Cătălin lucra la filmul lui, unicul lui film, de aproape 10 ani. De când terminase facultatea de film, secția regie, se îndrăgostise de ideea asta – să facă un film despre nimic. Fără poveste, fără personaje. Fără emoție, fără structură, fără toate tâmpeniile propagandistice ale filmelor contemporane.

La fel ca în experimentul lui Kuleshov, dacă arăți o scenă violentă înaintea unui portret, privitorii îl vor considera pe bărbatul din imagine criminal. Dacă arăți o farfurie de supă înaintea aceluiași portret, îl vor considera flămând. Voia așadar să arate nimic pentru ca spectatorii să se vadă pe ei în filmul lui, ca într-o oglindă. Chiar așa se va și numi filmul – Oglinda.

O suprafață lucioasă, lipsită de imagine, cu unicul scop de a te dezvălui pe tine. Așa că a dat anunț pentru casting. Fără descriere, doar cu un număr de telefon. Și a așteptat. A așteptat și studenți curioși au început să apară. Dar nici unul nu era destul de bun. Fiecare era cineva, era cumva, cu o personalitate a lui, iar el căuta nimicul, puritatea absolută, absența tuturor măștilor, lipsa oricărei intonații în voce, privirea complet absentă, mișcările fără niciun sens. Așa că scaunul a rămas gol.

Mai așteaptă și astăzi actori. Dacă vrei, poți face o programare: 09552244. Salariul este de 900.000 euro. Dar mai întâi: ești pregătit să renunți la tine?

Mâinile ei miroseau a miere. Îmi plăcea să le iau ca pe două obiecte, separate de ea și să mi le pun pe față, pe piept, să mă mângâi cu ele în jurul taliei și pe linia de început a coapselor. Le sărutam și i le dădeam înapoi, mulțumindu-i. Știam că le voi regăsi mereu la ea, de ori câte ori aș fi avut nevoie.

Într-o dimineață centrala se oprise și peretele de lângă mine era rece, ca un refuz. M-am lipit de ea, am luat-o în brațe, cu riscul de-a o trezi și mi-am întrepătruns degetele mâinii drepte între ale ei, ca într-o claviatură de pian. Un Yin și Yang vertical. Am întrebat-o:

– Vrei să ne mutăm împreună?

– Pui tu apă la fiert, pentru ceai? a zis și și-a retras mâna acoperindu-și ochii.

I was walking on the sandy road to nowhere when you have found me.

Your windy eyes recognised me. I was living inside your head for some time, in a tiny trailer, underneath the stars. My bed was filled with soft pillows and hard copy books. Every night you were dedicating a new song at the radio to me, every night I was cooking rice. We made love 53 times before we met and we even talked about God, while chopping some parsley.

You said: Hey, little tiger, step in, so I entered your white, muddy car and asked you where are we going. Somewhere, you said. In the rearview I could see my backpack moving away from us, shadowing the wayside.

Our first stop was near a river. I was dying for some pizza and some white, chilled wine, but you wanted to show me something. You took your boots off, turned up your trousers, made me do the same and led me by the hand in the middle of the icy water. It felt like my feet were cut from below the surface and I was floating above. We stand there with our hands stretched sideways and our eyes closed, on the rounded, slippery stones, trying to keep our balance, resisting the temptation to lean on the back and leave ourselves at the will of stream. In my mind the image of the pepperoni pizza was slowly replaced by the thought that we are immortals.

Yesterday you told me your name. I usually cannot recall people names, after we make acquaintance, but I did yours.

If you could do anything, what would you do? You asked me. I would turn into a golden fish, I replied. You would be a seahorse and I would ride you across the ocean. We would make a house in a coral reef and eat seagrass salad with chopsticks. What would you do? I’d marry you.

Today you said: Tiger, let’s move on. We once again entered your car, which was dazzling like Antarctica in January this time. It smelled like fresh bed sheets and chamomile.

Shut your mouth, baby stand and deliver

Holy hands, oh they make me a sinner

Like a river, like a river

Shut your mouth and run me like a river

was playing at the radio.

On the back seat I had a new backpack filled with pineapples and ham.

Somewhere City, ahead.

I usually start Waze when I am a copilot, but not knowing where you go makes it much easier to reach your destination.

You have something on your nose, I joked.