Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Oameni deosebiti

Written By: fatacuportocale - Aug• 22•08

Unii oameni sunt deosebiti 🙂

Ori foarte frumosi, ori foarte inteligenti, sclipitori, talentati, cu imaginatie, cu aspiratii si capacitati, cu aptitudini, simtul umorului mistuitor sau prezenta de spirit ametitoare. Sau si frumosi si inteligenti si talentati. Cu acestia din urma este cel mai greu 🙂

Nu le poti pretinde normalitate

Este greu pentru ca nu te poti comporta normal cu ei si nici nu le poti cere sa se comporte normal, sa faca ceva din toate activitatile care de obicei se fac. Iar asta fiindca daca au un talent anume, pentru care ard, daca sunt creatori, excelenti profesionisti sau chiar cei mai buni in domeniul lor, recunoscuti si apreciati, trebuie sa renunte la unele lucruri, pentru a ramane asa. Cum ar fi plecari la mare sau la munte, relatii echilibrate, prietenii cu oameni noi relaxate, intalniri, si asa mai departe. Au alte lucruri care ii ating, care ii intereseaza, care ii bucura, care nu-i plictisesc…

Sunt trei feluri de oameni deosebiti. Unii care isi dau seama ca sunt deosebiti, unii care nu isi dau seama de calitatile pe care le au (nu au incredere in ei, sunt tematori din fire) si unii care isi dau seama ca sunt deosebiti, insa in acelasi timp raman si modesti (cei mai rari). O sa vorbim acum despre primii, cei care isi dau seama de ceea ce sunt si pot, avand incredere in sine – uneori prea multa, incredere ce se transforma in aroganta si intoleranta.

Aroganta si Intoleranta

Sunt cei care sunt autosuficienti. Se pot dispensa de ceilalti fara sa simta nimic fiindca gasesc in ei tot ce au nevoie ca sa inainteze. Avand un talent anume, se pot dedica lui, pot obtine satisfactii din el si le este de ajuns. Relatiile pe care le au nu pot fi echilibrate daca atitudinea este : sunt cel mai bun, daca vrei sa fim impreuna – bine, daca nu – pierderea ta.

Nu se straduiesc deloc fiindca stiu ca oricand, avand in vedere toate calitatile pe care le au, pot gasi pe altcineva, chiar mai bun decat tine. Pe ei nu ii intereseaza sa gaseasca pe cineva cu care sa se potriveasca, care sa le fie egal, ci doar pe cineva la fel de deosebit, poate chiar mai mult decat ei, care sa-i faca sa cada din picioare (sau sa zboare). Sa-i inspire, sa ii rupa de lume.

Oamenii deosebiti care isi dau seama de asta si sunt aroganti de obicei au trecut prin multe in viata si au devenit mai insensibili. Nu-i mai atinge decat ceva foarte extrem. Am uneori impresia, atunci cand intalnesc unul de acest gen ca s-a ascuns in timp din ce in ce mai mult sub straturi de culoare pana a disparut in sine. Crezi ca este ceva dedesubt, un suflet, la care poti ajunge, dar defapt nu mai este nimic. Doar gol si intuneric. Tot ce a ramas este invelisul colorat, stralucitor pe care si l-a creat in timp datorita puterilor magice cu care s-a nascut inzestrat.

Determina zambete malitioase

In fata acestor oameni, pe care ii recunosc imediat, am avut mereu o reactie atipica. De cele mai multe ori ma distantez, incerc sa-i vad cat mai obiectiv, devin ironica, cinica, sarcastica la adresa lor, vreau cumva sa-i fac sa se trezeasca din deplina lor admiratie a propriului chip, sa-i fac sa se straduiasca putin in a relationa, sa nu mai aiba atat de multa incredere in ei in acel mod sfidator, superior cu care ii trateaza pe toti. Uneori chiar eu ma uit de sus la ei doar pentru a-i vedea cum reactioneaza. Sau ma comport de parca ar fi absolut normali si le cer lucruri normale. In general mi se par niste oameni foarte amuzanti… 🙂

Ar trebui apreciati si acceptati

Totusi… nu este prea bine ce fac. Pentru ca nu mai vad calitatile pe care chiar le au. Nu ma mai adaptez lor, nu mai pot face lucruri minunate cu ei, desi stiu ca as putea. Este ciudat fiindca acesti oameni nu ma fac sa ma simt nici inferioara, nici altfel (in sensul rau) ca eu sa fac ce am spus mai sus. Cred ca este doar neplacerea de a fi privita de sus, ca pe toti ceilalti si aleg sa nu cad si eu in admiatie ci sa fac altceva – sa fiu ironica, si asa mai departe. Ar trebui sa-i apreciez pentru ceea ce chiar sunt, chiar daca pastrandu-mi parerea ca atitudinea care insoteste acele calitati nu este umana si ar castiga mai mult fiind mai modesti.

Cand o sa mai intalnesc un om de acest gen… o sa stau cu el de vorba despre ceea ce face, o sa incerc sa il fac curios si in legatura cu ceea ce fac eu, o sa renunt la dorinta de a-l intelege, o sa incerc sa-l accept asa cum e si o sa vad ce putem face frumos impreuna, unind doua talente 🙂

A simti – simtire

Written By: fatacuportocale - Aug• 18•08

Infinitiv forma scurta si infinitiv forma lunga a aceluiasi concept. Simtire.

Durere

Au trecut multe zile, cam 365 in care am simtit ceva greu, ascutit, ca o arsura, ca o intepatura, ca un gol, ca o taiere, ca o trecere cu smirghelul pe pielea arsa, ca un roi de albine care trece printr-un loc foarte stramt, prin inima mea, ca o atingere rece si moale pe pielea incordata ce provoaca fiori. Una din aceste senzatii in fiecare dimineata sau cand imi aminteam ceva, in fiecare seara inainte sa adorm – pret de o clipa. Cat sa ma doara si sa-mi para rau de ceea ce se intampla, cat sa imi spun ca nu mai rezist asa. Insa rezistam.

Entuziasm

In rest, eram persoana entuziasta care ma stiam dintotdeauna. Vesela, vazand partea buna a lucrurilor, cu idei si initiative, cu dorinta de a cunoaste, de a povesti, de a descoperi, de a creste personal si profesional, de a cuceri si de a fi recunoscuta. Taur cu ascendent in Leu. O combinatie cat se poate de palpitanta, atat pentru mine cat si pentru ceilalti 🙂

Otrava

Au fost zile, cred ca 253, in care simteam atat de tare acea durere incat tot ce vroiam era sa plang, sa ma eliberez de ea ca de o substanta toxica pe care o simteam in mine si de care trebuia sa scap daca nu vroiam sa ma otravesc de tot. Daca nu vroiam sa mi se infiltreze in sange, sa se raspandeasca in toate amintirile si toate dorintele pe care le aveam.

Bucurie

Au fost si zile, cred ca 112 in care simteam acea durere mai putin, iar asta fiindca am simtit si bucurie, si relaxare (desi combinata cu teama ca oricand s-ar putea termina), si placere, senzatii ce ma faceau sa cred ca toata durerea se va transforma pana la urma intr-o mare, colorata si aromata fericire, ca o inghetata de vanilie cu scortisoara si portocale. Si totusi, din aceste zile foarte putine au fost consecutive, incat acel gand de implinire sa se transforme in certitudine…

Pana la urma au trecut cele 365 de zile. Iata-ma apoi in mijlocul camerei, realizand acest lucru si simtindu-ma libera ca dupa o lunga perioada in care imi injectam in fiecare zi putina otrava. Cred ca a fost senzatia toxicomanului cand si-a dat seama ca nu mai este dependent de drogul pe care il lua, dupa mult timp in care a vrut sa se elibereze.

Libertate

Eram libera si cu toate optiunile deschise inainte. Iar atunci ce am facut? Am inceput sa nu mai simt nimic. Nici durere, nici relaxare, nici placere. Nimic. Poate doar m-am golit de toate senzatiile trecute si am asteptat sa apara, sa incolteasca si sa creasca unele noi. M-am intrebat insa de cateva ori si daca nu cumva de acum nu o sa mai simt nimic, niciodata. Indiferent cat de pasionant este concertul la care merg, indiferent cat de frumos construiti sunt oamenii langa care stau, de care m-as putea apropia pana la imbratisare.

Cred ca tot ce am vrut acum a fost sa fiu singura. Insa nici acest lucru nu este posibil fiindca indiferent daca eu aleg sa stau si sa fac anumite lucruri pentru mine, fara sa interactionez cu ce este in afara, lumea din jur nu se opreste si poate interactiona ea cu mine oricand. Si asta s-a si intamplat, mai multi oameni din afara au venit spre mine si m-au indemnat a comunic, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. De parca nu eram singura dupa atata timp in care m-am simtit legata, de parca nu mi se intampla acum sa nu mai simt.

Noutate

Au venit spre mine iar eu nu pot refuza sa cunosc, sa vreau, sa simt. Am vrut sa simt din nou, chiar cu riscul de a simti durere din nou, desi asta mi se pare ceva foarte indepartat acum. Cred ca am capatat un fel de imunitate la ce este rau si otravitor. Mi-am creat antidot si am devenit mai insensibila. A fost insa greu, a trebuit sa fac ceva extravagant ca sa simt din nou si lucrurile sa redevina normale. Sa ma bucur doar de ce e bun, sa simt placere, si daca ar fi sa se opreasca, sa raman cu o amintire frumoasa si atat. Sa nu mai cada cerul.

Placere

Am inceput sa simt din nou, ceva bun, dupa mult timp, descopar din nou cum e sa fii liber alaturi de cineva, incerc sa nu astept sa mi se intample lucruri ci sa traiesc si sa-i fac si pe cei din jurul meu sa traiasca. O sa dau din energia pe care o am, o sa creez, o sa ma joc cu imaginatia si totul o sa fie simplu. Si placut 🙂

Tu simti? 🙂

The New Me :)

Written By: fatacuportocale - Aug• 12•08

(…) Ei si asa am inceput sa o cunosc pe Gia, o tanara putin peste 20 de ani, care in aceasta vara a terminat facultatea, dornica sa-si faca o cariera si care petrece mult timp impreuna cu prietenii si colegii ei. Cu alte cuvinte o persoana al carei stil de viata este pe cale sa se schimbe, odata cu trecerea de la viata de studenta la cea de angajata si care doreste sa reflecte aceasta schimbare si in infatisarea ei, frizura, culoarea parului, machiaj si garderoba (…)

Cititi intreaga poveste pe empower.ro 🙂

Natural Energy

Written By: fatacuportocale - Aug• 09•08

Cred ca oamenii sunt singurele fiinte capabile sa isi faca rau singure, iar apoi sa sufere din cauza asta. In natura exista vanator si vanat, selectie naturala, lant trofic, totul se intampla pe verticala.

Numai oamenii sunt capabili, ca pe langa a-si omora semenii, a se omora pe ei, incet, din interior. A-si complica viata si a se stresa fara rost. A uita ceea ce sunt – unii nu stiu niciodata – si a vrea mereu altceva.

A uita sa se relaxeze, sa accepte, sa se bucure pur si simplu de faptul ca traiesc. De cer, mare, munti, copaci, vietati, pamant. Sa se mire de zborul pasarilor, de venirea si plecarea valurilor, de cresterea muntilor, de seva vie a copacilor, de mirosul si atingerea pamantului ud care face tot ce e vegetal sa creasca.

Copacii traiesc, au energie si daca esti destul de relaxat si ii atingi, poti simti cum ti-o transmit. Marea are si ea energie, vantul, atingerea nisipului cand te lasi pe spate in el si il mangai cu mainile. Un pic aspru, un pic fin. Daca e noapte poti vedea, la mare, fiindca in oras ar fi mai greu, stelele. Cat tot cerul de multe. Sclipesc acolo in legea lor, se uita din departare la tine si iti fac cu ochiul 🙂

Mergi la mare si pleaca intr-o plimbare pe mal. Fara telefon/ chei/ alte accesorii. Doar tu si marea, si ceilalti oameni. Nu trebuie sa te gandesti la nimic. Doar sa mergi, sa simti nisipul ud si moale sub talpi, apa rece care te mangaie din cand in cand, vantul si caldura din jur.

Sau mergi la munte. Simte aerul tare, proaspat, mirosul de padure care e mirosul ciupercilor crude, atinge frunzele, copacii, asculta muzica naturii din jur, zambeste si relaxeaza-te. Sau mergi intr-un parc, pe seara cand e mai racoare. Va fi la fel, orice contact cu natura. Incarca-te cu ea, spune un slogan la o apa minerala 🙂

Sa te deconectezi de oras, sa te relaxezi, sa simti pace si armonie – cuvinte deja caraghioase in mediul urban – sa te gandesti la viata, la moarte, pana devin una si aceeasi, sa te gandesti la cei care acum sufera in Georgia si indiferent cate probleme ai avea, ei sunt mai nefericiti decat tine. Sa te gandesti la ceea ce esti, sa te cunosti, sa te accepti si sa vrei sa mergi mai departe, sa vrei sa fii mai bun si sa-i ajuti si pe cei din jur sa devina mai buni. Sa inveti si sa contribui apoi un pic la a face lumea un pic mai zambitoare – alte cuvinte caraghioase – mai curata, mai fericita.

Bate vantul. Simti? 🙂

FRICA

Written By: fatacuportocale - Aug• 07•08

“Pentru a înÅ£elege absenÅ£a fricii la furnică, trebuie să ne amintim că ansamblul furnicarului trăieÅŸte ca un organism unic. Fiecare furnică în parte joacă acelaÅŸi rol cu celula unui corp omenesc.

Extremităţile unghiilor noastre se tem oare că vor fi tăiate? Firele de păr de pe bărbie se înfioară la apropierea briciului? Degetul nostru gros de la picior se sperie atunci când e pus să încerce temperatura apei dintr-o cadă, care poate că e clocotită?

Ele nu simt frică deoarece nu există ca entităţi autonome.

La fel, dacă mâna noastră stângă o ciupeşte pe cea dreaptă, ea nu va trezi duşmănia acesteia din urmă. La fel, dacă mâna noastră dreaptă e împodobită cu mai multe inele, ea nu-i va provoca stângii vreo reacţie de gelozie. Grijile şi preocupările dispar complet când uiţi de tine pentru a nu te mai gândi decât la ansamblul organismului-comunitate.

Poate că acesta este unul din secretele reuÅŸitei sociale a lumii furnicilor.”

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaÅŸterii relative ÅŸi absolute, volumul II

La Mare

Written By: fatacuportocale - Aug• 03•08

Liniste, valuri, muzica – Pink Floyd, canapele pe plaja, stare de bine cand nu trebuie sa te gandesti la nimic. Doar sa stai, sa privesti, sa te vindeci.

Inapoi in oras peste trei zile.

Prea mult si prea repede

Written By: fatacuportocale - Jul• 26•08

Oamenii sunt niste fiare

Cei mai multi, atunci cand sunt respectati, apreciati si tinuti in brate, cand au totul in fata si nu trebuie decat sa se bucure, se simt deja superiori celuilalt si au tendinta de a-l domina. Si asta chiar daca pana atunci au tanjit dupa atentie, s-au zbatut sa o obtina, chiar daca au plans si s-au rugat sa fie tinuti in brate. Imediat ce au obtinut acele lucruri si nu a mai fost nevoie sa le vaneze, aproape ca le dispretuiesc.

In primul rand, cautam sa ne implinim nevoile de baza ale Piramidei lui Maslow – cele fiziologice, de siguranta si apartenenta. Cautam afectiune. Cautam pe cineva care sa ne fie aproape, pe care sa ne sprijinim sau pe care sa-l sprijinim, din sentimente materne, respectiv paterne, cu care sa fim prieteni, sa ne sfatuim, cu care sa fim parteneri, pe care sa-l iubim. De aceea, suntem permanent in cautare de atentie.

Ce se intampla cand o obtinem prea repede, sau dupa ce indelung am cerut-o si acum o avem? Se pare ca unii din noi, mai competitivi, urcam mai sus la celelalte doua trepte ale piramidei si ne dorim recunoastere, auto-depasire. Acele nevoi care implinite satisfac ceea ce se numeste orgoliu, sau ego personal. Dorinta de putere va spune ceva? La unii dintre noi este adanc intiparita in gene.

Vanatoare sau Cultivare

Se spune ca in general barbatii au tendinta de a pune mai mult pret pe vanatoare, pe seductia in sine, decat pe obtinerea rezultatului. Si asta ar fi normal, daca ne gandim la faptul ca prin constructia lor au un mai mare apetit pentru risc, resimtind adrenalina ca o intensa placere. Femeile, de cealalta parte, par a fi mai dispuse sa se bucure de ce au si sa cultive acele lucruri la care poate cu greu au ajuns. Si totusi, rolurile se pot schimba.

Nimeni nu vrea sa i se ofere totul de-a gata, direct, fara nici o tatonare, tachinare sau negociere prealabila. In asta consta arta seductiei, in a nu te lasa prea repede, in a-l face pe celalalt sa te doreasca mai mult. De fapt, la fel este cu orice placere, pe langa cea afectiva sau sexuala, chiar si celelalte tipuri iti provoaca o senzatie mult mai intensa daca le astepti mai mult. Sau daca trebuie sa muncesti pentru a le obtine.

Cum ar fi sa mergi in fiecare luna in capitala ta preferata pe gratis? Cum ar fi sa mananci in fiecare zi icre negre aduse la pat? Sunt sigura ca te-ai plictisi destul de repede. Ar fi interesant la inceput insa apoi ai vrea mai mult, sau altceva. La fel este si cu afectiunea pe care ti-o ofera cel de langa tine. Cred ca este ceva ce trebuie cultivat, mereu cautat, mereu muncit pentru a o obtine, mereu dorit si niciodata avut in intregime. Este vorba de acea nuanta de mister necesara.

Sa oferim cate putin si incet

Prin urmare, cred ca respectul, aprecierea, afectiunea, intelegerea, trebuie oferite in timp, incet, pe masura ce il cunosti pe celalalt si ai incredere in el.

Nici chiar dupa multa munca si dorinta intensa sa nu fie oferite de tot si irevocabil. Sa nu creezi acea senzatie de deplina siguranta care, pentru ca nu depui nici un efort pentru a o obtine si pentru ca este multa, pe gratis, ajunge destul de repede sa te plictiseasca. Sa avem rabdare, sa construim 🙂

Exprimat si pe empower