“Am luat-o pe Luminiţa, mon amour din raftul librăriei fiindcă mi-a plăcut numele ei. Nu ştiam nimic despre ea, însă promitea o întreagă viaţă în doi, o întreagă poveste de dragoste între cele două coperţi. Culori vii – galben şi roşu, un fluture, însă Luminiţa apare într-o postură demonică, introvertită, în penumbră, cu ochii inexpresivi şi negri. Am înţeles mai apoi de ce.

Luminiţa, mon amour este povestită de Cezar Paul Bădescu, care este deopotrivă autor, narator şi personaj. Din acest motiv, au fost foarte multe discuţii despre această carte dacă este autobiografie sau autoficţiune. Sau biografie ficţională. Sau ficţiune autobiografică. În orice caz, chiar dacă este total adevărată povestea, în mare parte sau cu puţine irizaţii reale, este frumoasă, plină de viaţă şi puternică.

Luminiţa, aşa cum este prezentată de Cezar, este în fapt destul de urâţică, fără viaţă şi slabă. Totuşi, el este alături de ea. Se ataşează la început pentru modul în care gândeşte, pentru preocupările comune şi sexualitatea ei, care ocupă un loc important încă de la început, iar apoi îi rămâne alături fiindcă se simte dator să o sprijine, să o ajute, să o salveze, demonstrându-şi sieşi că este puternic şi poate face acest lucru. Cel puţin aşa am înţeles eu, însă totul este interpretabil, motivaţiile sunt destul de alunecoase aici.

Luminiţa are nevoie de ajutor fiindcă începe să aibă atacuri de panică. Trecând printr-o copilărie nefericită, se simte din nou copil alături de Cezar aşa că îi revin fricile de atunci, care se manifestă acum în fiecare gest pe care îl face. Nu mai poate suporta să merga pe stradă, nu mai poate suporta spaţiile lărgi, spaţiile strâmte, oamenii, ajungând până la urmă să nu mai poată ieşi din cameră. Toate aceste detalii sunt însă mai puţin importante, cât modul în care sunt povestite, din perspectiva lui Cezar. Mult umor, de cele mai multe ori negru. Ironie şi cinism. Tristeţe.

Luminiţa, mon amour este frumoasă, plină de viaţă şi puternică. Frumoasă, pentru că vorbeşte despre dragoste, ataşament, sacrificii, suferinţă, prostie, dependenţă, ambiţie, curaj, credinţă şi sexualitate. Plină de viaţă fiindcă vorbeşte despre oameni diferiţi, fiecare cu felul lui de-a fi şi un discurs diferit, unic, bine conturat. Puternică fiindcă vorbeşte despre lucrurile de mai sus cu detaşarea şi forţa celui care le-a interiorizat şi care chiar dacă nu le-a înţeles pe deplin, le-a acceptat, iar acum fac parte din el.

Cine s-a născut în părţile Moldovei, cine crede mult în Biserică sau cine simte că dragostea necondiţionată îi va aduce un final fericit s-ar putea să se simtă deranjat. Fiindcă părţile Moldovei sunt întunecate, înfrigurate şi gri, ca pe vremea comunismului deşi totul se întâmplă la mai mulţi ani după Revoluţie. Oamenii sunt tradiţionalişti şi încuiaţi. Fiindcă Biserica ortodoxă este dogmatică, împotriva dragostei de oameni şi chiar a familiei. Fiindcă finalul fericit din filmele hollywoodiene poate să lipsească din viaţa noastră, chiar şi atunci când ne-am străduit să fim cei mai buni, să-i ajutăm pe ceilalţi.

Luminiţa devine mai frumoasă, mai plină de viaţă şi mai puternică, după multe încercări alături de Cezar. Însă atunci când apare stăpână pe sine, independentă, voluntară, apare şi egoistă, rece, autoritară. Oare acesta să fie preţul de fiecare dată? Acesta să fie traseul firesc? În orice caz, aflăm chiar de la ea, în finalul cărţii, când i se acordă şi ei dreptul la replică. De sunteţi curioşi, citiţi până acolo. Apoi veniţi să aflăm şi părerea autorului, sâmbătă, 13 decembrie 2008”

Recenzie exprimata si pe bookblog.ro. Booktalks va fi sambata asta, daca trimiteti mail repede poate aveti o sansa sa prindeti un loc 🙂