Il vad cum vine zambind, stralucind, spre mine

E atat de frumos –

ca soarele ce se joaca prin iarba frageda si fina

ca painea alba scoasa din cuptor

e o cascada firava ce se prelinge prin muschi

e un albatros in zbor, deasupra oceanului.

Vine incet, zambind sincer si ma strange in brate.

“Buna!”, ma anunta.

“Buna…”, zic eu.

Scoate apoi o seringa cu varful otelit.

“Hai sa te vindec!”

“Haide…” zic eu.

Ne asezam pe jos, ii dau bratul, iar el imi cauta vena.

Simt cum infige acul incet, prin pielea subtire. Nu simt nicio durere.

Apoi incepe sa impinga si lichidul vascos din seringa intra in mine.

E un lichid auriu, vascos si dulce. Miere pare sa fie.

“Miere din productie proprie. Polenul florilor din gradina mea!”

Zambesc.

E atat de placut. Gandurile triste incep sa dispara, agitatia se linisteste.

Ma simt atat de bine. E ca o mangaiere usoara a vantului, peste tot, pe dinauntru.

Sunt o prajitura.

Si totusi… mierea e grea. In curand incepe sa mi se faca somn. Si aproape adorm.

E o placuta senzatie de somn, vise placute, sirop de flori si soare caldut.

Tot ce am fost pana atunci dispare, tot ce imi doream sa fiu am uitat.

Lumea se misca lent in jur, ca prin ceata. Zambind, ma las usor pe spate,

si raman acolo pe veci. Imbalsamata, nemuritoare, ca o sotie de faraon.

Cand mierea s-a terminat, el incepe sa construiasca in jurul meu

o piramida.