Îmi amintesc de primele cărţi pe care le-am citit

Eram mică şi mama încerca să mă convingă să citesc, fiindcă e bine şi o să descopăr o mulţime de lucruri plăcute. Stăteam cu primul volum din Cireşarii în mână şi nu puteam să trec de intoducere. Mă plictisea foarte tare şi nu reuşeam să ţin minte amănuntele. Ştiu că m-am dus la ea să-i spun şi atunci mi-a zâmbit un pic cu drag, un pic ironic la gândul că o să îmi dau eu seama mai târziu ce înseamna să citeşti. Mi-a spus doar să mai încerc.

Şi aşa am făcut. M-am chinuit puţin şi am trecut de introducere, am citit Cavaleriii Florii de Cireş care mi-a plăcut la nebunie, am citit şi celelalte volume cu gândul că nu vreau să se termine – chiar am ramas marcată de faptul ca s-au terminat si am zis sa continui povestea 🙂 Am citit poveşti şi basme, toate cărţile pe care le aveam şi apoi de la capăt. Am citit cărţile lui Jules Verne, cărţi poliţiste, dintre care mi-a plăcut mult Trilogia în alb, tot de Constantin Chiriţă, creatorul Cireşarilor. Am citit Winettou şi Old Shutterhand Shatterhand Surehand de Karl May. Toate acestea au fost cărţile care m-au format a fi competitivă (cărţile de aventuri şi poliţiste) şi optimistă, visătoare (poveştile).

Când am mai crescut şi am ajuns la liceu

Mi-a plăcut Enigma Otiliei, cu descrierile ei realiste. Mi-a plăcut Moromeţii, când era vorba de mesele în familie cu supă de verdeţuri, mămăligă şi lapte. Mi-a plăcut Cel mai iubit dintre pământeni, fiindcă era vorba despre comunismul pe care nu-l cunoscusem. Mi-a plăcut prima parte din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, partea în care era vorba de iubirea dintre Ştefan şi Ela. Mi-a plăcut şi Ion pentru modul în care a fost construit. Toate aceste cărţi au întipărit în mine ceva despre relaţiile interumane, despre Iubire sau Moarte.

Tot în liceu l-am descoperit pe Eliade. Mi-a plăcut mult Nuntă în cer şi Huliganii, mi-au lăsat acea impresie fierbinte şi rece a primei iubiri. O impresie cu fiori de teamă, neîncredere, amestecaţi cu fiori de plăcere şi calm. Au fost şi primele cărţi de idee. L-am descoperit şi pe Noica, mai ales cu Jurnal filosofic şi pe Paler, cu Rugaţi-va să nu va crească aripi . Am trecut aşadar la cărţi mai adânci. Am ajuns în clasa a 12-a, mă pregăteam pentru admiterea la facultate, aşa că am început să citesc şi filosofie. Nietzsche, Schopenhauer, Kant, Descartes, Locke, Rousseau, Wittgenstein. Cărţi care mi-au deschis mult viziunea despre viaţă la nivel conceptual.

…

Am trecut, în timp, prin mai multe niveluri de lectură care mi-au influenţat viaţa şi m-au făcut să devin ceea ce sunt acum.

La început mi-am format spirtul competitiv, am prins gustul misterelor şi provocărilor, am inceput sa visez la o lume ideala şi să fiu optimistă. Apoi am început să înţeleg relaţiile dintre oameni şi raportarea lor la “evenimente” eseţiale cum sunt Iubirea, Viaţa şi Moartea. Am început să am intru în gândiri mai profunde, de Idee, sau filosofice. Am descoperit apoi cărţile de specialitate şi pe cele motivaţionale.

Acum, o carte ca să îmi placă, trebuie să aibă o poveste, să mă facă să visez, să aibă un mister, astfel încât să fie imprevizibilă şi provocatoare. Trebuie să aibă ceva despre oameni, idei, să îşi pună o problemă, să te îndemne la răspunsuri, la a fi mai bun, iar la final să ştiu mai mult despre mine sau lumea din jur. Şi încă ceva, să aibă un anume umor, oricât de ironic sau cinic. Pare complicat? Aşa sunt şi eu. Totuşi, am găsit multe cărţi în acest gen.

Pe voi ce cărţi v-au făcut să deveniţi ceea ce sunteţi?