Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Poemie

Written By: Gia Codrescu - May• 29•10

Am parul caprui si ochii de foc
Cand merg toti se lasa pe-o parte
Paralizeaza brusc, se sprijina moale
Unii de altii
Dar se pravalesc apoi
Ca piesele proaste
De domino.

Trec mai departe si ei se trezesc
Nu-si amintesc nimic din recenta cadere
Merg inainte, cu ochii de ceata
Si cred ca inainte
E cel mai bun drum.

Am parul caprui si ochii de foc
Daca ma uit la tine racesti
Incepi sa stranuti, iti curge tare nasul
Si febra iti urca mercurul
Pana in gat.

Ce pastile, inhalatii, comprese…
Nimic nu te mai vindeca acum
Poti doar sa te asezi in pat
Fara somn, fara mancare
Si sa astepti pana plec.

Am parul caprui si ochii de foc
Nimic in calea mea nu traieste.

Mai bine aveam ochii caprui si parul saten
Mai bine eram cum-se-cade.

Mituri

Written By: Gia Codrescu - May• 20•10

Daca chimia, fizica, stiintele naturii in general – cele care explica realitatea din jur sunt de fapt numai minciuni? Mituri care sa ne faca sa fim linistiti. Ah, exista oxigen in aer, de aceea ne mentinem in viata. Oxigen? De unde stii ca exista asa ceva? Daca de fapt nu exista nici el nici celelalte elemente din Tabelul lui Mendeleev refacut si actualizat? Daca sunt in fapt doar niste elemente supranaturale cu rolul de a ne linisti atunci cand intrebarile incep sa ne macine?

Spatiu? Planete? De unde stim ca exista? Vedem niste chestii pe cer, prin telescop, dar poate ca sunt doar niste desene. Pe post de decor. De unde stim noi ca ele chiar sunt planete, meteoriti si comete? Luna? Un ornament mai mare. Soarele? Un bec aprins, doar nu o sa stam in bezna 🙂

Nu cred nimic pana nu vad 🙂

Oh, it’s how you cook the meat…

Written By: Gia Codrescu - May• 15•10

Hey there, Khalilah, what’s it like in Baghdad City?
I’m 3,000 miles away but girl tonight you’re looking pretty
Can’t you see?
You’re looking really hot, baby.  Literally.

Hey there, Khalilah, I am at my latest booking
But I’m writing you tonight to say how much I miss your cooking
So I sob.
Wipe all my tears up with a mop.  There’s no kabob.

Oh, it’s how you cook the meat.  How you cook the meat.

Hey there Khalilah, you stay good and cook some coosa
Til I’m back there making money at the Improv in Falluja
Give it time.
I’m bombing really bad this time.  No, not that kind.

Hey there, Khalilah, if I must eat one more Twinkie
Well I might just have to lick my arm and then bite off my pinky
What a scene.  The only Arab food I see’s
Attached to me

Oh, it’s how you cook the meat.  How you cook the meat.

3,000 miles is far away, but I just want kabob today
I’d eat it all up with a knife and fork.
Why am I so far from you?  All they have here is bar-b-que
Which would be good except I don’t eat pork.
The ketchup here is really bad, the mustard’s not a deadly gas
This pizza box tastes better, that’s for sure
And it’s cardboard

Hey there, Khalilah, you’re tahini on falafal
No, you’re not sesame paste but girl I just can’t eat without you
So you know.  I’ll have kabob when I get home.
And chug rose water like a pro
Cuz I do not like Domino’s
Oh no I don’t.

Litere

Written By: Gia Codrescu - May• 14•10

de pe Suc de Portocale!

Printa si Printesul

Written By: Gia Codrescu - May• 12•10

A fost o data ca niciodata…

Intr-un tinut indepartat, undeva la sudul Marii Pretoriene, se afla regatul Celor de Jos. Un regat unde domnea linistea. Regele si regina erau cei mai intelepti din acele locuri, intrecuti in desavarsire doar de parintii lor, sau parintii parintilor lor – intotdeauna stramosii stiu mai mult, motiv pentru care erau si consultati de fiecare data cand se luau decizii importante. In acel tinut fiecare pastra cu sine sufletele stramosilor sai si era de ajuns sa le puna o intrebare, cand se afla in dificultate, ca sa primeasca imediat un raspuns, ca o rasuflare de primavara. Descendenta era foarte importanta asa ca oamenii cand se intalneau prima data se intrebau unul pe celalalt “Al cui esti?”. Ca sa-si dea seama ce rezerva de informatie si putere aveau.

Regele si regina aveau un fiu, ca o zambila. Era sensibil, frumos, inteligent, invatat si cu mult bun-simt. O adevarata minune. Doar ca… era prea sensibil.

Se trezea dimineata, se spala pe fata cu apa de izvor tinuta 2 ore la lumina soarelui ca sa se incalzeasca. Se parfuma trecandu-si pe piele flori proaspate, ca polenul sa-i intre in pori. Isi mangaia dintii cu frunze de menta albastra ca sa-i aiba albi si stralucitori. Se imbraca doar cu tesaturi fine, din aripi de libelula tanara si purta in picioare sosete crosetate din fire de iarba. Nu suporta sa fie atins nici de vant sau soare, asa ca la ferestrele avea perdele grele, lumina din camera provenind de la un borcan cu licurici, care erau schimbati in fiecare zi. Se hranea doar cu preparate din lapte de zane.

Avand o descendenta aleasa, fiul reginei din Tinutul de Jos, avea acces la o intreaga linie de printi si printese pe care ii putea consulta. Totusi, fiindca avea o viata lipsita de evenimente importante, nu era pus in situatia de a lua mari decizii sau de a intampina dificultati din care sa fie nevoit sa iasa, asa ca mai mult statea de vorba cu toate aceste suflete, despre vreme, iubire sau viata. Ii placea sa afle cat mai multe lucruri despre ele, sa poarte discutii amabile si sa analizeze fiecare cuvant. Erau prietenii lui cei mai buni asa ca putea sa stea singur, doar cu ei, oricat de mult.

Totusi, Hyacint, caci acesta era numele sau de alint, nu era un print lenes, care sa stea mereu in pat si sa astepte ca cineva sa aiba grija de el. Este adevarat ca prefera sa stea in camera lui, sa citeasca sau sa cante la harpa, insa de multe ori mergea afara, la foisorul din gradina, unde lucra pana noaptea tarziu. Ii placea sa creeze nori.

Lua apa, recipiente din cristal de cuart slefuite, incalzea un foc in cuptorul din pamant pe care-l avea si o punea la fiert. Strangea apoi toti aburii, ii modela cu mana si apoi, cand facea un nor destul de consistent, ii dadea drumul spre cer. Il amuza teribil sa vada norul un pic nesigur la inceput, nestiind incotro sa se indrepte, apoi din ce in ce mai hotarat, pana ajungea sus alaturi de ceilalti nori si ii multumea cu o ploaie calduta si inmiresmata. Fiindca secretul lui Hyacint era sa amestece in apa din care facea norii cateva picaturi de miere. Era responsabil in acest fel de ploaia din tinutul sau, cea care facea sa creasca si infloreasca toate plantele.

Cam asa se desfasura viata printului nostru, in liniste si buna-dispozitie. Pana a intalnit-o pe Tuberose.

Tuberose era printesa regatului Celor de Sus. Puternica, neinfricata, destul de neglijenta si incapatanata, era incantarea celor de la curte. Canta, recita poezii, dansa, croseta esarfe lungi pe care le facea cadou, gatea prajituri cu tot felul de arome tari si stia sa faca bauturi alcoolice dulci. Ii placea sa calareasca, sa vaneze, sa se lupte cu spada, sa joace orice joc de societate, sa organizeze petreceri si sa doarma imbratisata. Plangea, radea, simtea si vroia sa-i faca si pe ceilalti sa simta. Ii placea sa o bata vantul, sa o arda soarele, sa o zgarie maraginii din munti si sa adune oameni in jurul ei.

Stramosii in regatul Celor de Sus nu erau cunoscuti, asa ca de cate ori cineva avea de luat o decizie importanta sau se afla in dificultate, era nevoit sa se bazeze doar pe experienta sa, pe intuitie si instinct. Astfel, oamenii erau impulsivi, greseau de multe ori insa asta nu-i deranja fiindca se adaptau repede si mergeau mai departe. Erau prin urmare mai insensibili si mai nepasatori fata de cursul vietii lor, dar veseli si curiosi.

Nici Tuberose nu se distra tot timpul ci lucra si ea in fiecare zi la ceva. Ii placea sa fure nori si sa-i transforme in apa. Asta facea si in ziua in care l-a intalnit pe Hyacint. Isi pusese cele mai bune aripi pe care le avea si isi luase zborul cu gandul sa mearga de data aceasta cat mai departe, sa gaseasca niste nori mai mari. A zburat cat a zburat si la un moment dat a simtit o aroma fina de miere. A intins mana si a simtit norul care plutea linistit si auriu deasupra regatului Celor de Jos.

Fiindca nu mai vazuse asa ceva, a incercat sa-l ia usor, sa nu inceapa sa ploua peste ea. Insa norul s-a opus. A tras atunci mai tare, incercand sa-l smulga dintre ceilalti si nu a reusit. A mai incercat atunci inca o data, cu toata forta ei exersata si a reusit sa-l smulga, insa norul a inceput sa ploua toata ploaia pe care o avea in el si a dezechilibrat-o pe Tuberose, facand-o sa cada. Noroc ca a cazut pe iarba. Chiar in gradina din fata foisorului unde Hyacint modela urmatorul nor…

Te iubesc metodic, egal, eficace

Written By: Gia Codrescu - May• 07•10

“Te-am iubit disperat, ortodox si eretic,
Te-am iubit protestant, protestand,
Te-am iubit in cuvinte mai mult ca aievea,
Arzand si arzand si arzand.

Te iubesc, in sfarsit, fara stari delirante,
Inima mea-i un organ anatomic si-atat,
Fara tremurul mistic zvacnind la turnante,
Fara nodul de lacrimi din gat.

Te iubesc deci metodic, egal, eficace,
De la pupa la prova cu tot cu catarg,
Ca matelotul cuminte ce spala puntea pe branci
Fara sa vada in larg.

Ce victorie mare, as zice totala,
Ce era de ucis s-a ucis elegant,
Cum ai sparge in vis un vas cu parfumuri
Rostogolite in neant.

Ce victorie mare, aplaud-o tu,
Pune steagul ei hohotind in feresti,
In vremea asta sufletul meu pompeaza nebun
Sange in versul din care lipsesti.”

(Ana Blandiana)

Searching for some soul mate :)

Written By: Gia Codrescu - Apr• 28•10