O poezie recitata de Horatiu Malaele, un actor absolut extraordinar, pe care incerc sa il vad cu fiecare ocazie cand joaca intr-un spectacol 🙂 O poezie pliiina de sensuri si ras. Mult ras 🙂 O poezie de toamna

S-a făcut deodată toamnă, pică frunza de durere,

cucuruzu-i copt de-acuma, copţi şi pomii cei cu mere;

şi dovleci, ca nişte bombe, explodează pe tarlale,

de te nimereşte vreunul, vai de treburile tale !

Prunele brumate tare s-au făcut răchie bună,

care sună în butoaie şi, de-o bei, în cap îţi sună.

Mi-este poftă să dau iama, lipăind, prin cucuruze;

foşnetul acelor săbii proaspăt încă în auz e,

şi să duc coceni cu braţul, să-mi călesc muş­chiu­latura,

şi de-atâta oboseală să strig: ura! ura! ura!

iar când luna cade bleagă ca o mură în fântână,

să mă duc la primărie cu un cucuruz în mână.

Să zic: iată, domn’ primare, ce de boabe clasa-ntâia

are cucuruzul ăsta care-i galben ca lămâia,

dă-mi şi mie o parcelă s-o lucrez, să nu fiu trist,

în natura cea bogată să mă bucur că exist.

— Fraţi ai mei din capitală, vă sfidez şi vă acuz,

dacă nu veniţi cu mine la cules de cucuruz! 🙂

– Ion Horea –

Duminica, 2 noiembrie se intampla doua evenimente foarte misto! 🙂 Schimb de Carti, in Lucky 13, de la 15:00, in Bucuresti (si alte orase din tara), iar apoi Blog&Roll, in Coyote Club, de la 18:00.

Un articol despre editia anterioara Blog&Roll si despre Experiente 🙂

Va puteti inscrie pe Invita – click pe printul de mai jos 🙂

Poate ca ati auzit pana acum de Legea Atractiei. A fost si un film celebru, The Secret, care spunea ca daca iti doresti mult de tot ceva, tot universul se va pune in miscare sa iti indeplineasca dorinta. Cam asta spunea si alta realizare celebra, Alchimistul.

Pe mine sincera sa fiu amandoua m-au lasat rece. As putea sa spun ca mi s-a intamplat chiar opusul. Cu cat imi doream mai tare ceva, cu atat acel lucru fugea mai departe si mai repede de mine.

Ceea ce am realizat insa a fost ca daca imi doresc ceva, pur si simplu, si incep apoi sa fac lucruri mici, neuitand de dorinta mea dar nici facand ceva in mod special pentru a o realiza, pana la urma se intampla ce mi-am dorit.

Mi-am dorit pana acum lucruri mari

• Mi-am dorit sa fiu un bun fotograf

Am intrat pe Fotolitera.com, mi-am facut un profil si am inceput sa postez ce fotografii mi s-a parut ca sunt frumoase, din cele pe care le facusem. Am intrat pe site in fiecare zi si am urmarit toate noile postari, am comentat la cele care imi placeau sau ma intrigau in vreun fel. Am fost foarte activa fiindca imi placea, urmaream discutiile, sfaturile de la cei profesionisti si astfel, invatam.

Lasand multe comentarii, oamenii intrau pe profilul meu sa vada cine sunt si care sunt fotografiile mele, comentau si ei la randul lor, primeam extrem de pretiosul feed-back, ca pana la urma sa ajung, dupa un an, pe locul 3 ca numar de vizualizari a profilului si cu un rating excelent. Intre timp mi-am luat si un aparat destul de bun. Am crescut incet, din pasiune si fara sa vreau am ajuns unde imi propusesem la inceput, unde nu cred ca as fi ajuns daca as fi avut mereu in vedere ca vreau neaparat sa fiu acolo.

Cu ce m-a ajutat experienta? Am invatat sa incadrez bine fotografiile, sa le expun corect, sa le si editez cat de cat. Am castigat locul 2 la un concurs de printuri. Am lucrat intr-o agentie alaturi de un art director si a fost relativ usor fiindca il intelegeam. Mi-am format mai bine simtul estetic pe care il aveam si asta ma ajuta – de la realizarea unui blog, la vizualizarea unui print, la felul in care ma imbrac.

• Mi-am dorit sa devin un bun comunicator

Sa comunic cat mai bine cu ceilalti, sa ma fac inteleasa, sa fiu convingatoare, sa impartasesc din ideile pe care le am si sa scriu povesti frumoase. Primul pas a fost sa imi fac, tot asa, profil pe cateva siteuri unde lumea posta texte. Timpul.ro si Agonia.ro au fost primele. Am mai participat la concursuri si intr-un final, mi-am facut acest blog.

Nu stiam la inceput care sunt regulile, insa tot asa, din pasiune, am facut pasi mici. Am dat la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, am intrat in Bookblog.ro, unde scriu recenzii, mai nou in Empower.ro, unde scriu articole motivationale, am fost copywriter intr-o agentie, am creat Cherrytales.ro, unde scriu amintiri.

Incet, incet am invatat lucruri, despre psihologia celui care citeste si am inceput sa scriu mai pe intelesul lui. Am invatat cum sa construiesc o fraza sa fie mai placuta si mai convingatoare, am invatat sa comunic si asta ma ajuta in fiecare zi. La fel, nu cred ca as fi ajuns aici daca ma gandeam in primul rand la a deveni un bun comunicator si daca as fi facut totul special pentru asta.

• Mi-am dorit sa lucrez la Casa Presei Libere si sa am legitimatie pe care sa scrie “Presa”

Mai nou si fara sa ma fi straduit special, asta se intampla. M-am angajat la Realitatea-Catavencu pe baza experientelor anterioare pe care le-am avut ca si comunicator. Toate se leaga 🙂

• Imi doresc sa ajung un bun speaker

Aici mai am mult de lucru. Insa am inceput incet – punand intrebari din sala la diverse evenimente, mergand la cursuri/ traininguri de Public Speaking si oferindu-ma voluntar pentru a tine un discurs in fata celorlalti, citind carti din domeniu, mergand la o emisiune radio, vorbind la o lansare de carte. Probabil voi continua sa fac lucruri de acest gen, de cate ori se vor ivi si, intr-un final, poate ca voi ajunge sa tin un discurs in fata a mai multor oameni care au venit sa ma asculte. Cine stie? Ramane de vazut 🙂

• O sa-mi doresc sa devin antreprenor

In concluzie

Cred ca atunci cand ne dorim ceva, cand avem un scop, daca el vine dintr-o pasiune interioara, este foarte probabil sa il implinim, pentru ca atunci conteaza mai mult drumul decat destinatia. Facem pasi mici, ghidati de ceea ce unii numesc vocatie, simtim placere pentru fiecare moment prin care trecem si apoi vom constata uimiti ca am ajuns la scopul propus, fara sa fi facut practic si direct nimic pentru a-l atinge. As numi asta Legea Atractiei prin deschidere si accent pe modalitate, nu pe scop 🙂

Ce vrem cu adevarat este sa regasim acea stare pe care o aveam in mamicile noastre, in primele 9 luni de viata.

Eram atunci cele mai fericite fiinte. In jurul nostru era totul viu si moale, temperatura constanta, nu avem nici macar grija de a respira, de a manca sau de a bea. Eram in Mama care ne iubea, ne proteja, ne facea sa ne simtim parte a ceva. Eram cele mai importante fiinte de acolo (asta daca nu se intampla sa avem frati gemeni, caz in care totul se imparte la 2, 3, samd) asa ca puteam sa stam doar cu gandul la joaca, sa visam.

Poate suna ciudat, insa cred ca de fiecare data cand intram intr-un grup sau intr-o relatie vrem intr-un fel sa o reconstituim pe Mama si senzatia pe care o aveam cand eram in ea.

Sa ne gandim putin la grupuri

De cand suntem mici vrem sa avem prieteni, sa facem parte dintr-o gasca. Incepand cu cei din fata blocului si continuand la scoala. Cred ca ati observat cum cei mai tristi, depresivi sau violenti copii sunt cei marginalizati. Cu totii vrem sa ne simtim parte a ceva, a unei comunitati, vrem sa ne simtim in siguranta si sa nu ne lipseasca nimic. Vrem in primul rand afectiune.

Oamenii tind sa se alature altor oamenii iar fiecare grup format isi gaseste un centru gravitational care ii da forma de sfera. O idee, un om in centru si apoi toti ceilalti pe pozitie de egalitate, mai apropiati sau mai departati de ele. Mai implicati sau mai putin implicati.

Sa ne uitam la toate grupurile care fac oamenii sa se simta parte a unui intreg, sa se simta bine. Am spus de gasca din fata blocului sau de la scoala. Mai avem echipele, atunci cand practicam un sport si ne intelegem cu ei. Mai avem orchestrele de muzica sau formatiile. Mai avem suporterii unei echipe de fotbal, la un meci. Mai avem fanii unei formatii, la un concert.

Mai avem colegi care lucreaza impreuna de mai mult timp, au ajuns sa se cunoasca si se plac. Mai avem prietenii pe care ii intalnim la un eveniment la care mergem in mod regulat. Mai avem apartenentii la un anume stil, gen de muzica, cu vestimentatie specifica, care daca se intalnesc se impreietenesc imediat. Mai avem membri unui partid, ai unui ONG, ai unei fratii.

De fiecare data, implicati fiind intr-unul sau mai multe grupuri din cele de mai sus, cautam armonie, sinergie cu ceilalti. Cautam sa ne simtim parte a ceva, cautam siguranta si afectiune. Iar ideea, omul din centru este doar pretextul pentru care ne aflam acolo.

Sa ne gandim si la relatii

Vi s-a  intamplat vreodata sa iubiti pe cineva asa de mult incat sa vreti sa-l strangeti in brate si sa deveniti unul? Eu am simtit de cateva ori ca vreau sa intru cu totul in cealalta persoana si sa stau acolo, fiindca e liniste si bine. E totul sigur si cald. Sa intru in el si sa nu mai plec. Ce bine daca oamenii ar putea fi doua celule cu membrana permeabila 🙂

Intr-o relatie, atunci cand totul merge bine, se formeaza, la fel ca in cazul grupurilor, o sfera. Esti tu si celalalt in centru, pretextul pentru care sunteti acolo, si tot voi si in jurul vostru, prin lumile pe care vi le-ati construit in timp (familie, prieteni, preferinte, placeri) si care acum se intrepatrund. In orice caz, relatia e o alta modalitate, chiar cea mai sigura, prin care poti reconstitui acea senzatie pe care o aveai in Mama.

Astea ar fi cele mai sanatoase metode de a ajunge la ceea ce vrem cu adevarat. Sa invatam, sa lucram, sa ne manifestam un hobby pentru a ne face prieteni, grupuri, relatii si a simti afectiune. Chiar si atunci cand suntem singuri si ne bucuram de un succes profesional la care am ajuns de asemenea singuri, o facem fiindca succes = afectiunea din partea unor oameni catre noi, cei care ne apreciaza pentru ceea ce am realizat. Daca nu este nimeni care sa se bucure de ceea ce noi am facut, atunci nu se poate spune ca am realizat ceva.

Sa ne gandim si la catharsis

In plus fata de toate acestea, mai sunt momentele cand uitam un pic de noi, citind o carte, mergand la o piesa de teatru, film, cantand la un instrument, sau creand ceva. In aceste cazuri se intampla acel fenomen denumit catharsis care ne face bine, ne deconecteaza, ne da un plus de relaxare.

La acelasi catharsis putem ajunge insa si in moduri nesanatoase, cum ar fi tigarile, alcoolul, sau mai rau, drogurile. Iar aici cred ca ajungem atunci cand in viata nu gasim afectiunea pe care o cautam. Vrem sa uitam de noi ca sa nu mai simtim acea lipsa care in timp poate deveni acuta si foarte dureroasa.

Astfel ca, intr-un final, cred ca ceea ce vrem cu adevarat este Afectiunea, prin resimtirea acelei senzatii pe care o aveam in Mama. Iar la ea putem ajunge prin participarea la un grup, la o relatie si din cand in cand prin catharsisul obtinut prin modalitati sanatoase 🙂 Voi ce credeti?

Post inspirat de articolul asta dupa ce mi-au dat un pic lacrimile vazand cum se imbratiseaza oamenii cu pisica aia mare – cu care as semana tare mult cateodata – 🙂