Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Vivaldi e o poveste de toamna

Written By: Gia Codrescu - Sep• 18•09

Vivaldi e un compozitor destul de comercial, daca se poate spune asta in legatura cu muzica clasica. Imi place. La fel si ceilalti compozitori de care toti am auzit, insa pe care putini i-am ascultat 🙂 Mi-ar placea sa ascult mai mult din creatiile fiecaruia, sa le simt personalitatea doar prin ceea ce au creat.

Preferinte muzicale? Imi plac si cantecele folk, de munte, de suflet, de chitara – sau poeziile pe trei acorduri cum le mai zic 🙂 Imi place rockul usor, romantic sau de atitudine (sociala), imi place mult muzica franceza sau ale altor nationalitati – imi place cum suna limba. Oare e ciudat sa iti placa sa asculti lucruri pe care nu le intelegi? Intotdeauna am fost fascinata de a asculta programatori vorbind in limbajul lor codat, de pilda 🙂

Muzica – poveste de toamna (ce scriam anul trecut cam pe aceeasi vreme)

Focusblog :)

Written By: Gia Codrescu - Sep• 18•09

De doua saptamani am inceput colaborarea cu FocusBlog. Voi scrie review-uri de bloguri, asa ca astept flori si bomboane pentru cine vrea sa scriu frumos despre el 😛 Glumesc bineinteles, insa puteti incepe sa scrieti mai frumos, mai bine 🙂

focusblog

La inceput au scris ei despre mine:

1. fatacuportocale.(wordpress).(com)ro

“Am aflat de Gia de pe Bookblog. I-am citit recenziile si mi-a ramas in minte cea despre „Unul, nici unul şi o sută de mii” a lui Pirandello. O carte foarte draga mie, in care personajul principal se lanseaza in cautarea disperata a propriei identitati (ori a Sinelui, daca preferati). Ajunge sa se alieneaze, renegadu-si pana si propriul nume. E o carte care ti arata cat de mult depinzi de cei din jur si ca existi in primul rand ca multitudine de imagini (sau personae) formate in mintea lor. Te poate face sa te simt singur, neinteles.

Gia si-a incheiat insa recenzia intr-o nota personala si optimista: „Putem fi liberi si alaturi de ceilalti”. Asta mi-a ramas in minte si m-am hotarat sa caut mai multe lucruri scrise de ea. Si asa am ajuns pe blogul ei personal, “Fata cu portocale”. Cu putin noroc si ceva mai multa intuitie puteti afla de acolo si ce inseamna libertatea pentru Gia.” (continuarea)

2. cherrytales.ro

“Un blog cu povesti si amintiri din copilarie… Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la cirese si la copilarie imi aduc aminte de Victor si de gandirea lui precisa si ascutita ca un bisturiu, de Ursu si de forta lui fizica, de Tic si Tombi… Ok, ok si eventual de Maria si Lucia, asa, sa nu par misogin. Ciresarii, va amintiti de ei, nu?” (continuarea)

Apoi am avut doua Guest-Posturi:

1. codru.ro – un blog care nu mai exista din singura cauza laudabila care poate fi (doar ca nu o pot dezvalui) 🙂

Pe Codrut l-am cunoscut iarna trecuta prin intermediul Concursului de Craciun pe care l-am organizat pe bookblog.ro. I-am acordat premiul intai si premiul trei, nestiind in fapt ca tot el o scrisese si pe cea de-a doua, sub numele unei prietene. Insa povestile au fost prea frumoase ca sa-l descalific doar pentru atata lucru… Cel putin prima, m-a facut sa visez atunci si de cate ori ma gandesc la iarna, imi imaginez si simt cuvintele lui:

“Vizavi, doua geci groase se pupau la zero grade. Se pupau nemiscat, albastre si indragostite. Caciulile portocalii se pupau si ele ceva mai sus. O dovada simpla si emotionanta ca te poti bucura de leagan fara te legeni, cu tot cu frig, zgomot, si ce se mai pune de-a curmezisul iubirii noastre nowadays.” (continuare)

2. costiman.wordpress.com

Se spune ca doua lucruri ne definesc ca oameni, doua lucruri ne diferentiaza de celelalte specii. Faptul ca facem sex de placere si simtul umorului. Cu prima nu as fi chiar de acord. Am cunoscut niste sepiute dragute care de cand ajungeau la maturitate, doua cate doua, se mangaiau cu tentaculele, se pupau, se imperecheau cam toata ziua, de placere. La fel s-ar spune si despre delfini sau alte animale hedoniste – totusi, sa nu intram in detalii. As miza asadar pe simtul umorului, ca fiind singura caracteristica umana ce nu se intalneste la nicio alta vietuitoare.

Ce ne face sa radem insa, care e diferenta dintre lucrurile care ne fac sa zambim sau sa ne tavalim pe jos de ras, de ce unii oameni rad si altii nu la aceleasi glume, este un mister inca si pentru psihologi. Ceea ce se stie insa, este ca atunci cand radem se elibereaza acea substanta denumita endorfina. “Endorfinele sunt relaxantele naturale ale organismului împotriva durerii. Aceşti hormoni, potrivit oamenilor de ştiinţă, stimulează sentimentele de bine, bucurie şi te fac să te simţi la înălţime. În realitate, experţii consideră că în fiecare zi ar trebui să râdem de cel puţin 15 ori, altfel vom fi sub „standardele” recomandate” (continuare)

Apoi am devenit colaborator:

1. danpetre.wordpress.com

Dan Petre este doctor in sociologie si specialist in stiintele comunicarii, conferentiar universitar la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA, unde preda cursul de introducere in publicitate. Este de asemenea si coordonatorul Masterului de Publicitate tot din cadrul SNSPA unde preda acelasi curs, de publicitate. Este managing partner si director al departamentului de studii calitative al companiei D&D Research si membru în Board-ul IAA Romanian Chapter. V-au trecut cativa fiori deja? 🙂

Dan Petre este in acelasi timp tanar, ii place sa citeasca (in principal carti de specialitate din domeniul comunicarii si SF), se informeaza in permanenta din presa nationala sau internationala, urmareste site-uri din marcom (marketing&com(m)unicare) si ii place sa mearga pe munte. Spune despre el ca este pasionat de “advertising/communication, qualitative research, antropologie, sociologie, SF&FF, futurologie, fictiune, indepartarea de Realitate, Buddhism, fotografie, carti, dezvoltare personala, natura, Frumos, cuvinte”. (continuarea)

2. vizionar.ro

Pe Gabi Nistoran l-am cunoscut acum un an jumate cand am fost in Craiova cu echipa bookblog.ro intr-un ‘teambuilding’. Venisem acolo din simplul motiv ca nu mai fusesem si ne-am intalnit cu el din simplul motiv ca nu ne mai intalnisem. S-a oferit sa ne fie ghid prin oras, iar noi l-am urmat cu incredere (de fapt alternativa ar fi fost sa ne ratacim pana oboseam si apoi sa ne resemnam intr-o cafenea, in centru).

In schimb ne-a plimbat pe stradute, am vazut case vechi, chiar am intrat intr-una, cu pian si tablouri, am fost in parcul lor – de un verde spectaculos. Ne-am plimbat pana seara tarziu cand Gabi ne-a condus si pana la locul in care am fost cazati, chiar daca era ora la care nu mai circula nimic iar el statea in cealalta parte a orasului. (continuare)

Focus Blog, o poveste ce abia a inceput… 🙂

Creative Images :)

Written By: Gia Codrescu - Sep• 15•09

orange apple

Elance.com

Written By: Gia Codrescu - Sep• 14•09

Site pentru free-lanceri. Iti poti face un cont, iti poti completa un profil, iti alegi un domeniu in care ai experienta si lucrezi pe proiecte. Esti platit online asa ca poti colabora cu oameni din intreaga lume 🙂

Cel mai misto lucru pe care il au sunt teste de specialitate pentru toate subdomeniile de activitate, care sunt foarte multe – fiecare sub unul dintre domeniile mari: Web&Programming, Design&Multimedia si general.

Spre exemplu eu mi-am ales Advertising Skills, Marketing Methods and Techniques, Negotiation, Photography, Social Media Marketing. Si pot sa-mi mai aleg. Ai cate 40 de intrebari brici pentru fiecare prin intermediul carora aflii unde esti, cat de mult stii. Primesti un scor pe care angajatorii il vad si te apreciaza in functie de el.

Chiar daca nu vrei sa lucrezi pe proiecte, poate te intereseaza testele – sunt foarte bine facute, te ajuta sa te evaluezi 🙂 Deci elance.com

200487063-001

Succese!

Blink-Blink

Written By: Gia Codrescu - Sep• 14•09

Blink – cartea lui Malcolm Gladwell – despre prima impresie, prima judecata pe care o faci – de cele mai multe ori cea mai buna. Se aplica la interviuri de angajare, la prima intalnire, in situatii extreme, etc

blink-by-malcolm-gladwell“1. What is “Blink about?

It’s a book about rapid cognition, about the kind of thinking that happens in a blink of an eye. When you meet someone for the first time, or walk into a house you are thinking of buying, or read the first few sentences of a book, your mind takes about two seconds to jump to a series of conclusions. Well, “Blink” is a book about those two seconds, because I think those instant conclusions that we reach are really powerful and really important and, occasionally, really good.

You could also say that it’s a book about intuition, except that I don’t like that word. In fact it never appears in “Blink.” Intuition strikes me as a concept we use to describe emotional reactions, gut feelings–thoughts and impressions that don’t seem entirely rational. But I think that what goes on in that first two seconds is perfectly rational. It’s thinking–its just thinking that moves a little faster and operates a little more mysteriously than the kind of deliberate, conscious decision-making that we usually associate with “thinking.” In “Blink” I’m trying to understand those two seconds. What is going on inside our heads when we engage in rapid cognition? When are snap judgments good and when are they not? What kinds of things can we do to make our powers of rapid cognition better?

2. How can thinking that takes place so quickly be at all useful? Don’t we make the best decisions when we take the time to carefully evaluate all available and relevant information?

Certainly that’s what we’ve always been told. We live in a society dedicated to the idea that we’re always better off gathering as much information and spending as much time as possible in deliberation. As children, this lesson is drummed into us again and again: haste makes waste, look before you leap, stop and think. But I don’t think this is true. There are lots of situations–particularly at times of high pressure and stress–when haste does not make waste, when our snap judgments and first impressions offer a much better means of making sense of the world.

One of the stories I tell in “Blink” is about the Emergency Room doctors at Cook County Hospital in Chicago. That’s the big public hospital in Chicago, and a few years ago they changed the way they diagnosed heart attacks. They instructed their doctors to gather less information on their patients: they encouraged them to zero in on just a few critical pieces of information about patients suffering from chest pain–like blood pressure and the ECG–while ignoring everything else, like the patient’s age and weight and medical history. And what happened? Cook County is now one of the best places in the United States at diagnosing chest pain.

Not surprisingly, it was really hard to convince the physicians at Cook County to go along with the plan, because, like all of us, they were committed to the idea that more information is always better. But I describe lots of cases in “Blink” where that simply isn’t true. There’s a wonderful phrase in psychology–“the power of thin slicing”–which says that as human beings we are capable of making sense of situations based on the thinnest slice of experience. I have an entire chapter in “Blink” on how unbelievably powerful our thin-slicing skills are. I have to say that I still find some of the examples in that chapter hard to believe.”

(continuarea)

Urban Soup Night = Mmmmm :)

Written By: Gia Codrescu - Sep• 07•09

Am fost aseara la un eveniment organizat repede-repede si frumos de Tara din cate am inteles si inca niste omuleti – Urban Soup Night

Copolovici cu mai multe maini de ajutor a pregatit supele – trei la numar: Thailandeza (ciuperci, ghimbir, ardei iute si altele iuti), Cu Ceapa (ceapa, ceapa, ceapa, ceapa) si Minestrone (legume, legume), supe oferite celor veniti sau neaveniti cu indemnul de a dona o suma din suflet pentru Grigore Alexandrescu – locul in care se repara copilasi 🙂

Au fost si fete care ne-au dat buburuze facute de ele insele, fete si baieti care au dansat pe ritmuri Irish sau Irish’Drinkin’ 🙂 Pur si simplu oameni care au venit sa se simta bine, sa se intalneasca unii cu ceilalti, sa ajute, sa pape supa deosebita, calda, facuta de manuta unor oameni buni 🙂

Simplu ca un moment de liniste cu zambet. Putem face si noi momente din astea. In parc sau acasa, cu supa sau budincute, dansuri, jocuri, muzica, serbet si apa rece, trei tumbe si un pupic 🙂 Doar putin curaj si intrazneala sa avem, ideile vin de la sine.

usn-1_pq36Y

de aici

Violoncel si Pian

Written By: Gia Codrescu - Sep• 05•09

Am fost azi la un concert din cadrul Festivalului George Enescu 🙂

MARIE HALLYNCK – violoncel
CEDRIC TIBERGHIEN – pian

Program : Debussy – Sonata pentru violoncel si pian în re minor

Enescu – Sonata nr. 2 pentru violoncel si pian în Do Major op. 26

Britten – Sonata pentru violoncel si pian în Do Major op. 65

Era ora 11:00. Sambata dimineata. Intrarea libera si destul de putini oameni, din cate am vazut si am auzit discutii mai mult din cei care aveau deja legatura cu muzica clasica, insa si cateva cupluri simpatice care cred ca au venit doar fiindca era o activitate ce facea parte din placerile lor personale 🙂

Sala Auditorium din Muzeul National de Arta. Un pian. Liniste. Lumina. Flori si ciupercute dragute de plastic pe marginea scenei. Oameni de tot felul, in principal pe la 60 de ani cu parul alb si ochi albastri. Romana, engleza, franceza, germana. O batranica simpatica langa mine cu care am venit, care nu gasea intrarea. Evantaie. Sfarsit de vara molcom, incet, armonios, invaluitor si dulce.

Muzica clasica mi se pare cea mai pura muzica, abstracta si foarte emotionala. Sentimente si senzatii subtile sau puternice diverse, multe, ca intr-o poveste. Ma face sa imi si imaginez diverse stari de spirit. In acest caz, intre un el (pian) si o ea (violoncel). In toate trei piesele am simtit avalansa de emotii, cei doi au comunicat in permanenta si au trait prin muzica pe care o cantau.

Ma gandeam ca muzica ne poate impresiona sau solicita emotional atat de mult pentru ca imita vocea umana. Strigate de pasiune, furie, bucurie, joaca, pericol, plangere sau raset, suferinta sau asteptare – toate redate de instrumentele care vor sa ne transmita trairi.

Cel mai mult mi-a placut linistea – perfecta – care se lasa inainte sa inceapa o melodie sau intr-un respiro dinlauntrul ei 🙂 Mi-au placut si finalurile care au fost toate in forta, care te-au lasat emotional sus, intr-o stare de bine aproape euforica 🙂

O bucatica de muzica – trista, te tine in tensiune pana ce la final… iti ofera o senzatie de “acasa”.