4 Comments

1. Tomata cu scufita says:

   April 2, 2009 at 9:29 am

   Wow, cat de frumoasa idee. sa pui in poza gandurile, e atat de expresiv.

2. fatacuportocale says:

   April 2, 2009 at 3:05 pm

   Merci frumos Tomata 🙂 Ma tot gandeam la un nou fel de a face review de carte, mai atractiv, mai convingator. Asa ca m-am gandit la colaje de fotografii+text 🙂 Voi mai studia fenomenul 🙂

3. andres says:

   April 7, 2009 at 5:54 pm

   Frumoasa ideea! Si ce carte frumoasa ai ales… Ma incearca un moment din ala de nostalgie. Am citit cartea acum ceva timp – nu cred ca aveam blog atunci ca o “analizam” eu putin – si mi-a intrat in suflet. Titlul nu mi se pare cel mai potrivit, adica nu reprezinta cartea, insa cred ca asta e unul dintre lucrurile care o face atat de speciala. Ma intreb de ce nu o am in biblioteca?! Hmmm…

4. Mancaruri alese I « Carti, muzica, ganduri si povesti says:

   April 23, 2009 at 10:47 am

   […] Istoria iubrii (Nicole Krauss, ed Humanitas). Nu, nu e un roman siropos, asa cu v-ati astepta daca va luati dupa titlu. Dar, da, e un roman de dragoste. Dragostea lui Leo (acum un batran emigrant bolnav de inima) pentru Alma, cea care a dat sens unicului roman scris de el. Dragostea lui pentru fiul pe care nu l-a cunoscut niciodata, dar a carui viata a urmarit-o indeaproape. Dragostea unei alte Alma (numita dupa personajul principal al “Istoriei iubirii”), o fata la 14 ani care incepe un drum spectaculos pentru a descoperi autorul cartii. Dragostea mamei Almei pentru sotul ei, mort, si pentru scriitori ale caror opera o traduce. Dragostea lui Bird pentru Iahve. Ipostazele celui care vorbeste sunt multiple: Leo, Alma, Bird, Lev (cel sub numele caruia romanul a cunoscut celebritatea), parti de naratiune la persoana a III-a care scot la lumina detalii, si, bineinteles, fragmente din “Istoria iubirii”.  Cartea care a desenat  mai multe destine. Departe de a fragmenta romanul prin toata aceasta intrepatrundere de relatari, povestea se contureaza intr-un mod coerent si complet.  Cu toate ca e plina de momente tragice (pana la urma, marele happy-end la care te-ai astepta nu e un mare happy-end), cartea nu cade intr-o latura pesimista. Ba din contra: nu e exclus sa aveti momente in cate veti pufni in ras, sau cel putin unele in care veti zambi, la fel cum va crea momente de introspectie, sau de visat cu ochii deschisi.  O ilustrare a ideilor din carte, cu imagini si cuvinte simple gasiti la fata-cu-portocale. […]

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.