Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti, Radu Anton Roman

“E o seara groasa si intunecata ca o miere batrana (fac ce fac si tot la gastro-comparatii ma intorc – dar cu tot ce am mai bun: pofta – de viata!).

Ploua varatic, adica nu stii cand ploua cu adevarat sau aerul e doar o revarsare fierbinte si dulceaga de ape plutitoare, ratacind pe obcine. Tuna des, zguduind pamantul si casele, clatinand blidariul si policioara si impingand spaima strachinilor pana la clinchet.

Sunt prea putine de facut. Elisabeta impuieste un gherghef cu albastru si rosu, “Sotiorul intra-n casa, mancarica e pe masa”. Camasa de in batut nu poate decat sa impinga in camera sanii grei si luminosi ai femeii, ce invazie irepresibila, nu-mi ramane decat sa-mi imaginez cum ii smulg hainele cu dintii, cu rasuflarea grea si innebunita de pofta, cu buzele si cu ploapele inflamate, cum o imbrac cu perdelele ploii de afara, calde ca iadul, cum seara asta agonica si afrodisiaca e prabusirea absoluta de care ma temeam, si sa rostesc, doar, calm, aproape alb (de abia asta e pacatul adevarat si reprobabil) “Ce tare ploua”.

Daca mai adaug ca in cotruta de pe cuptor sfaraie impacati si imbratisati ca dintr-o mama, o mata si-un prunc, iar pe masa lucesc stins un hargau cu cartofi gratinati cu cas, mirosind bland a chimen si un pahar de Pinot Gris de la Lechinta (din cel demisec smarald-auriu, cu miros de polen si cu gust de para tomnatica) atunci suntem in Bucovina, tara victoriilor imaginare si a verbelor nerostite.”

Mie una imi vine sa plang cand citesc povestile astea si vreau acolo, doar acolo, in lumea aia cu munca grea, dar linistita 🙂