My little castle. Asa il alint cateodata, iar el nu intelege de ce.

E un castel micut, nu are decat patru turnulete, si totusi are atat de multe detalii, de parca ar fi fost sculptat in filigran. Te poti uita la el zile, luni, ani intregi fara sa te plictisesti. Fiindca mereu gasesti cate o forma noua sau o noua fateta redata de recompunerea formelor ce il alcatuiesc.

Imi place sa ma asez jos in iarba, cu fata la el si doar sa-l privesc. Ma pierd atunci cu totul – uit ce aveam de facut in ziua respectiva, uit cum trece timpul si ca ar fi trebuit sa-mi iau o bluza mai groasa pe mine. Pur si simplu il admir, sau mai degraba, il contemplu. Fiindca e un castel la fel de linistit ca un templu.

Cred ca din cauza ca este atat de linistit, in preajma lui mi se face repede somn. Poate si fiindca am incredere in el si ma simt aparata, in siguranta, asa cum se simte un pui de vultur la adapostul cojii de ou. Simt ca zidurile lui albe, de piatra, pot opri oricate sageti otravite, iar acoperisul lui azuriu poate intoarce din drum pasarile intunecate ale raului. Cel mai dulce si mai odihnitor somn pe care l-am dormit vreodata, l-am dormit langa el.

Cand il privesc, sunetele din jur isi reduc volumul la minim, apoi se sting. Ramane doar o melodie pe care o cant in gand:

Summertime and the livin is easy

Fish are jumpin and the cotton is high

Oh your daddys rich and your ma is good lookin

So hush little baby, don’t you cry

One of these mornings

Youre goin to rise up singing

Then you’ll spread your wings

And you’ll take the sky

But till that morning

There’s a nothin can harm you

With daddy and mammy standin by

Ornamente, sculpturi, creneluri – nenumarate. E cel mai vesel castel linistit pe care l-am vazut. De cele mai multe ori castelele vesele sunt zgomotoase, primesc invitati si organizeaza petreceri, iar cele linistite foarte gri, sumbre si reci. Acum avem de a face cu un castel frumos, vesel si in acelasi timp singuratic, iubitor, primitor si cald, dar inconjurat de ceata.

Nu va mai spun ce gasesti daca ii treci pragul… Acolo, inauntru, am fost doar de cateva ori, insa imi amintesc fiecare aroma si culoare, fiecare vaza si tablou. Nu se poate descrie. E doar bucurie si mister. Acolo sunt mii de camere cred, iar eu am intrat doar in cateva. Acolo sunt curioasa sa cunosc mai mult, acolo sunt fericita cum n-am fost niciodata, acolo vreau sa devin castelana… 🙂