Aproape am uitat cât de mult îți plac roșiile cu usturoi

Cum te gâdili când te ating ușor cu degetele pe umeri

Că îți place John Mayer sau că te iei în brațe când dormi.

Aproape am uitat că îți place Castaneda, că ai încercat LSD,

Că nu suporți formalitățile și că ai doi ursuleți de pluș agățați de dulap.

Aproape nici nu mai știu că vara duceai vaca la islaz, la țară,

Că sperma ta e dulce sau că ai picat bacul la matematică,

Că mereu caști fără să pui mâna la gură, că atunci când erai mic te-ai lovit de un casetofon la picior,

Că ți se întăresc sfârcurile dacă suflu peste ele sau că miroși a limonadă cu mentă uneori.

Ar trebui să păstrez toate astea într-un muzeu.

Un muzeu al amintirilor pierdute.

Pe care să le vizitez de câte ori îmi amintesc că ai existat și cum atingeam copacii pe lângă treceam, să ne dea energie dacă eram obosiți, cum stăteam cu picioarele pe pereți în timp ce mâncam vafe cu înghețată de vanilie, cum făceam întrecere cine scuipă mai departe, printre dinți, cine rezistă mai mult fără să-l caute pe celălalt, cine spune cele mai flatante complimente, cine fute cele mai multe persoane, cine mănâncă mai sănătos, cine plânge mai puțin, cine știe cele mai multe glume cu evrei, cine are primul orgasm, cine ronțăie mai mulți morcovi într-o săptămână.

Să le vizitez de câte ori ovarele mele te vor.