Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

A da

Written By: Gia Codrescu - Dec• 25•09

Imi place cuvantul “da”. Il spun des, iar la masina am numarul “b 23 daa”. Acum imi dau seama ca poate fi folosit si ca verb – “a da”. Poate cel mai frumos verb. ‘A da’ nu ‘pentru ca’ ci ‘pur si simplu’, atunci cand este nevoie. ‘A da’ nu pentru tine, ci pentru celalalt. ‘A da’ cu sinceritate, din tot sufletul, relevant.

Este greu sa fii altruist. Ajungi asa dupa o lunga prefacere, dupa ce ai ajuns sa te cunosti, sa ai incredere in tine, sa acumulezi comori din care poti alege apoi unele potrivite celui care are nevoie de ele. Iar asta fiindca de obicei oamenii fac cadouri ce le-ar placea lor sa primeasca, dau sfaturi asa cum ar vrea sa li se dea, confunda pe celalalt cu ei insisi si apoi se supara daca sunt refuzati. Fac bine ca sa se simta ei bine.

Nu conteaza daca ti-e foame sau nu, cand te duci in vizita la parintii cuiva ti se baga pe gat feluri si feluri de mancare. Nu conteaza daca vrei sau nu sa mergi undeva, partenerul/partenera ta trage de tine, santajeaza emotional pana accepti. Este usor sa fii egoist.

Ma uitam zilele astea la un Training de Mental Toughtness care la prima vedere pare un self-help-american-motivational-care-doar-te-face-sa-te-simti-bine-dar-care-nu-te-ajuta-cu-nimic, dar nu e 🙂 Chiar ajuta, sau cel putin pe mine m-a ajutat. Zice acolo ca sunt trei clase (categorii) de oameni: middle class – cei care cauta confortul si evitarea durerii, upper class – cei care cauta succesul pentru a-si hrani ego-ul si world class – cei care cauta succesul pentru a se implini spiritual. Acestia din urma sunt caracterizati de “dragoste, abandon si gratitudine”, iar cuvantul cheie este “responsabilitate”.  Tineti minte “abandon” 🙂

A fi altruist inseamna sa te abandonezi pe tine in favoarea celuilalt. In acest caz trebuie sa ai incredere in tine, ca esti destul de stabil incat sa te poti recompune la loc si in celalalt, ca nu va profita de tine sau nesocoti ceea ce ii oferi. Din pacate riscul in cazul celei de-a doua conditi este mereu mare, insa nu ai ce face – poti doar paria. In cazul in care pierzi pariul, vei stii sa te protejezi data viitoare, sa nu te mai abandonezi celui care te-a tradat. Iar daca il castigi, toata lumea va avea de castigat, iar data viitoare poti paria mai mult pe acel om, oferind mai mult.

Un exemplu concret. Sunt multe situatiile cand incercam sa schimbam ceva din comportamentul celui de langa noi ca relatia dintre noi sa fie mai buna. De exemplu: sa ajute la curatenie, sa nu mai intarzie, sa nu mai stea foarte tarziu noaptea si sa doarma ziua, sa manance mai sanatos, etc. Toate acestea ne fac bine si noua – muncim mai putin, asteptam mai putin, avem parte mai mult de el/ea, va fi mai in forma, etc. In acelasi timp le fac bine si lor, insa poate nu-si dau seama si nu vor sa asculte cand doar le spunem. Hai sa vedem cateva modalitati de a spune:

– Tot timpul intarzii…

– Iar ai intarziat?

– Nu-mi place ca intarzii mereu

– Fii si tu mai atent, sa nu mai intazii!

Cate sanse de reusita credeti ca avem cu replicile/ reprosurile de mai sus? Din experienta mea nu prea multe. Insa daca te gandesti la celalalt, si spui acelasi lucru din perspectiva lui, cu argumente, implicandu-te si pe tine direct dar neasteptand un raspuns, lucrurile se schimba:

– Mi-ar placea sa nu mai intarzii, fiindca nu mi se pare corect ca eu sa-mi calculez timpul astfel incat sa ajung la timp, iar tu sa nu te straduiesti destul in acest sens. Cred ca o prioritizare mai buna a lucrurilor pe care le ai de facut te-ar ajuta si pe tine – a fi punctual transmite faptul ca esti responsabil si de incredere 🙂

Orice fraza care incepe cu “Mi-ar placea” si se continua cu argumente din perspectiva celuilalt este pozitiva si eficienta. Incercati doar in situatiile in care nu ati reusit pana acum sa vedeti cat de magica este 🙂 Atunci cand daruiesti, vei merita sa primesti ceea ce-ti doresti 🙂 Atentie doar, cand dai sa dai din toata inima fara sa astepti nimic in schimb! Daruirea sa nu fie o cerere mascata!

a cere a da

Campanie de Craciun

Written By: Gia Codrescu - Dec• 11•09

Impreuna cu colegii de la AdMasters.ro am inceput sa lucram la o Campanie foarte draguta (si profesionala!) prin care vom face Craciunul mai frumos unor copii din cateva centre de plasament din Bucuresti. Avem si afisul:

afis1-2 mic

Vom strange globulete, ornamente, beteala si luminite de pom vineri si sambata – 18 si 19 decembrie, orele 16-20, la sediul SNSPA – urmati sageata rosie si zambaretii.

Intre timp lucram la ceasuri cu mesaj pentru cateva agentii de publicitate, pe care le vom darui saptamana viitoare. Cu banii stransi, vom lua apoi brazi de plastic pe care sa-i impodobim pentru copii. Eventual, daca ne mai raman bani, o sa luam si carti de povesti pentru cei mici 🙂

(poze si detalii picante aici si aici, la Paul si pe admasters.ro)

Va asteptam si pe voi sa contribuiti la aceasta Campanie, joi si vineri – 18-19 decembrie intre orele 16-20 la sediul SNSPA 🙂

Am facut si un banner pentru cei care au blog de 125×125. Multumim! 🙂

banner blog

PS: mai e o saptamana si pana la incheierea Concursului cu Amintiri de Craciun sau Povesti 🙂 Pana acum Tiberiu ne-a povestit cum a mers el cu calutul de Anul Nou, Mihaela cum l-a vazut pe Mosu, Alina cum a primit o papusa frumoasa foc si Claudia istoria Saniutei si a Castelului Turn – o istorisire plina de talc, despre vise, dorinte si impliniri 🙂

Va doresc multe bucurii! 🙂

Concurs de Craciun

Written By: Gia Codrescu - Dec• 04•09

911536_53916098Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la curatenia sarguincioasa de iarna, la mancarurile de post pe care incercam sa le facem cat mai bune, la vremea mohorata de afara si asteptarea cu nerabdare a concediului, ma cuprinde o liniste calda 🙂 Cand ma gandesc la Sarbatoarea de Craciun, la mirosul intepator de brad, la cozonacii moi si parfumati, la vinul dulce si carnea frageda trasa la cuptor, printre legume aromate si crengute de cimbru, ma cuprinde un drag netarmuit 🙂

M-am tot gandit. De ce sunt atat de magice sarbatorile? Cum de ne emotioneaza atat de usor simbolurile specifice? In cazul de fata, bradutul, stelutele, globuletele, luminitele, rosu-verdele, mos-craciunii, ciocolata-cu-martipan-si-coaja-de-portocala, turta dulce, acadelele, ingerasii, colindele, zapada sau imitatia de zapada? 🙂

Sa fie vorba de publicitatea care se face in fiecare an, care ataseaza acestor simboluri valori cum sunt Dragostea, Iertarea, Bucuria, Familia? Sa fie vorba de traditia mostenita in familie prin ritualurile care se desfasoara cu regularitate? Sau sa fie ceva mai mult? Un spirit, o suflare divina, o regenerare a timpului?…

Mircea Eliade vorbeste despre Sacru, Profan, despre Mituri si Simboluri, despre Sarbatori si Ritualuri. Spune el ca atunci cand omul intra in spatiul Sacru al unei traditii, fie ea populara sau religioasa, Simbolurile rezoneaza cu latura sa Spirituala si il transpun intr-o alta dimensiune, cu acces la Inconstientul Colectiv si la acea parte creativa, intuitiva a sa. Este cunoscut faptul ca avem o parte a creierului (stanga) rationala, logica si o parte (dreapta) creativa, artistica. O parte constienta si una inconstienta. Ceea ce fac Simbolurile, este sa le conecteze.

Nevoiti in viata de zi cu zi sa o folosim mai degraba pe prima, uitam de multe ori de cealalta. Poate de aceea sunt probleme afective care ne raman nerezolvate. Fiindca incercam fara succes sa le rezolvam rational, cand in fapt constiinta noastra nu le poate patrunde esenta inconstienta. Astfel, doar prin punerea in functiune a creativitatii, imaginatiei, reusim sa ne cunoastem in totalitate.

Citesc acum o carte scrisa de o psihoterapeuta, Paola Santagostino – “Cum sa te vindeci cu o poveste“. Metoda pe care o foloseste ea este sa puna pacientii sa scrie un basm. Astfel, prin fabulatie, acestia vor avea acces la inconstientul lor. Vor inventa o poveste care va exprima simbolic problemele cu care se confrunta in viata reala, vor avea posibilitatea de a testa solutii si, in cazul in care o vor gasi pe cea potrivita, care va duce la Finalul Fericit, exista multe sanse sa gaseasca solutii potrivite, intuitiv, si pentru problemele lor reale.

Chiar daca scriem o poveste, citim sau facem parte dintr-una – asa cum se intampla in cazul Sarbatorilor, cand ne inconjuram de simboluri si respectam ritualuri (asa cum personajele de poveste respecta regulile naratiunii), facem o legatura cu inconstientul nostru, cu latura creativa, intuitiva, atistica pe care o avem. Iar asta ne ajuta pe de o parte sa ne relaxam, sa iubim sau sa ne simtim iubiti, iar pe de alta parte sa ne antrenam Intuitia, acea metoda de a gasi solutii in mod spontan, alternativa pentru Ratiune.

Va invit cu aceasta ocazie la un concurs cu premii in carti de povesti… personalizate. Tot ce trebuie sa faceti este sa scrieti o amintire din copilarie sau o Poveste de Craciun 🙂 Va fi un sentiment placut atat pentru voi, cand o veti scrie, cat si pentru cei care o vor citi 🙂 Succes!

afis concurs

Deziluzionare

Written By: Gia Codrescu - Dec• 02•09

91001229Ma gandeam la cat de multe sunt lucrurile din jurul nostru pe le vedem altfel acum, dupa ce ne-am obisnuit cu ele. Ma gandeam de exemplu la cum am adus natura in orasele si casele noastre 🙂  Spre exemplu: avem usi, pat, noptiere, dulap, biblioteca din lemn. O incercare de a fi mai aproape de copaci. Avem paturi, covoare, haine. O incercare de a fi mai aproape de animale. Avem dus. O incercare de a fi mai aproape de ploaie.

Aer conditionat. De vant. Frigider. De zapada si gheata. Lustra. De soare. Crestem plante in balcon si primim cu incantare flori pe care le punem in vaze. Punem perdele la ferestri la inceput pentru a ne apara de tantari, apoi de lumina, apoi pur si simplu. In oras avem drumuri si cladiri. Am taiat din munti, i-am facut praf, i-am amestecat cu apa si acum ii avem la picioare 🙂

Avem cluburi – locuri unde oamenii vin, chiar daca recunosc sau nu, pentru a-si curta partenera/ partenerul sau a gasi unul pe care sa-l curteze. Avem stranduri unde oamenii se scalda ca intr-un rau sau lac adus special pentru ei, pus in cavitati speciale si desinfectat. Avem patinuar sau partie de schi unde acele ustensile inventate de oameni pentru a traversa gheturile si zapezile sunt folosite pentru distractie.

Avem gradini zoologice sau circ pentru a vedea animalele pe care inainte nu aveam cum sa le vedem altfel. Avem masini, fiindca nu putem fi gheparzi; vapoare, fiindca nu putem fi rechini; avioane, fiindca nu putem fi pasari. Avem roboti de bucatarie, de uzina si de calcul, fiindca nu putem fi atat de precisi, rapizi, neobositi pe cat am vrea.

Da, stiu, explicatiile de mai sus nu stau in picioare, fiindca am pierdut din vedere componenta utilitara a acelor lucruri… Insa totusi, sa nu uitam de unde provin, si anume din natura de care nu ne putem desparti, cel putin inca 🙂

89110073Ma intreb daca oamenii ar putea trai intr-un mediu complet artificial, sau cum si-ar lasa acest mod de a trai amprenta asupra lor? Intr-un mediu unde totul este de sticla si metal, de plastic si materiale sintetice. Ca intr-un film SF. Cum ar fi ca lumina sa ne inconjoare de peste tot atunci cand o aprindem, sa dormim cate doua ore pe zi la intervale regulate, scapand de constrangerea zi/noapte?

Cum ar fi sa nu ne imbracam deloc, deoarece in camere se pot pastra temperaturi constante si totul poate fi igienizat perfect? Cum ar fi sa traim singuri in cate o celula, sa nu avem contact cu nimeni intreaga viata, nascandu-ne invatati si programati pentru maximul de eficienta? 🙂

Intr-adevar, SF. Dar daca totusi?

Mi se pare amuzant sa ma gandesc la cum par si ce sunt de fapt lucrurile care ne inconjoara sau pe care le folosim 🙂 E un exercitiu bun care cred eu, te tine treaz si departe de iluzii.

The Future of Work

Written By: Gia Codrescu - Dec• 02•09

Mierea

Written By: Gia Codrescu - Nov• 24•09

honey42V-ati gandit vreodata la miere? Ni se pare normal sa cumparam cate un borcan de miere, sau sa primim un pliculet la ceai. Stim sa facem prajituri sau biscuiti cu miere, bem lapte cu miere, am inventat chiar si gel de dus sau sampon cu extract de miere. V-ati gandit insa la albine, la cele care fac mierea si sunt singurele care cunosc reteta?

Mierea (din latină melem; în greacă μελιττα înseamnă “albină”) este un produs apicol obţinut prin transformarea şi prelucrarea nectarului sau manei de către albine şi depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populaţiei din stup.” Deci a populatiei din stup! 🙂

“Producerea mierii de către albine este un proces complex de transformare a materiei prime în miere, începând cu recoltarea şi terminându-se cu căpăcirea celulelor din faguri. Albinele lucrătoare recoltează nectarul sau mana cu ajutorul aparatului bucal (trompa) şi le înmagazinează un timp în guşă, unde sunt amestecate cu salivă, iar la sosire transferă conţinutul zaharat albinelor din stup, care îl prelucrează în continuare, până se obţine produsul finit.” Deci este foarte greu de produs! 🙂

“Atât aspectul, culoarea, consistenţa şi gustul fac din miere un aliment mult apreciat, dar mai ales aroma sa specifică, datorită conţinutului în uleiuri eterice (volatile), parfumul mierii fiind identic cu parfumul florilor din care provine.” Nici nu e de mirare ca am vrut sa ne-o insusim!

“Albinele sunt adaptate la hrănirea cu nectar şi polen, primul ca sursă de energie (din cauza conţinutului de zaharuri), al doilea ca sursă de proteine (folosit mai mult la hrănirea larvelor).”

Si asa deci, oamenii au descoperit intamplator mierea si ce si-au zis? E minunata. Dragutele de albine o fabrica iar noi ce sa facem altceva, decat sa le facem captive si sa le punem sa munceasca pentru noi. Adica sclavagism in toata regula, sau mi se pare?

apicultorIa uite la ce tratamente sunt supuse albinele ce nu au fost intrebate daca vor sa munceasca pentru oameni, carora nu li se ofera nimic, de pe un site de Apicultura:

– Li se schimba regina, pe motive de varsta – pei nu e discriminare? “S-a stabilit ca numai o matca tanara poate face fata la un ritm constant de depunere a puietului.In acest scop nu trebuie sa toleram in stupina matci mai batrane de 2 ani si in decursul verii sa facem inlocuirile necesare.”

– Li se reamenajeaza casele, fara aprobari “O alta cauza a scaderii depunerii puietului de catre matca este blocarea cuibului cu miere sau pastura. Odata cu apropierea toamnei si in prezenta unui cules mediu, instinctiv, albinele blocheaza cuibul, cautand sa-si asigure necesarul de rezeve de hrana. Practic se intampla ca matca sa nu mai aiba unde depune oua, numarul celulelor libere scazand drastic. Pentru a inlatura acest neajuns, la stupii orizontali si verticali cu magazine se introduc periodic in mijlocul cuibului faguri claditi”

– Minoritatea numita “trantori” este de asemenea discriminata “Fagurii ce raman in cuibul familiei trebuie sa fie bine construiti, fara celule de trantori sau alte defecte. Toti fagurii care nu corespund criteriilor vor fi scosi fara a sta prea mult pe ganduri.”

– Albinele sunt reduse la stadiul de masinarii “In cazul in care hranirea de completare se face cu sirop de zahar trebuie ca la aceasta sa participe in principal albinele care nu vor intra in iarna. Daca nu respectam recomandarea atunci albina din iarna va fi uzata si incapabila sa asigure o viata normala in stup (ele vor muri inainte de a creste generatiile noi de puiet).”

– Albinele nu sunt lasate sa se distreze, ele trebuie sa munceasca incontinuu “familiile sa fie in stare activa, stiut fiind faptul ca o familie aflata in stare de roire sau in preajma roitului isi diminuiaza mult activitatea”

873598_64446923Si in final, sa vedem si care e procesul prin care albinelor li se fura mierea de sub antenute, lasandu-le cu strictul necesar sau chiar mai putin, ca ele sa munceasca in continuare:

“Cum scoatem ramele pline: aceasta lucrare se face cu ajutorul afumatorului si a daltii apicole. Mult hulitele “podisoare izgonitoare, chimice” nu se vor folosi, pentru ca prin continutul lor de substanta activa, riscam sa contaminam mierea. In schimb se pot folosi izgonitoare cu sicana.

Fagurii de scos se tin deasupra stupului si prin cateva miscari bruste scuturam albinele. Atentie mare la matca: din diferite motive aceasta poate fi aici si riscam sa o vatamam. Albinele care raman se perie cu o pana sau o pensula speciala, dupa care punem rama in ladita de transport.

Executam operatiunea cu grija si rapid pentru a nu starni furtisagul in stupina. (…)

Extractia efectiva a mierii cuprinde doua lucrari : descapacirea fagurilor si extragerea propiu-zisa a mierii din faguri. (…) La descapacire cutitul se tine in pozitie orizontala, cu partea inferioara a lamei in unghi de 35 grade fata de suprafata fagurelui. Actionam cutitul cu miscari scurte aplicate de sus in jos.

Folosirea extractorului tangential se face intr-o prima faza cu multa atentie pentru ca fagurii sunt grei si s-ar putea rupe. Dupa ce intoarcem fagurii pe partea opusa, putem mari turatia pana la 200-250 ture/min. Dupa extractie, fagurii goliti se dau familiilor pentru a fi curatati.” Cu alte cuvinte, albinelor li se lasa resturile…

cititi mai multe pe siteul plin de intelepciune dictatoriala si latifundiara, stuparitul.com

1152749_44564143Pe de alta parte, v-ati gandit vreodata cat de indispensabile sunt albinele intregului ecosistem? Ele sunt cele care efectueaza polenizarea, vantul de obicei nu e de ajuns. Daca nu ar mai face asta, florile s-ar ofili, plantele ar muri, iar cum oxigenul depinde de plante… intelegeti voi 🙂

Si daca totusi mancam miere, macar sa le multumim in gand, la fiecare lingurita, acestor creaturi minunate 🙂

– ganduri provocate de vizionarea filmului Bee Movie, care incepe cu talc “According to all known laws of aviation, there is no way a bee should be able to fly. It’s wings are too small to get its fat little body off the ground. The bee, of course, flies anyway, because bees don’t care what humans think is impossible.” mai multe citate aici, si va indemn sa vedeti filmul 🙂 –

Vanticel si Geea

Written By: Gia Codrescu - Nov• 13•09

A fost o data ca niciodata, peste mari si tari, un tinut indepartat numit “Tinutul Celor 4″. Acolo oamenii nu aratau ca mine sau ca tine, ci erau compusi din unul din cele 4 elemente – Aer, Foc, Pamant sau Apa.

Celor care erau Aer le placea sa gandeasca, sa exploreze, privind de la inaltime totul in jur. Apreciau Ratiunea, Adevarul, Impartasirea, ceea ce ii facea sa se simta mai aproape de RAI. Erau spirituali si curajosi, solitari, activi si transparenti. Puteau fi aerul cald al dupamiezii, cel rece al diminetii, cel incarcat de electricitate dinaintea furtunii, puteau fi vant molcom sau uragan – atunci cand se suparau.

Celor care erau Foc le placea sa creeze – obiecte de lut, de metal, de sticla. Daca nu puteau crea, atunci distrugeau. Le placea sa si ajute, oferind caldura celor care aveau nevoie de ea. De asemenea ganditori, apreciau Ratiunea, Adevarul, Impartasirea. Erau sprirituali si curajosi, sociabili, activi si ametitori. Provocau fascinatie si ajungeau de cele mai multe ori lideri. Puteau fi focul de tabara al celor care se distreaza, focul din atelierele de lucru, focul soarelui sau cel mistuitor al incendiilor – atunci cand se suparau.

Celor care erau Pamant le placea sa ascunda, sa rodeasca, sa atraga sau sa retina. Ascundeau metale si pietre pretioase, dadeau nastere vietii, atrageau in adancurile lor mlastinoase sau retineau in intinsul pustietatii pe cei ce se aventurau. Mai degraba simteau decat sa gandeasca, apreciau Receptarea, Atractia si Inspiratia – acesta era RAI-ul lor. Erau inclinati spre materie, impulsivi, sociabili, pasivi si ametitori. Puteau fi o campie intinsa acoperita cu iarba, o pestera misterioasa, un pamant roditor de gradina, mlastina, desert sau teren alunecos – atunci cand se suparau.

Celor care erau Apa le placea sa calmeze, sa oglindeasca, sa cuprinda sau sa istoriseasca. Calmau prin comprese reci sau o baie fierbinte, oglindeau cu placere orice aveai bunatatea sa le arati, te cuprindeau in adancuri sau istoriseau povestile vazute. Mai degraba simteau decat sa gandeasca, apreciau si ei Receptarea, Atractia si Inspiratia. Erau orientati spre materie, calmi, solitari, pasivi si transparenti. Puteau fi apa sprintena a unui rau, un lac linistit, o mare involburata, o ploaie calda cu picuri mari sau rece marunta, fulgi veseli de zapada sau cascada nimicitoare – atunci cand se suparau.

Cel mai bine se intelegeau intre ei cei dintr-o categorie, insa se mai puteau intelege bine si cei alaturati – Aer si Foc, Foc si Pamant, Pamant siApa. Aerul sufla in Foc si il putea inteti astfel, Focul incalzea Aerul, care se dilata atunci de placere. Focul ardea Pamantul si puteau crea astfel caramizi trainice, Pamantul lasa Focul sa-l patrunda si sa creeze lava. Pamantul se amesteca cu Apa si formau lut ce se putea modela in statuete frumoase, Apa sapa Pamantul si forma galerii tainice. Cert este ca celor care erau Aer si Pamant, Foc si Apa sau Apa si Aer nu le era dat sa se inteleaga.

Totusi, intr-o buna zi, o poveste de dragoste dintre unul ce era Aer si una ce era Pamant a inceput…

Vanticel, caci acesta era numele lui, era un Aer foarte flexibil – putea fi atat linistit si cald, ca aerul unei duminici de vara, cat si taios si rece, ca o zi de luni de toamna. Ii placea sa calatoreasca, rezona frumos la sunetele instrumentelor cu coarde, ii placea sa exploreze, sa zboare jucaus cu mintea prin toate cunostintele lumii, sa stie si sa ajunga unde si-a propus – de la cele mai ascunse cotloane pana la cele mai vizibile varfuri. Putea face toate astea singur singurel si era multumit in mare parte. Tot ce ar fi vrut ar fi fost sa gaseasca un loc sigur, de incredere, pe care sa-l cunoasca bine, linistit si primitor pe care sa poposeasca din cand in cand, fiindca mai si obosea. Un loc unde sa-si recapete puterile, sa poata pleca iarasi la drum. Un loc al Ratiunii, Adevarului, Impartasirii si… Iubirii. Un RAI!

Si cum umbla la un moment dat Vanticel prin lume voios, a intalnit-o pe Geea.

Geea era o bucatica buna… de Pamant. Asa cum aparea ea prin lume – o campie vesela plina de verdeta. S-a uitat ea atunci la Vanticel si a vazut ce multe stie, cum se joaca prin firele ei de iarba facand-o sa se gadile si sa chicoteasca si ce si-a zis? “El este un Vanticel deosebit, vreau sa ma poarte cu gandul prin toate colturile lumii, iar eu sa-i arat placerile lumesti, el sa-mi aduca cunostinte de pe unde se plimba, eu sa-i rodesc ceva bun, el sa ma faca sa cunosc, eu sa-l fac sa simta. El va aduce aer curat, eu ii voi darui comorile pe care le am. Ar trebui sa mearga!”

Totusi… socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Vanticel, dupa cum spuneam, isi dorea un loc cuminte, sigur, linistit si numai al lui. Fiindca era un solitar, nu avea nevoie de mai mult ca sa-si refaca puterile, chiar orice altceva il obosea si mai mult. Geea nu a stiut toate acestea si a inceput sa faca ce stia ea mai bine: sa ascunda, sa rodeasca, sa atraga, sa retina. Vanticel si-a dat abia tarziu seama ca ceea ce vedea nu era totul, iar in adancuri nu putea patrunde. Se lasa atras din cand in cand – din fericire ii placeau si lui placerile lumesti – asa ca la acest capitol se potriveau de minune, insa nu se lasa deloc retinut – spiritul lui trebuia sa calatoreasca mereu, sa vantuiasca prin lume, liber si solitar.

Geea ii rodea cateceva bun de mancare, dar el fiind de Aer nu putea consuma decat ceva foarte usor, orice altceva provocandu-i neplacere. Geea incerca din rasputeri sa scoata la suprafata cele mai minunate comori pe care le avea: aur, argint, rubine, safire si smaralde, diamante si flori de mina, carbune si sare, insa Vanticel se avanta putin prin ele, spunea ca sunt prea multe, ca nu stie unde sa le mai puna, zambea din politete si incerca sa o faca sa le ia inapoi, sau pleca el fiindca se simtea sufocat. Tot ce avea nevoie era o campie lina, acoperita doar de iarba, pe care sa o gaseasca mereu acolo, pe care sa se aseze incetisor, sa-i simta caldura. Atat. Iar Geea nu intelegea…

Asa ca au inceput certurile.

Geea se simtea neinteleasa – vroia ca Vanticel sa aprecieze eforturile ei si i se parea ciudat nu facea asta – toti ceilalti se minunau si o apreciau pentru ceea ce rodea sau pentru comorile ei. Asa ca il considera insensibil, frustrat (ma scuzati…) si rece. Vanticel se simtea si el neinteles – vroia ca Geea sa aprecieze eforturile lui de cunoastere, de atingere a scopurilor, fapul ca a ajutat-o de multe ori sa se inteleaga si sa se schimbe in bine (intre noi fie vorba, el era mai intelept). Vroia ca ea sa fie spirituala si curajosa, solitara, activa si transparenta.Asa ar fi avut incredere in ea si s-ar fi asezat din cand in cand pe ea, soptindu-i cu tandrete ultimele stiri, incalzindu-se la sufletul ei, suflandu-i recunoastere. Dar fiindca ea nu facea nimic ca sa-i castige increderea ci dimpotriva, o considera slaba, superficiala si egoista.

Si atunci, de ce ganduri si sentimente intunecate aveau parte… ce reprosuri razbateau printre buzele lor… El incepea sa sufle aer rece, sa se invarta amenintator, sa provoace tornade. Ea se prabusea in sine, il inghitea in prapastii. Se luau pe sus unul pe altul, se aruncau la pamant. Iar in final, cand oboseau, plangeau amandoi. El pe dinauntru, forma ceata. Ea pe dinafara, se transforma in mlastina. Asa ca, de cele mai multe ori peisajul creat era unul sumbru: o mlastina din care se auzeau oftaturi si pareri de rau, inconjurata de o ceata rece din care se auzeau scrasnete nervoase. Sa ti se rupa inima…

Au incercat sa se desparta.

Da, au incercat si inca de mai multe ori. De trei ori Vanticel a hotarat s-o paraseasca pe Geea, fiindca ii facea rau, fiindca nu mai avea incredere in ea si de trei ori ea l-a atras inapoi, iar el a venit. Sau inteles bine un timp – el s-a aventurat pe deasupra ei, prin ea, prin pesteri, a inteles-o, ea s-a transformat in nisip – cea mai buna forma spirituala, curajoasa, solitara, activa si transparenta pe care o putea lua, si l-a inteles – a incercat sa stea locului, cuminte, sincera. Totusi, in continuare, el avea nevoie de libertate iar ea sa retina, ea avea nevoie sa rodesca iar lui nu-i trebuiau roadele ei. Asa ca certurile au aparut iar… mlastina cetoasa intorcandu-se pe neasteptate.

Ultima data a vrut ea sa renunte. El i-a spus ca nu l-a inteles si ajutat niciodata iar ei i-a parut atat de rau incat a cazut mai mult ca niciodata in sine. A creat o prapastie in care nu i-a mai permis sa intre de data asta, a carei scop nu mai era sa-l prinda, sa se razbune, sa-l faca al ei. A creat pur si simplu o prapastie de tacere. Prea mult s-a straduit, a incercat, s-a preschimbat. Atat de mult nisp are acum incat pe alocuri din cauza lui nu mai simte nimic – placere sau durere. Nisip ce asteapta sa fie luat pe sus de Vanticel.

Ce se va intampla?

Se va transforma Geea cu totul in nisip – un desert intelept al soarelui? Va incepe Vanticel sa aprecieze roadele si comorile ei? Sau vor mai avea o data incredere neconditionata unul in celalalt, vor incerca sa transforme in realitate aparenta de inceput – ea sa fie o campie cu iarba pentru el – roadele si comorile lasandu-le pentru altii, iar el un aer cald si jucaus, care sa se intoarca destul de des la ea, incat Geea sa nu vrea sa-l mai retina? Sau… se vor desparti pentru totdeauna, el ramanand mai rece, iar ea mai pustie, cu lectia invatata – sa cauti pe cineva ca tine sau apropiat. Vanticel – o ea de Aer sau Foc, Geea – un el de Pamant, Foc sau Apa.

Ce parere aveti?