Unuia dintre degetele mele i-au crescut aripi.

Mă spălam într-o dimineață pe dinți și am observat un mic fulg lipit pe degetul mijlociu de la mâna stângă.

Am lăsat periuța plină de pastă în gură și am încercat să-l dau jos. Nu se dezlipea. Am luat atunci o pensetă și am tras de el cu sete.

M-a durut.

L-am analizat atentă la lumină – era alb la rădăcină și maro-auriu spre vârf. Am ridicat din umeri, l-am aruncat în veceu, am tras apa, am scuipat spuma mentolată în chiuvetă, m-am clătit și m-am culcat.

A doua zi, degetul meu mijlociu era plin de puf și două aripi micuțe se mișcau de la sine, stângaci. Unghia ojată cu roz se transformase într-un cioc ce se închidea și se deschidea ritmic, fără să scoată însă vreun sunet.

I-o fi foame, mi-am zis.

M-am dus la bucătărie cu degetele răsfirate și am luat o bucățică de cașcaval din frigider.

Mănâncă, i-am zis.

Cei doi ochișori negri se uitau la mine speriați și triști. Nu a vrut să mănânce.

A început să bată din aripile care crescuseră mai mult și pene lungi, cât toată palma, se loveau de celelalte degete.

În prima zi am reușit să leg aripile și să îmi ascund infirmitatea cu o mânușă.

A doua zi, când m-am trezit, o coadă ce îmi ajungea până aproape de cot îmi crescuse din îmbinarea falangei cu metacarpianul.

Micuțul cap cu ciocul roz se mișca sălbatic și puternicele aripi reușiseră să rupă elasticul de legat borcane cu care le înconjurasem.

Vrei să zbori? i-am zis. Hai să ieșim pe afară.

Ca un copil, am fugit spre parcul din apropiere, cu micuța pasăre maro-aurie pe sus. De la depărtare părea că o țin în mână, nu că ar face parte din ea. S-a liniștit pentru moment, bucurându-se de vântul care-i făcea penele să tresară ca frunzele de plop.

Când ne-am oprit însă, a început să se uite iarăși tristă la mine și să se agite, parcă vrând să scape. Între timp îi crescuseră și două piciorușe subțiri, cu ale căror gheare mă zgâria în palmă necruțător.

Hai cu avionul, i-am spus, în speranța că se va liniști pentru o perioadă mai lungă.

Am zburat împreună până la Paris, timp în care îmi țineam ceea ce era fostul meu deget mijlociu lipit de geam. Cumpărasem două bilete la clasa întâi, să nu se holbeze nimeni la noi. Mica pasăre s-a relaxat, uitându-se avidă pe geam. Îi simțeam pulsul cum bate încet. M-a lăsat atunci chiar să îi dau puțină apă și un jeleu pe care l-a ciugulit cu poftă.

Când am coborât din avion, ochișorii au început iarăși să se uite speriați la mine și să se zbată. Mă durea toată mâna stângă până la umăr îngrozitor, fiindcă o ținusem tot timpul încordată.

Mâneca îmi era mânjită de găinaț și mica pasăre începuse să scoată sunete. Degeaba o învelisem cu o eșarfă, degeaba o scosesem din nou la alergat, nu se mai liniștea acum, după ce fusese deasupra norilor, și toată lumea se uita contrariată la mine.

Nu o fi chiar așa rău fără un deget, mi-am spus. E totuși la mâna stângă, iar eu sunt dreptace. Va arăta ciudat, inelarul cu verigheta se va simți cam singur, dar nu-i nimic, mi-am zis. Dacă ochișorii acestei păsări ciudate vor dansa veseli, merită sacrificiul.

Am luat cel mai mare cuțit de bucătărie pe care-l aveam, mi-am pus mâna pe tocător, cu palma în sus, am fixat cuțitul la baza degetului, am închis ochii, mi-am imaginat că tai pulpa unui pui pentru ciorbă și am apăsat cu putere.

Am crezut că mor. Din fericire, am nimerit tendonul pe care l-am secționat de tot, mica pasăre mai rămăsese agățată în puțină piele, dar s-a zbătut până a rupt-o, a fâlfâit din aripi și a zburat pe geam lăsându-mă plină de sânge, cu mâna ciuntită la piept, țipând ca o nebună.

A doua zi când m-am trezit, cu pansamentul înroșit, am observat că pe degetul arătător al mâinii drepte aveam un mic fulg auriu.