Cuvinte frumoase care m-au lasat fara cuvinte 🙂

“Am afat de Gia de pe Bookblog. I-am citit recenziile si mi-a ramas in minte cea despre „Unul, nici unul şi o sută de mii” a lui Pirandello. O carte foarte draga mie, in care personajul principal se lanseaza in cautarea disperata a propriei identitati (ori a Sinelui, daca preferati). Ajunge sa se alieneaze, renegadu-si pana si propriul nume. E o carte care ti arata cat de mult depinzi de cei din jur si ca existi in primul rand ca multitudine de imagini (sau personae) formate in mintea lor. Te poate face sa te simt singur, neinteles.

Gia si-a incheiat insa recenzia intr-o nota personala si optimista: „Putem fi liberi si alaturi de ceilalti”. Asta mi-a ramas in minte si m-am hotarat sa caut mai multe lucruri scrise de ea. Si asa am ajuns pe blogul ei personal, “Fata cu portocale”. Cu putin noroc si ceva mai multa intuitie puteti afla de acolo si ce inseamna libertatea pentru Gia.

Ca sa o cunoasteti un pic, cititi ce scrie despre ea insasi aici. E frumos spus si se dezvaluie in acest post de prezentare mai mult (si altfel) decat ne-au obisnuit majoritatea bloggerilor. Asta pentru ca are incredere in ea si in ceilalti, si n-ar fi rau deloc sa-i urmam exempul. Numai sa putem. Ce-ar trebui sa mai stim despre ea? Probabil ca multe, dar o sa ma rezum la faptul ca a studiat Comunicare si Relatii Publice si a lucrat intr-o agentie de publicitate.

De ce „Fata cu portocale”?

Poate pentru ca i-a placut cartea cu acelasi nume a lui Jostein Gaarder. Ori poate e ceva legat de simbolismul culorii: galben amestecat cu rosu. Adica dezvoltare si incredere in sine. Ori pur si simplu ii plac portocalele. Sau varianta E: toate cele de mai sus… si ceva in plus.

Unul dintre primele post-uri pe care le-am citit si pe care il recitesc cu placere este „Poveste intre doi copaci”. Copaci care „au fost invidiosi pe toate celelalte vietati ca ele au libertatea de a se misca, de a cauta sa vada ceea ce vor, nu ca ei ce doar asteapta”. Pentru ca „un copac are nevoie de oameni pentru a simti trecerea, devenirea” si „nu poate intelege cum omul, daca stie ca nu va dura mult isi permite totusi sa sufere”.

In aceeasi nota, Gia scrie in Natural Energy: „Cred ca oamenii sunt singurele fiinte capabile sa isi faca rau singure, iar apoi sa sufere din cauza asta. […] Numai oamenii sunt capabili, ca pe langa a-si omori semenii, a se omori pe ei, incet, din interior. A-si complica viata si a se stresa fara rost. A uita ceea ce sunt – unii nu stiu niciodata – si a vrea mereu altceva.”

Adevarat, nu? O data ce alunecam pe aceasta panta e nevoie de resurse speciale pentru a ne elibera. Oricare ar fi astea… E posibila eliberarea? Eu trebuie sa cred ca da. La Gia nu am observat indoiala. Ne recomanda sa cautam energia in natura. O sa incerc si poate va spun cum a mers.

Cred ca increderea si optimismul pe care le degaja ma fac sa o citesc pe Gia. Recunosc ca m-am surprins de multe ori privind optimismul cu un oarecare scepticism. O prejudecata, fara indoiala. Ca si cum oamenii optimisti ar ignora anumite profunzimi (sau prapastii?). Adevarul este ca trebuie sa fii un om puternic si intuitiv ca sa poti vedea dincolo de problemele si suferinta proprie si sa mai si scoti ceva constructiv din ele.

Gia ar putea fi genul de persoana capabila sa faca asta. Are o prospetime pe care ii urez sa nu si-o piarda.

Alt lucru in favoare ei: scrie frumos. Ca sa va convingeti, cititi de exemplu “Un samurai Bu Shi Do si un solo la toba”. Mai departe va las sa descoperiti singuri.”

Multumesc, FocusBlog 🙂