Acasă este locul unde ne simţim bine, ne simţim în siguranţă, iar universul are aparenţa unui tot coerent.
În acelaşi timp, acasă este locul de unde toţi visăm să plecăm. Acasă este punctul unde lipsa de provocări îşi atinge apogeul.
Acasă este sistemul pe care ceilalţi ni l-au impus.

Nu vreau să mă simt acasă în lumea pe care cei dinaintea mea au construit-o după visele şi temerilor lor. Vreau să mă simt acasă în lumea pe care eu o construiesc.
Nu m-am simţit niciodată confortabil cu ceea ce mi s-a oferit de-a gata.

Acasă este locul de unde toţi plecăm pentru a ne întoarce îmbogăţiţi la casa construită în interiorul nostru.

De ce prinţul pleacă de la castelul părinţilor săi când are totul la picioarele sale? O împărăţie, un tron, un aranjament matrimonial.
De ce atunci când ne simţim prea bine într-un loc, ne ridicăm şi plecăm mai departe?

Pentru că toţi căutăm povestea… (continuarea)

Expresia “am ajuns la concluzia” ar trebui inlocuita cu “am ajuns sa ma intreb”. In general, in plan meditativ, ajungerea la o concluzie tradeaza esecul demersului de cunoastere. “Solutia” incepe sa apara nu cand se ajunge la o concluzie, ci atunci cand cineva pune intrebarea corecta.

Vulnero inseamna in latina a rani, a vatama si este stramosul cuvantului vulnerabil. Posibilitatea de a fi ranit.
Acea calitate a oricarei fiinte expuse stimulilor si intelegerii celor din jur.

Deschiderea catre posibilitatea de a fi ranit nu este sinonima neputintei, ci poarta miezul increderii care vine la pachet cu faptul de-a fi printre oameni. Nu exista alternativa la riscul increderii ce-o acordam celorlalti, la fel cum nu exista alternativa la sansa de-a fi ranit.In binomul format de cel care raneste si cel care este ranit, ascendentul se afla de partea “victimei”. Majoritatea povestilor care formeaza lumea este creata de “victime”, de cei vulnerabili. Povestea este apanajul celor care au curajul sa se expuna (continuarea)