Ne uitam in jur si ne vedem pe noi. Asa ar putea incepe autocunoasterea. Oprindu-ne pentru un moment in loc si analizand obiectele ce ne inconjoara. Pot fi foarte multe sau relativ putine, utile sau romantice, in dezordine sau cea mai perfecta aliniere, in cele mai diverse stiluri sau asortate.

Putem avea o camera plina de afise, insemnari, desene, culori, haine aruncate si amintiri sau o camera de birou cu strictul necesar, ordonata, abstracta. Daca vrem sa ne cunoastem, sa vedem in ce fel ne influenteaza trecutul, ne putem uita in jur. Daca simtim ca exista nepotriviri in ceea ce facem, am putea gasi o explicatie in mediul in care petrecem cel mai mult timp.

Inca din Antichitate cel mai de pret aviz care ni se putea da era “Cunoaste-te pe tine insuti”. Aceasta formula ce s-a tocit de-a lungul timpului, ce a ajuns sa nu ne mai transmita esenta ei, fiind prea mult folosita, ramane totusi cel mai important lucru spre care trebuie sa tindem. Este cu atat mai important cu cat nu ne putem da seama de felul in care se poate realiza. Cei mai multi vor zice: “Dar ma cunosc! Stiu ce am facut, ce fac, ce am de gand sa fac.

Dar oare nu sunt momente in care ramanem mirati de ceea ce facem? De o reusita neasteptata sau dimpotriva, de un esec total, tocmai atunci cand credeam ca lucrurile merg bine? De convingerea de care dam dovada atunci cand purtam o discutie despre un subiect in care credem, de forta de concentrare atunci cand lucram la ceva ce ne motiveaza, sau de neintelegerile cu persoana iubita, cu familia, cu prietenii?

Acestea sunt momentele in care putem sa ne intoarcem spre interior, sa vedem cine suntem. Pentru a putea controla data viitoare mai bine etapele ce trebuie parcurse pentru implinirea unui obiectiv. Pentru a fi mai deschisi. Daca sunt locuri in camera unde nu stim ce avem, daca sunt obiecte pe care nu le mai folosim, sau altele pe care nu le-am folosit niciodata, poate ca asa este si cu cunostintele, aptitudinile noastre… Sa facem ordine in noi.