Nasul este un roman de 500 de pagini pe care cei mai multi nu l-ar citi pentru ca au vazut filmele, care, spun ei, “sunt atat de bine facute incat nu mai trebuie sa citesti si cartea”. Si intr-adevar, regizorul Francis Ford Coppola aduna noua oscaruri pentru filmele sale, situandu-se pe primele pozitii in orice clasament.

Dar trebuie facuta aici o distinctie intre cele trei perspective din care poate fi privit acest roman. Astfel, la primul nivel este o aventura ce-ti ridica nivelul de adrenalina, ce isi dozeaza cu gratie momentele de suspans si actiune, bazandu-se in primul rand pe imprevizibilitate, la care intereseaza cursul actiunii si care te tine cu “sufletul la gura” pana la ultimele pagini.

La al doilea nivel este o “incursiune memorabila in lumea Mafiei, asa cum nici un scriitor nu a mai reusit sa faca pana acum” (New York Times), deci o dezvaluire a unei lumi inaccesibila profanilor, celor din afara organizatiei, organizatie care ne este prezentata de foarte aproape, pe care ajungem sa o intelegem in toate detaliile ei de functionare.

Iar la al treilea nivel este o psihanaliza a relatiilor interumane, un monument ridicat valorilor de Respect, Rabdare, Ambitie, o piramida in varful careia se afla Increderea si care se bazeaza pe Prietenie. Acesta din urma este nivelul ce nu a putut fi surprins in cele trei filme decat foarte superficial, despre acesta o sa vorbesc acum, in speranta ca va voi ridica intrebari.

Am spus mai sus ca are 500 de pagini si probabil ca deja unii s-au simtit amenintati. Avem din ce in ce mai putin timp. Dar pana la urma, despre asta este vorba si in aceasta carte. Despre timpul pe care il avem in viata de a face ceva cu noi si cu lumea in care traim. Plecam la drum ca niste pietre brute ce se rostogolesc haotic. Iar ceea ce intampinam in cale, mai ales iubirea si suferinta ne modeleaza. Depinde de noi sa ne alegem un drum si sa ne slefuim asa cum vrem, pentru a deveni cei mai buni.

Am spus ca este o psihanaliza a relatiilor interumane. Eu as recomanda aceasta carte nu ca pe un roman, ci ca pe o carte de dezvoltare personala. Pentru ca din ea inveti despre oameni si care poate fi cea mai buna abordare in relatia cu ei, despre Prudenta, despre Negociere. Este o carte ce trezeste in tine calitatile de lider, sau le poate cizela, in cazul in care ajungi sa interiorizezi ceea ce vrea sa-ti transmita.

Este o psihanaliza pentru ca se apropie cu zoom maxim de fiecare trasatura de caracter a personajelor, de fiecare expresie si tresarire a unui muschi ce poate trada ceva din starea interioara. De fiecare cuvant ce poate fi interpretat si deveni hotarator in determinarea unei decizii.

O carte de dezvoltare personala extrem de complexa ce atinge toate aspectele unei organizatii, unei relatii dintre doi oameni, dintre tine si lumea in care traiesti sau dintre tine si propriul destin. Si toate acestea prezentate doar prin observatie detasata, fara judecati de valoare, lasandu-ti imaginatia complet libera. De aceea spun ca filmul nu surprinde decat primele doua niveluri de intelegere, simplificandu-l si orientandu-l prea mult pe ultimul.

Am spus numai aspecte generale fiindca ceva atat de bine construit si coerent nu poate fi descris prin cateva franturi. O sa inchei totusi cu un citat scos din context, al Marelui Don, in clipa dinaintea sfarsitului. “Ce frumoasa-i viata!” spune el, dupa o viata in care pornind de foarte jos a asezat piatra peste piatra desavarsindu-se pe sine si templul adus Respectului si Increderii, pe care il lasa ucenicilor sai.

PS: Urmeaza sa caut si sa citesc si “Ultimul Don” si “Omerta” (legea tacerii ce face posibila functionarea oricarei organizatii importante), alte doua carti scrise de acelasi autor.