Mi-e dor de blatul bucătăriei tale

De cum se simte când trec cu mâna pe marginea chiuvetei

Texturată, umedă, caldă

De sunetul cu care se trantesc dulapurile de sus dacă le scapi ușa din mână

Și de mirosul de chibrituri arse la micul dejun, amestecat cu unt, cimbru și miere.

Mi-e dor de urmele pe care mi le lasă parchetul tău pe tălpi

Și de carourile pe care mi le desenează canapeaua pe coapse

De lumina de interogatoriu care-ți intră-n ochi dimineața, sucindu-ți nervul optic, torturându-ți retina, strângându-ți ploapele într-un nou vis REM, mai real, mai înfricoșător, mai plin de înțelesuri ca oricare altul

Și de gustul pe care îl au amandinele mâncate cu mâna, în picioare, în pat.

Mi-e dor de curentul care se face când deschizi toate geamurile – îți trece printre degete, prin păr, îți împrăștie gândurile și-ți aduce aminte de mare.

Mi-e dor de sunetul soneriei tale, mai enervant ca o proastă și de agățătoarea din stânga jos de la cuier, de care nu atârnă nimic. Nu vrei să agățăm acolo pofta noastră de a ne face rău?

De cărțile necitite din bibliotecă și de lemnul rotund al celor 15 chitare pline de praf pe care cineva a scris I pup you.

Mi-e dor ca un hobby, de toate lucrurile din casa ta, ca să nu recunosc că de fapt

Mi-e atât de dor

De amprentele tale.