Mi-e dor de fularul tau aspru, pe care te bateam la cap sa ti-l pui,

iar apoi ma zgaria pe fata cand ma repezeam sa te sarut.

Mi-e dor de obrajii tai rosii si reci, ca de copil iesit sa se joace afara

in frig, cu o mana tragand de saniuta si cu cealalta ascunsa in buzunar.

Mi-e dor de degetele tale inghetate, fiindca nici manusi nu vroiai sa porti

rosii la varfuri, umede, amortite, dar gata sa faca un bulgare

pe care sa-l arunce in mine, fara nici un resentiment.

Mi-e dor de rasuflarea ta calda, aburul acela viu, care imi aburea ochelarii.

Mi-e dor de geaca ta de iarna care te facea sa arati de doua ori mai mare

– imi placea sa o strang tare in brate, o data cu tine.

Mi-e dor de serile in care ne plimbam prin zapada. Zapada zicea “harsh, harsh”

sub bocancii nostri, iar tu ziceai ca abia astepti sa ajungem acasa,

sa bem un vin fiert cu scortisoara, mandarine, mere si nuci.

Mi-e dor de tine, in toate felurile acestea infrigurate

desi nu te-am vazut niciodata

in nicio iarna pana acum 🙂