Am fost aseara la Muzeul National de Arta al Romaniei pentru un concert de camera: pian (Horia Mihail) si vioara (Alexandru Tomescu), cu proiectie de tablouri pe fundal. Pana aici totul suna interesant, cuminte, oricum destul incat sa-mi suscite interesul. Nu aveam nicio asteptare, ma gandeam doar ca va fi un concert dragut – avand componenta vizuala si fiindca imi plac piesele cantate la instrumente clasice – ma fac sa simt si sa-mi imaginez povesti. Din acest motiv, m-am mirat ca erau foarte multi oameni imbulzindu-se si agitandu-se sa intre, iar cand in sfarsit am reusit si noi sa intram – sala plina-plina.
Au intrat pe scena cei doi muzicieni si pentru prima data de cand merg la concerte, l-am auzit pe violonist vorbind 🙂 A luat frumos un microfon si vorbind ca un ‘public speaker’ de profesie, a facut o introducere, ne-a relaxat, ne-a spus care e ideea cu tablourile pentru fiecare piesa – pe care le-a ales din colectia expozitiei care se desfasura la acel moment la muzeu, cum a simtit ca reflecta aceleasi sentimente ca cele exprimate in piese, ne-a spus si care sunt acele sentimente pentru fiecare in parte. Apoi a luat vioara si a cantat dumnezeieste 🙂
Cat de talentat poate fi cineva?
Bine, adica eu ma duc la facultatea de comunicare si invat 3 ani de zile, apoi la master inca 2 ani, merg la traininguri de public speaking si il vad acum pe acest om incredibil cum vorbeste – liber si sincer, amuzant si spiritual, apoi si canta la vioara piese de Stravinski, Bartok si Enescu? Parca ceva este in neregula. Si problema este ca invers nu se poate – sa vina cineva la el, care nu a mai cantat niciodata la vioara si sa inceapa sa cante o sonata. Asa ca m-am simtit absolut naiva, ca la inceput de drum, in prima zi de scoala 🙂
Mi-a placut in mod deosebit faptul ca a explicat un pic inainte de fiecare piesa cum va fi – de pilda ca la inceput este cuminte, romantica, cu dantele si apoi intervine o tensiune, o harababura generala… sau ca este o piesa foarte energica… sau o piesa pe care o vede mai degraba cantata din frunza, de un cioban pe munte… toate aceste directii cel putin pe mine m-au facut sa fiu mai atenta la piesa si sa o inteleg mai bine.
Cum poate muzica clasica sa ajunga la toti oamenii?
Cred ca in general faptul de a explica despre ce va fi piesa poate avea un efect foarte pozitiv asupra celor care nu sunt obisnuiti cu muzica clasica, care incep sa se gandeasca la alte lucruri in timp ce o asculta sau chiar sa adoarma 🙂 Exista minunatul TED a lui Benjamin Zander despre muzica si pasiune, pe care va invit cu caldura sa-l urmariti – plecand de la faptul ca doar 3% dintre oameni apreciaza acest tip de muzica, a incercat sa o explice intr-un mod foarte emotionant si rational in acelasi timp, incat sigur toti cei care l-au urmarit au plecat de acolo intelegand ceva mai mult muzica.
Intre timp, chiar dupa concert, mi-am amintit ca Alexandru Tomescu este si cel care a castigat prin concurs vioara Stradivarius Elder-Voicu, datata din 1702. Sa recapitulam: Alexandru Tomescu este tanar (33 de ani), violonist remarcabil – puteti vedea un CV, vorbeste liber, spiritual, amuzant, este foarte dragut si in acelasi timp foarte dur cu notele muzicale, foarte disciplinat in a le canta impecabil. A obtinut vioara Stradivarius… Sa vedem ce mai gasim 🙂
Cautand pe internet informatii despre el am gasit un interviu despre cum a intrat in posesia viorii, experimentul de la metrou pe care l-a facut si despre turneul in care a plecat in 15 orase pentru a-si tine promisiunea: “Atunci cand am primit vioara, am facut o promisiune: o voi duce in toate colturile tarii pentru ca toti romanii sa o poata auzi live macar o data! Este un proiect foarte indraznet şi ambitios, fara indoiala. Suntem pe drumul cel bun: la turneul Stradivarius din 2008 salile de concert au fost neincapatoare, afluenta publicului depaşind orice aşteptari. Anul acesta vom merge insa mai departe: vioara Stradivarius devine simbolul unei campanii sociale, de sprijinire a Asociatiei Nevazatorilor din Romania. Impreuna cu Horia Mihail am decis sa dedicam in intregime turneul din 2009 acestei cauze nobile. La urma urmei, este o decizie fireasca: muzica a adus intotdeauna lumina in sufletul celor care ştiu s-o asculte.”
Visele si ambitia de a le infaptui ne fac exceptionali
Ce am gasit insa cel mai fascinant-motivant-inspirational-exceptional 🙂 a fost un filmulet TED made in .ro cu el vorbind despre vise. Povesteste cum a invatat in SUA, a venit apoi in Romania cu ambitii mari, a format un trio cu inca doi prieteni – vioara, pian, violoncel si si-au propus sa faca un turneu in tara fara ajutorul statului si fara a se ruga de companii sa-i ajute. S-au ocupat de organizare, au gasit parteneri media, pana la urma si sponsor. Au facut si lipit afise prin orase si apoi au cantat. S-au imbracat neconventional, si-au facut tricouri cu Schumann (doar erau fani) si au cantat in scoli care nu erau de muzica. Iar Alexandru Tomescu, printre altele stie si coreana… daca mai puteti voi zice altceva va invit, daca nu, faceti-va putin timp si urmariti filmuletul 🙂
Si bineinteles, un moment muzical vesel si saltaret, ca personalitatea lui 🙂
In ultimul timp – cam ultimii 2 ani 🙂 exista un subiect la care ma gandesc destul de intens. Am incercat sa-mi dau seama care sunt lucrurile comune tuturor oamenilor, indiferent de tara, limba, gen, educatie, domeniu de activitate sau preferinte, cele la care reactioneaza oricand, cu care rezoneaza si care ii fac sa simta. Astfel ca, din toate discutiile pe care le-am avut si toate cartile si articolele pe care le-am citit, am ajuns la concluzia ca sunt doua: amintirile din copilarie si legate imediat de acestea, povestile.
Exact. Asa cum iti e frica de ceva necunoscut, pe care nu stii de unde sa-l apuci si cum sa te descurci cu el. Nu-ti mai amintesti, insa aceeasi senzatie o aveai fata de lingura si furculita atunci cand aveai doar cativa anisori. Erau instrumente noi, cu care mai mult decat sa te joci, trebuia sa le folosesti, sa-ti fie utile. Trebuia sa inveti sa cum sa umbi cu ele pentru a te ajuta tot restul vietii sa te integrezi in lumea civilizata. (Acelasi lucru si pentru betisoare, in tarile asiatice).
1. Atunci cand deschideam un site, o carte sau un film fara subtitrare – fara sa ma gandesc prea mult, inchideam siteul, cartea sau filmul zicandu-mi ca nu o sa inteleg mare lucru, ca oricum engleza e prea simpla, ca subtilitatile adevarate le pot prinde doar citind in romana, singura limba pe care o pot intelege cu adevarat datorita culturii imprimate in ea, pe care am asimilat-o in timp.
Am inceput sa nu-mi mai fie asa frica. Am luat lingura intr-o mana, furculita in cealalta si am inceput sa alerg mancarea prin farfurie. Am luat carti in engleza pe care le-am citit. Am fost la conferinte si am pus intrebari.
1. Opinia unui profesor pe care l-am cunoscut in Austria. Contine argumentul istoric: sansele de a participa la un razboi impotriva altei nationalitati se micsoreaza considerabil daca in viata ai cunoscut pe cineva apartenent la acea nationalitate.
1. Pentru noi – sa avem in mana dovada nivelului de cunostinte la care am ajuns. Gandurile pozitive despre capacitatea pe care o avem – de a vorbi fluent, de a tine o prezentare in engleza sau de ce nu, de a scrie o carte se mai pot pune la indoiala, insa un document pentru care ai muncit, mai greu.
