Doris se trezi pe jumătate dezvelită și cu ambele picioare amorțite. Dormise iar în șpagat, ca să-și obișnuiască mușchii întinși, așa că nu se mișcase prea mult de-a lungul nopții. Dungile de pe colanții ei alb-negru erau drepte ca niște linii ale orizontului. În camera mirosea a esență de pin și eucalipt. Își luă piciorul de la cap cu mâna și se roti pentru a-l aduce lângă geamănul său. Simți furnicături și arsuri între coapse, așa că se așeză pe spate și le lăsă să-și facă de cap. Erau plăcute. Când sângele reîncepu să i se plimbe prin vene sări din pat pentru strechingul întinderea pisicii.

În timp ce își lăsa bărbia în piept repeta în gând vorbele profesorului ei de balet: “Te apleci ușor în jos, rulându-ți coloana, ca și când ai înainta în miere”. Pentru a atinge podeaua cu degetele trebui să îndoaie genunchii, ceea ce o făcu să strângă pleoapele, dar derulă repede invers până ajunse iar în poziție verticală și ridică mâinile “ca și când cineva te-ar trage de ele în sus”. Se simțea în formă. Mușcă dintr-o banană lăsată pe masă, trase pe ea alți colanți mai groși, un pulover, o geacă albă de puf, o căciulă cu urechi, se înfășură cu un fular moale și ieși grăbită din casă.

Mai avea doar o zi înaintea spectacolului pe care îl pregătea de luni de zile, primul în care va avea și un solo. Era o combinație de dans contemporan și balet, o coregrafie complicată cu multe elemente de acrobație în care ea și partenerul ei spuneau povestea unui cuplu modern, fără timp unul pentru celălalt, dar cu momente de extaz atunci când se întâlneau. La final el alege să plece și e o întreagă dramă acolo, ea rămânând singură într-un dans delicat, dar mecanic, într-o cutie muzicală care se închide treptat.

Mai avea doar câteva scări de urcat spre pontonul lacului din parc, când trei câini vagabonzi aproape o dădură jos, lovindu-se de picioarele ei în viteză. O pisică alearga disperată în fața lor. Făcu trei salturi în zig-zag și se pierdu în tufișurile din dreapta. “Cel mai important este să-ți păstrezi echilibrul, orice s-ar întâmpla”. Lacul înghețase și zilele trecute erau mai mulți pescari care își încercau norocul la copcă, însă acum soarele era destul de puternic și nu era nimeni pe suprafața lui. “Perfect, îmi pot exersa pasul de păianjen”.

Se lăsă jos, pe cimentul ce înconjura apa și testă gheața cu un picior. Nu se auzi nicio crăpătură. Își dădu jos geaca și o luă la fugă pe lac, spre mijlocul lui, cu gândul să urmeze o elipsă și să se întoarcă de unde a plecat pe margine. Secretul era să nu își plaseze greutatea într-un punct mai mult de câteva fracțiuni de secundă, pe modelul păianjenilor de apă care umblă pe suprafața ei fără să se înece.

“Trebuie să pășești pe scenă ca pe o pânză de păianjen”. Ea inventase acest antrenament și se simțea foarte mândră de el. Riscul de a-ți pierde viața te face să descoperi în tine șerpi, lupi și rechini albi. Simțea că zboară, cu auzul încordat la maxim, să audă și cel mai mic oftat al apei de sub ea. Ajunse cu bine pe mal, unde își lăsase geaca. Inima îi bătea cu putere și toți mușchii îi zvâcneau.

Își luă geaca pe ea și căută scările pentru a ajunge înapoi la ponton. Nu mai putea sări parapetul ca altădată. Ajunse în parc și se îndreptă spre mall-ul din apropiere unde se gândea să mănânce o supă caldă înainte de a merge spre sala de repetiții. Intră în restaurantul ei preferat și se așeză la masa din colt, de la geam. Era gol. Comandă supa de porumb cu bacon și o chiflă caldă cu unt.

Cortina se ridică și din întuneric se strecoară spre spectatori o veche melodie rusească. Începe cu o tânguire și un clinchet de clopoței, se continuă cu o voce din ce în ce mai plină și mai tristă. Pe măsură ce melodia ia amploare, scena se luminează și se pot întrezări decorurile. Case de carton, un copac mare de rigips, în dreapta, și o bancă. Ea în rochie albă lungă, de bumbac, strânsă pe mijloc și făcută franjuri în partea de jos, lăsând libertate picioarelor pentru orice mișcare. Partenerul ei în colanți roșii, cămașă albă, cravată neagră și pălărie dandy.

El stă pe spate, pe bancă, cu capul în brațele ei și doarme cu pălăria pe piept. Ea îl mângâie pe față. Se aude o sonerie puternică și începe o melodie alertă, el sare în picioare, își ia un diplomat de jos, o ridică și pe ea și încep să danseze împreună. O ia pe sus, o aruncă și o prinde, fac piruete unul în jurul celuilalt și se prefac că se sărută. În tot acest timp el stă cu diplomatul în mână. Își aranjează cravata și dispare în spatele decorului.

Supa pe care ospătarul i-a pus-o în față o face să zâmbească. Au schimbat bucătarul. Baconul este prăjit de data asta, stă pe marginea bolului și în mijlocul supei se întinde o caracatiță de smântână pistruiată cu praf de rozmarin. Mușcă din bacon. E crocant și sunetul îi aprinde în piept o teamă inexplicabilă. Își amintește de gheață și zâmbește iar. După un dans destul de scurt singură, se face lumină puternică, apoi iar semi-întuneric și el se întoarce. Au un dans foarte senzual împreună, ca o luptă, ca și când ar face dragoste și adorm împreună.

Se face dimineață și fiecare dansează în câte un colt al scenei. Se întâlnesc iar seara, se ceartă bine și el pleacă de tot, iar ea are superbul solo cu care se încheie spectacolul, pe melodia mecanică cu clinchet de clopoței. Din podea se ridică o platformă și în spate are un capac cu oglindă, ca o cutie muzicală. În scena asta e îmbrăcată cu tutu și colanți roz, ca o balerina clasică. Capacul se lasă peste ea la final și dispare sub scenă. Chifla este atât de fierbinte că atunci când o rupe cu degetele ies aburi care o ard. Aplauze. Ropote de aplauze.

Un ghiont în stomac. Cineva s-a trezit. Se uită la ceas. E zece și douăzeci și șapte de minute. Își aduce aminte că mâine are programare pentru prima ecografie 3D în care se va vedea care este sexul copilului. Stomacul i se strange și îi vine să vomite. Simte untul pe gât, neclăit și baconul îi dă înțepături de ficat. Crema de porumb e prea dulce și seamănă cu o diaree de bebeluș. Sentimentul că cineva locuiește în ea și se mișcă în corpul ei îi face pielea de găină.

– Alo, Raluca? Scuze că te deranjez. Ești la repetiții? Bravo! Vroiam să-ți urez multă baftă mâine. Break a leg, cum s-ar zice. O să ajung și eu pe la jumate să vă văd. Am o programare la medic. Da, sunt bine. Rămân și după să bem ceva. Fără alcool, da. Te pup!