si cand il va ajuta, cand celalalt va invata de la el tot ce trebuie sa stie ca sa-i devina un egal, atunci ce se va intampla?

1. Ori va pleca cel care a invatat si va avea alta relatie in care el va fi maestrul, pentru a incerca si el acea pozitie pe care a fost putin invidios in relatia precedenta,

2. Ori va pleca cel care a fost maestru pentru ca se obisnuise sa fie sus si nu poate recunoaste ca acum are un egal, sau pentru ca nu va mai avea nici un fel de sentimente pentru celalalt – ii era drag doar pentru ca avea nevoie de ajutor,

3. Ori vor pleca amandoi pentru ca s-a implinit un scop si deja se plictiseau unul de celalalt neavand ce sa-si mai spuna, ori incep sa se contrazica foarte tare avand amandoi arme de acelasi calibru,

4. Ori raman impreuna trecand la urmatorul nivel la care amandoi sunt la fel de buni si incep sa coopereze pentru alte scopuri.

Intr-o relatie cred ca fiecare trebuie sa invete ceva de la celalalt. Iar in general unul invata sa fie ceva mai pragmatic, iar celalalt ceva mai afectiv. De exemplu unul invata sa fie ceva mai ambtios si sa puna pret pe valorile profesionale, iar celalalt sa fie ceva mai entuziast, sa puna pret pe valorile umane. E un schimb cinstit de pe o pozitie de egalitate.

Problema e ca unii oameni nu accepta pozitia de egalitate si vor sa fie sus in orice conditii, chiar acceptand sa nu invete ceva de la celalalt, desi le-ar fi fost de folos acele lucruri. Sau cel putin sa nu-i arate ca a invatat de la el.

Intr-o relatie trebuie sa existe prietenie, pozitii egale, fiecare sa invete ceva de la celalalt, sa fie competitie insa fiecare sa castige cate un joc. Daca ne incapatanam sa fim sus, sa nu invatam sau sa nu aratam ca am invatat de la celalalt, daca vrem mereu sa castigam prin orice metode, o sa ramanem in istorie ca “cel care a avut dreptate”, dar o sa ramanem singuri.

Mi-a spus Nichita odata,

“Fereste-te sa ai dreptate/ cand esti indragostit!/ Mai bine sa ai umbra,/ mai bine sa ai raza, mai bine sa ai lacrima,/ mai bine sa ai orice altceva!/ Un om indragostit cand are dreptate e un om singur,/ numai tristetea are dreptate./ Tu mai bine sa ai bolovani,/ mai bine sa ai vulturi,/ mai bine sa ai albul zapezii!”

Multumesc 🙂