Avem mâinile pline de cioburi

Mai mari, mai mici, la fel de tăioase

Ne curge sângele șiroaie pe haine

Pe gresie, pe scară, pe stradă

Uneori și pe străzile din cartierul vecin.

Le mai lăsăm jos, avem nevoie de mâini

Să ne spălăm pe dinți, să înmânăm documente

Să tăiem castraveți pentru salată, să explicăm ceva cu aplomb,

Dar le luăm înapoi, mai ales seara

Ne uităm în reflexia lor și ne teleportăm în altă felie de timp

În care încă râdem, în care încă ne e greu să ne spunem pe nume

Încă ne curge speranța în vene, încă mâncăm disociat,

Fiindcă știi, timpul e concomitent, simultan,

Doar ni se pare că e liniar și curge

Mai degrabă seamănă cu un cozonac.

Iar felia de acum e fără stafide, fără rahat, fără nuci, fără mac.

E în schimb plină de cioburi

și mai muști din ea,

că ți-e foame

Doar ca să zâmbești apoi

Însângerat.