Iubire, vreau să mă trezesc dimineața la șase, să merg la școală
Să-mi pun uniforma albastră, două funde în păr și să pornesc la drum
Astăzi am istorie, geografie, matematică și română
Învățăm perioada dintre 5 și 6 ani a vieții tale, cu evenimentele istorice importante: mersul la grădiniță în grupa mare, călătoria în Grecia și vizita la Antipa. Dacă mai avem timp discutăm și despre primul-Crăciun-fără-zăpadă și cearta cu Daniela. Dacă nu, le lăsăm pentru data viitoare.
La geografie studiem deșertul cotului stâng și dealurile genunchilor. Vreau să mă înscriu și la opționalul de meteorologie. Meteorologia ochilor tăi, cu intemperii sau zile senine. Poate voi reuși chiar să deduc vremea, din micro-expresiile prevestitoare.
Matematica e cea mai grea. Aici studiem ecuațiile emoțiilor tale.
A + B = C, unde A sunt cuvintele “nu-mi pasă, faci ce vrei”, B este iubirea și C tristețea profundă.
A + B totul la pătrat = a pătrat + b pătrat + 2ab, unde A este faptul că dreptul la locuință nu este acordat prin lege, B valoarea Dreptății și pătratul determinarea cu care te miști prin viață.
Suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei. Unde catetele sunt două amintiri dureroase pe care le-ai avut și ipotenuza motivația de a fi mai bine.
Cele mai grele sunt ecuațiile logaritmice ale fricilor tale.
Dar le dau eu de capăt.
La română studiem astăzi cinci cuvinte care îți provoacă bucurie, cu etimologia lor, conotațiile și denotațiile aferente: căpșuni, paracliser, renaștere, jupân și fantasmagoric. Facem propoziții cu ele și primim temă pentru acasă o compunere care să le conțină pe toate.
Și gata pe ziua de azi, deja am obosit, merg să-mi fac temele și să-mi pregătesc ghiozdanul pentru mâine. Mâine avem: muzică, desen, sport și educație civică.
Studiem melodiile pe care le cânți spontan în minte, desenăm animalul tău putere, ne menținem corpul în formă, ca să putem ține pasul cu tine și învățăm câteva bune-maniere la masă.
Ah, să nu uit să-mi fac și temele pentru joi! Avem biologie, fizică, chimie și literatură universală comparată. Studiem sistemul tău digestiv, timpul tău relativ și atomii care-ți alcătuiesc pielea. La literatură avem de citit prima carte de care te-ai îndrăgostit. Mai urmează și astronomia alunițelor tale, religia credințelor tale despre tine, limba franceză și limbajul iubirii.
Va fi o săptămână plină. Și sper să iau note mari dacă mă ascultă. Până acum am doi de zece la română, un nouă la istorie și un șapte la mate.
Până acum, mi-am dat deja seama
Că te iubesc.
Leave a Reply