Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Un Samurai Bu Shi Do si un Solo la Toba.

Written By: fatacuportocale - Oct• 24•07

initiativa-mic.jpg

Un om in fata unei tobe. Un obiect inchis, pe care chiar daca il lovesti, nu iti va raspunde decat printr-un ecou. Esti in fata lui ca in fata unei fiinte care nu vrea sa se deschida. O fiinta care defapt tace, desi iti da replica la ceea ce tu initiezi. Este perfect cooperanta, dar perfect introvertita. Cand tu nu mai schitezi nici un gest, nici ea nu mai spune nimic…

Nu are nici o initiativa. Fara viata si rece daca tu nu ii dai un impuls. Daca o intrebi ceva sau o atingi, iti raspunde cu toata daruirea. Altfel, se comporta de parca nici nu ai exista. Poti astepta in fata ei, sperand ca isi va sustine interesul manifestat cu cateva minute mai devreme, zile intregi. Nici nu te va observa. Esti doar cineva deosebit, cu care a petrecut momente frumoase, dar esti altcineva care vrea sa o faca sa se deschida… Inacceptabil.

Abordare. La inceput cate o lovitura data rar, destul de incet, in diferite puncte ale suprafetei. Ii testezi rezistenta. Parca zambeste, dar nu spune nimic. Te lasa sa te apropii.

Incerci apoi lovituri mai dese, vrei sa te apropii mai mult. Vesela, iti raspunde la fel, se apropie si ea.

Apoi taci sa vezi cum reactioneaza. Nu reactioneaza. Parca se resemneaza deja cu faptul ca nu mai existi.

Dai din nou o lovitura si iti raspunde. Parca ti-e frica sa o intrebi ce s-a intamplat, sa nu ii auzi de aproape indiferenta.

Dar apoi te enervezi si ai vrea sa incepi sa o lovesti, aproape cu furie. Nu mai auzi atunci nici un raspuns, doar ecoul gandurilor tale negre.

Incerci sa te linistesti si sa gandesti din nou limpede. Sa iti amintesti ca oricine are o fisura, trebuie doar sa gasesti abordarea potrivita.

Stii ca te vrea, pentru ca a raspuns la tot ce ai initiat inainte, ai vazut ca va potriviti si acum tot ce trebuie sa faci e sa gasesti cauza scurt-circuitului care a facut ca lucrurile sa nu decurga. Care a inghetat timpul atunci cand tu ai asteptat. E o problema si trebuie sa ii gasesti solutia, pentru ca intelegi ca sunteti doua fiinte care se potrvesc.

Doua fiinte care simt.

Abordare. Incerci altceva. Ti-ai dat seama ca acea fiinta este inchisa pentru ca a simtit, a vazut, a interactionat prea mult. Nu mai vrea sa se implice. Are nevoie de afectiunea celorlalti, o primeste de cate ori i se ofera dar nu o cauta. Crede foarte mult intr-o poveste cu cautare si dezamagire pe de o parte, cu detasare, intamplare si reusita pe cealalta…

Si atunci vrei sa ii arati ca esti exact ca ea si diferit de toti ceilalti.

Ritm diferit cu fiecare mana. Mai repede, mai incet, mai tare, mai rar. Nici prin pretentia de a avea, nici prin forta nu poti obtine nimic.

Doar prin atentie si daruire, incredere.

A gasit fisura, cauza scurt-circuitului, a gasit si solutia. Acum vibratiile se aud altfel, acum parca e un raspuns cu initiativa. Acum se mangaie altfel…

Ii multumeste prin cateva lovituri usoare, pline de afectiune.

Se relaxeaza apoi si adorm impreuna…

Viitorul nu mai conteaza.

 

"O sa-ti fac o propunere pe care nu o sa o poti refuza"

Written By: fatacuportocale - Oct• 17•07

Nasul este un roman de 500 de pagini pe care cei mai multi nu l-ar citi pentru ca au vazut filmele, care, spun ei, “sunt atat de bine facute incat nu mai trebuie sa citesti si cartea”. Si intr-adevar, regizorul Francis Ford Coppola aduna noua oscaruri pentru filmele sale, situandu-se pe primele pozitii in orice clasament.

Dar trebuie facuta aici o distinctie intre cele trei perspective din care poate fi privit acest roman. Astfel, la primul nivel este o aventura ce-ti ridica nivelul de adrenalina, ce isi dozeaza cu gratie momentele de suspans si actiune, bazandu-se in primul rand pe imprevizibilitate, la care intereseaza cursul actiunii si care te tine cu “sufletul la gura” pana la ultimele pagini.

La al doilea nivel este o “incursiune memorabila in lumea Mafiei, asa cum nici un scriitor nu a mai reusit sa faca pana acum” (New York Times), deci o dezvaluire a unei lumi inaccesibila profanilor, celor din afara organizatiei, organizatie care ne este prezentata de foarte aproape, pe care ajungem sa o intelegem in toate detaliile ei de functionare.

Iar la al treilea nivel este o psihanaliza a relatiilor interumane, un monument ridicat valorilor de Respect, Rabdare, Ambitie, o piramida in varful careia se afla Increderea si care se bazeaza pe Prietenie. Acesta din urma este nivelul ce nu a putut fi surprins in cele trei filme decat foarte superficial, despre acesta o sa vorbesc acum, in speranta ca va voi ridica intrebari.

Am spus mai sus ca are 500 de pagini si probabil ca deja unii s-au simtit amenintati. Avem din ce in ce mai putin timp. Dar pana la urma, despre asta este vorba si in aceasta carte. Despre timpul pe care il avem in viata de a face ceva cu noi si cu lumea in care traim. Plecam la drum ca niste pietre brute ce se rostogolesc haotic. Iar ceea ce intampinam in cale, mai ales iubirea si suferinta ne modeleaza. Depinde de noi sa ne alegem un drum si sa ne slefuim asa cum vrem, pentru a deveni cei mai buni.

Am spus ca este o psihanaliza a relatiilor interumane. Eu as recomanda aceasta carte nu ca pe un roman, ci ca pe o carte de dezvoltare personala. Pentru ca din ea inveti despre oameni si care poate fi cea mai buna abordare in relatia cu ei, despre Prudenta, despre Negociere. Este o carte ce trezeste in tine calitatile de lider, sau le poate cizela, in cazul in care ajungi sa interiorizezi ceea ce vrea sa-ti transmita.

Este o psihanaliza pentru ca se apropie cu zoom maxim de fiecare trasatura de caracter a personajelor, de fiecare expresie si tresarire a unui muschi ce poate trada ceva din starea interioara. De fiecare cuvant ce poate fi interpretat si deveni hotarator in determinarea unei decizii.

O carte de dezvoltare personala extrem de complexa ce atinge toate aspectele unei organizatii, unei relatii dintre doi oameni, dintre tine si lumea in care traiesti sau dintre tine si propriul destin. Si toate acestea prezentate doar prin observatie detasata, fara judecati de valoare, lasandu-ti imaginatia complet libera. De aceea spun ca filmul nu surprinde decat primele doua niveluri de intelegere, simplificandu-l si orientandu-l prea mult pe ultimul.

Am spus numai aspecte generale fiindca ceva atat de bine construit si coerent nu poate fi descris prin cateva franturi. O sa inchei totusi cu un citat scos din context, al Marelui Don, in clipa dinaintea sfarsitului. “Ce frumoasa-i viata!” spune el, dupa o viata in care pornind de foarte jos a asezat piatra peste piatra desavarsindu-se pe sine si templul adus Respectului si Increderii, pe care il lasa ucenicilor sai.

PS: Urmeaza sa caut si sa citesc si “Ultimul Don” si “Omerta” (legea tacerii ce face posibila functionarea oricarei organizatii importante), alte doua carti scrise de acelasi autor.

Ce inseamna sa fii batran?

Written By: fatacuportocale - Oct• 17•07

O intrebare la care multi nu vrem sa ne gandim. Mai e pana atunci… Si atunci va fii prea tarziu sa ne gandim la asta, asa ca nu ne vom pune niciodata problema.

In definitiv e simplu… Batran inseamna sa fii bunic sau bunica, sa ai o casa cu mobile vechi, sa ai carti pe care nu le mai citesti, sa asculti toata ziua stiri si sa te razvratesti impotriva clasei politice. Sa faci dulceata, sa te superi pe copii si nepoti ca nu au timp sa vina mai des, sa iesi in parc unde sa stai pe o banca si sa vorbesti cu oameni pe care abia i-ai cunoscut. Batran inseamna sa iti placa sa te joci cu copilasi, sa ai principii in legatura cu orice, sa ai de povestit intamplari frumoase.

Dar pana acum am spus doar ce face un batran, nu ce este. De aceea e atat de greu sa gandim aceasta problema. Putem vedea cum sunt, dar nu putem intelege cum simt. Putem empatiza cu orice stare de spirit, dar nu cu aceea de a fi batran. Pentru ca este o stare ce ne cuprinde si pe care nu o putem cuprinde la randul nostru. Este acea stare pe care o ai dupa ce ai trecut prin momentele importante ale vietii, prin varstele ei. Ai ars energiile necesare trecerii fiecarei etape, ai cunoscut, ai experimentat, te-ai ridicat, ai cazut si te-ai ridicat din nou. Iar acum stai si iti amintesti… Zambesti la incercarile, framantarile, dramele celor mai tineri. Tu stii ca toate trec…

Am spus ca a fi batran este o stare de spirit. Iar daca este o stare de spirit inseamna ca o poti avea oricand, dupa ce treci de un nivel de maturitate, bineinteles. La fel, si a fi tanar este o stare de spirit. Conteaza ceea ce ti se intampla, oamenii care te inconjoara si te trag mai mult spre o stare sau alta, dar conteaza si felul tau de-a fi, de a vedea viata, de a aborda problemele. Mai conteaza si capacitatea de revenire. Si cum iti folosesti imaginatia.

Poti fi tanar dar te poti simti batran. Obosit. Ai trecut prin atatea intamplari, incat nimic nu te mai poate surprinde. Ai cunoscut atatia oameni, incat nimeni nu ti-ar mai putea spune ceva nou. Ai ars etapele prea repede. Te-ai consumat, te-ai zbatut si ai ajuns pe cele mai inalte varfuri, dar acum te lasi incet, in jos.

Nu mai comunici cu adevarat, doar plutesti intre oameni, stai de vorba cu ei dar ai mai spus aceleasi lucruri de atatea ori, ai auzit acesleasi raspunsuri. Demonstrezi celorlalti cat de inocenti sunt in comparatie cu tine. Si te plictisesti…

Si toate astea pentru ca ai ajuns la concluzia ca ai experimentat totul. Ca ai trecut prin niste experiente devastatoare care te-au maturizat si acum stii care este ordinea lumii. Parca deja o vezi de sus, in amplitudinea sa. Detaliile au disparut.

Defapt este frica de a mai avea experiente similare… Te ascunzi in principiile pe care ti le-ai format. Nu mai vezi la ceilalti decat primele defecte si calitati care iti apar, iti amintesc de alti oameni similari, ii etichetezi si astfel crezi ca i-ai cunoscut. Nimic nu te mai surprinde pentru ca nimic nu mai vrei sa te surprinda. Observi totul cu raceala. Nu mai vrei sa ai emotii puternice. Imbatranesti. Incetezi sa traiesti daca incetezi sa te miri. Daca inchizi ochii la detalii.

Dar sunt si oameni tineri, care la orice varsta, chiar cu intelepciunea acumulata, se pot bucura de lucruri noi. De orice persoana care are o idee de impartasit. Creativitatea este nelimitata. Se pot bucura ca un copil in fata unui cadou de Craciun. Se pot bucura de aceeasi mancare preferata. Au trecut si ei prin lucruri grele, dar au stiut ca ele i-au si impins inainte. Suferinta stimuleaza inspiratia daca esti deschis.

Sunt oameni care au avut rabdare si nu si-au consumat energia fara nici un scop, nu s-au zbatut pentru pasiuni trecatoare. Mai intai au construit fundatia pentru a putea dansa intr-un ring al lor, stralucitor asa cum l-au vrut. Pasiunea poate veni, chiar mult mai profunda, dupa ce te-ai construit pe tine si un mediu placut in jur.

Daca ai reusit sa ai cateva lucruri fundamentale in ordine, cum sunt o casa, o familie, cativa prieteni, apoi orice experienta poate veni, trece si te poate lasa apoi in continuare tanar, indiferent de varsta.

Sa privim lumea in detaliu, sa nu-incetam a ne mira.

Sa ne miram

Interiorul camerei este interiorul nostru

Written By: fatacuportocale - Oct• 17•07

Ne uitam in jur si ne vedem pe noi. Asa ar putea incepe autocunoasterea. Oprindu-ne pentru un moment in loc si analizand obiectele ce ne inconjoara. Pot fi foarte multe sau relativ putine, utile sau romantice, in dezordine sau cea mai perfecta aliniere, in cele mai diverse stiluri sau asortate.

Putem avea o camera plina de afise, insemnari, desene, culori, haine aruncate si amintiri sau o camera de birou cu strictul necesar, ordonata, abstracta. Daca vrem sa ne cunoastem, sa vedem in ce fel ne influenteaza trecutul, ne putem uita in jur. Daca simtim ca exista nepotriviri in ceea ce facem, am putea gasi o explicatie in mediul in care petrecem cel mai mult timp.

Inca din Antichitate cel mai de pret aviz care ni se putea da era “Cunoaste-te pe tine insuti”. Aceasta formula ce s-a tocit de-a lungul timpului, ce a ajuns sa nu ne mai transmita esenta ei, fiind prea mult folosita, ramane totusi cel mai important lucru spre care trebuie sa tindem. Este cu atat mai important cu cat nu ne putem da seama de felul in care se poate realiza. Cei mai multi vor zice: “Dar ma cunosc! Stiu ce am facut, ce fac, ce am de gand sa fac.

Dar oare nu sunt momente in care ramanem mirati de ceea ce facem? De o reusita neasteptata sau dimpotriva, de un esec total, tocmai atunci cand credeam ca lucrurile merg bine? De convingerea de care dam dovada atunci cand purtam o discutie despre un subiect in care credem, de forta de concentrare atunci cand lucram la ceva ce ne motiveaza, sau de neintelegerile cu persoana iubita, cu familia, cu prietenii?

Acestea sunt momentele in care putem sa ne intoarcem spre interior, sa vedem cine suntem. Pentru a putea controla data viitoare mai bine etapele ce trebuie parcurse pentru implinirea unui obiectiv. Pentru a fi mai deschisi. Daca sunt locuri in camera unde nu stim ce avem, daca sunt obiecte pe care nu le mai folosim, sau altele pe care nu le-am folosit niciodata, poate ca asa este si cu cunostintele, aptitudinile noastre… Sa facem ordine in noi.

Dezordine

Ordine

Evolutia Pr-ului ca o poveste de dragoste

Written By: fatacuportocale - Jun• 12•07

Povestea dintre Prince şi Masmed


(1850 Barnum) Manipulare, Propagandă

Au fost o data ca nici o data doua celule. La un moment dat, de maxima intensitate afectiva, acestea s-au unit. Apoi s-au înţeles, au hotărât să înfăptuiască Marele Plan, şi au început astfel să se dividă în mii şi mii de exemplare. Mai întai au format simple legaturi, apoi, încet-încet, întregul organism pregatit pentru ulterioara dezvoltare. S-a nascut şi, de atunci, din acel mareţ an, totul s-a schimbat. L-au numit Prince (public relations inception).

Din cele doua celule primare, celule de criză a timpului, s-a format aşadar noua structură capabilă să dea soluţii pentru orice problemă de imagine, orice problemă social-politică.

Ca orice copil însă, la început, pană să-şi racordeze simţurile şi abilităţile cognitive la lumea exterioară, cerea rezultate rapide, aşa că folosea metode directe de convingere, cum sunt manipularea şi propaganda.

Ţipa şi plangea pentru a obţine atenţie şi îngrijire. Îi şantaja astfel pe cei care îl ascultau. Şi de fiecare data avea succes, aceştia nefiind înca obişnuiţi cu aceste stratageme, negasind încă o manieră prin care să înţeleaga şi să evite constrângerile. De câte ori dorea ceva, suţinea totul sus şi tare, fără să conteze pentru el justificările raţionale, adevărul general acceptat sau argumentele contrare. Credea doar în sine şi nu îi asculta pe cei din jur care încercau doar să-l limiteze : “nu mai ţipa”, “nu pune mâna la gură”, “nu te mai agita atât”, şamd.

Vom vedea că şi atunci cand va creşte mai mare şi îşi va rafina metodele de convingere, reuşind să treacă peste imunitatea la tehnicile sale ostentative de început, la care ajunseseră într-un târziu cei cărora li se adresa, Prince va cauta să le pastreze, chiar în proporţie de 15%.

(1906 Lee) Onestitate, Înţelegere, Compromis

Apoi a mai crescut, iar inteligenţa sa a ajuns la următoarea etapa evolutivă. A început să facă primii paşi, vocabularul i s-a mai îmbogăţit, iar concepţia despre lume i s-a largit. A început să vrea să-şi facă cunoscute gusturile şi părerile despre lume, dar la fel, în vederea obţinerii unor avantaje. A început să-şi controleze din ce în ce mai mult tonul şi reacţiile supărătoare la contrazicerile pe care le întâmpina din partea celorlalţi. A început să vadă lucrurile şi altfel, cautând să se exprime pe sine cât mai aproape de adevar, o dată cu o mai bună autocunoaştere.

Acum Prince începe să se individualizeze ca persoană autonomă. Nu mai este atât de dependent de afecţiunea celorlalţi, sau cel puţin nu o mai caută cu disperare. Nu mai este cel care se trântea jos şi urla cât de tare putea ca ceilalţi să vină şi sa se poarte frumos cu el, să-l ţină în braţe, să-l alinte cu drag. Defapt nici nu mai putea face asta pentru că nu ar mai fi primit nimic. Chiar dimpotrivă, doar o atitudine de respingere, de revoltă. Ajungând până acolo, la un moment dat s-a oprit şi a vrut să înţeleagă de ce nu mai primeşte ce dorea. A exagerat prea mult cu egoismul său. A folosit aceleaşi metode, până cand cei care îl ascultau au învăţat să le recunoască şi să le contracareze.

Acum caută o soluţie de compromis pentru a se face înţeles de ceilalţi într-o manieră onestă. Acum caută să se facă remarcat, transmiţând cât mai multe informaţii.

Mai târziu, foloseşte această tehnică în proporţie de 50%.

(1923 Bernays) Arta Consensului

Prince a împlinit vârsta de trecere de la copilărie la adolescenţă, centrul său tinzând să se deplaseze de la viaţa familială, către cea socială. O dată cu înţelegerea cât mai multor sensuri ale aceloraşi lucruri de remarcabilă importanţă, a început să înveţe şi despre arta consensului. A început să asculte. A început să ţină seama de părerile celorlalţi îndată ce a realizat ca poate să se folosească de ele ca de un barometru al propriilor acţiuni. Din acest motiv, poate acum să le construiasca pe urmatoarele adaptate conduitei fiecărui ascultător în vederea unor rezultate mai bune.

Şi totuşi, Prince nu acordă toată atenţia cuvenită concepţiilor publicului său decât în măsura în care acestea îl ajută în atingerea obiectivelor sale. Începe să-i cunoască pe ceilalţi, dar îi menţine la distanţă. Familia sa este doar o cale de acces către satisfacerea unor năzuinţe proprii, cum ar fi primirea îngrijirii, afecţiunii, suportului material, acordarea încrederii pentru asigurarea terenului activităţilor de convingere viitoare. Conştientizează valoarea celorlalţi doar atâta timp cât aceştia îi pot fi aproape, iar modul prin care încearcă să îi menţină este consensul.

Acţiunile sale ulterioare vor rămâne sub egida acestor principii în proporţie de aproximativ 10%.

(1930) Consens social şi politic. Bună înţelegere. Formarea opiniei publice. A motiva, a persuada, a clarifica.

Prince a devenit un adolescent ce acum se implică cu adevărat în viaţa socială şi chiar politică. Este de asemenea într-o perioadă de tranziţie spre maturitate. Acum cele învăţate anterior încep să se decanteze, sedimenteze, lăsând loc noilor atitudini ce au venit o dată cu schimbările din cadrul societăţii în care trăia.

Acum caută să-şi formeze o imagine ceva mai cuprinzătoare, pe care să o reflecte în convingerile opiniei publice. Acum caută să clarifice, să motiveze, să persuadeze. Impresiile, atitudinile, deciziile celorlalţi. Caută să obţină o bună înţelegere prin ajungerea la un consens social şi politic. Principiile rămân totuşi aceleaşi cu cele din anii precedenţi, chiar dacă la nivel mental s-a mai făcut un pas înainte şi s-a extins aria de interes de la local către global.

La fel ca cea anterioară, de început, această perspectivă asupra problemelor va avea în viitor un procent de aproximativ 10 %.

(1950) Lubrifiant. Pilot. Catalizator. Interpret.

O dată cu terminarea procesului de învăţare a celor elementare, acum Prince începe să lucreze, să pună în aplicare teoriile cunoscute până atunci şi totodată să-şi dezvolte unele personale.

În primul rând se va angaja ca lubrifiant. Aceasta slujbă cu calităţi iniţiatoare, l-a pregatit pe protagonistul nostru pentru relaţiile dificile cu potenţialii clienţi. Ea consta printre altele în fluidizarea comunicării, pentru o facilă şi eficientă înţelegere între părţi.

Apoi i s-a atribuit funcţia de pilot şi va fi considerat printre primii ce ar fi găsit soluţii noi vechilor probleme interumane, interinstituţionale, sau celor ce apăreau între instituţii şi oameni. Sustinator al conlucrarii, consfatuirii, cooperării, colaborării. Al mentinerii unei increderi avantajoase pentru ambele parti.

În calitate de catalizator a trebuit să-şi dezvolte capacitatea de a aplana orice posibil conflict, de a gestiona o situaţie de criză ţi chiar de a o întoarce în favoarea sa, câştigând apreciere prin transparenţă.

Iar în cele din urmă, ca interpret, a invăţat să realizeze, intre organizatia la care era angajat si publicul care era luat în vedere, un transfer eficace de mesaje prin decodarea fiecaruia si interpretarea lui in termenii intelesi de partea care fusese obiectiv.

Aşadar, în sfârşit, tânărul nostru ajunge să-şi cizeleze tehnicile folosite pentru soluţionarea intenţiilor sale, interesul celorlalţi devenind în egală măsură de important ca şi interesul propriu. A înţeles că doar aşa va menţine relaţiile cu persoanele de interes pe termen lung în condiţii favorabile, prin acordarea atenţiei cuvenite lor.

(1976 Harlow) Management. Organizaţie. Public. Comunicare. Relaţii.

La acest moment, Prince putem spune că a ajuns la deplină maturitate. Are o slujbă care îi pune în valoare calităţile şi îi dă libertatea de a şi le imbunătăţi în continuare prin avansarea în funcţie, are în gând să-şi întemeieze o familie cu cea la care ţine foarte mult, care i-a fost întotdeauna aproape, bruneta cu ochi migdalaţi Masmed (mass media), iar planurile sale de viitor includ implicarea în, din ce în ce mai multe, proiecte social-politice.

Acum se bucură de o muncă la care prin management se ocupă de relaţiile dintre una sau mai multe organizaţii sau segmente de public, sau de relaţiile dintre organizaţii şi publicurile aferente, asigurând o comunicare bidirecţională.

De data aceasta, comunicarea poate fi iniţiată de oricare dintre părţi, fără să mai putem vorbi despre controlul exclusiv, excesiv deţinut de personalitatea de acum finisată a personajului nostru.

(1997 Gordon) Participare activă la construirea socială a înţelesurilor.

Prince şi Masmed s-au căsătorit, au legiferat legătura lor atât de strânsă, relaţia aproape de simbioză ce se înfăptuia între ei. Mereu în cautarea celuilalt, mereu în dorinţa de a se cunoaşte mai bine. Au ajuns să lucreze împreună, interesaţi fiind de aceleaşi domenii, începând să participe în mod activ la construirea socială a înţelesurilor. Ca şi între organizaţie şi public, s-a creat între ei un parteneriat profesional şi personal-afectiv de lungă durată, în care fiecare îşi asuma anumite responsabilităţi. Se completau perfect, ca doua piese de puzzle ce formau imaginea societăţii civile.

(1999 Hutton) Managementul strategic al relaţiilor unei organizaţii

La acest moment de stabilitate, cei doi au intrat pe drumul sigur şi domol-ascensional al progresului.

Obiectivul lor a devenit câştigarea reputaţiei în cât mai diverse medii de activitate. Misiunea lor a devenit optimizarea comunicării, pentru o mereu îmbunătăţită întrajutorare. Strategia lor a devenit managementul eficient al relaţiilor dintre ei la fel de mult ca cele dintre organizaţia la care lucrau şi publicurile sale.

Ascultarea atentă a ajuns să fie pentru ei principala practică de zi cu zi. Prin intermediul ei îşi dădeau seama de felul în care puteau să-şi realizeze planurile şi de nevoile fiecăruia, pentru a putea să le satisfacă cât mai bine.

Această viaţă tumultuoasă a ajuns pentru Prince la un stadiu prielnic, echilibrat şi prosper. Un cuplu de invidiat cu Masmed, o muncă benefică pentru toată lumea şi deja se simte împlinit. Ce şi-ar putea dori mai mult? Doar în continuare păstrarea încrederii formate în ceilalţi. De acum le va oferi mereu motive să-i fie aproape.

Jocul Expresiilor din PR

Written By: fatacuportocale - Jun• 12•07

Metafora firului de lână

“Un cuvânt e un arbore. Că s-a născut pe pământul tău, ori a căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică. A prins rădăcini în huma ţării tale, s-a hrănit din ploile ei, a crescut şi s-a răsfirat sub un soare ce nu e nicăieri acelaşi, iar aşa cum este nu poate fi lesne mutat din loc, transplantat, tradus.” (Ct. Noica)

În Tractatus Logico-philosophicus, Wittgenstein considera că limbajul are o esenţă unic-determinabilă, o singură logică subiacentă, ce poate fi explicata cu ajutorul analizei structurilor interne în relaţiile lor cu lumea. Aceste relaţii le numeşte el a fi “de reprezentare”, deoarece se crează un izomorfism între obiecte şi enunţurile atomare, între stări de lucruri şi judecăţile pe care le facem despre ele. Astfel, el vorbeşte despre un limbaj ideal, universal, obiectiv, perfect traductibil, explicat prin “metafora firului roşu”, a firului unic ce străbate neschimbat.

În antiteză cu această poziţie, în lucrarea sa ulterioară schimbării paradigmatice, Cercetări filosofice, acelaşi Wittgenstein ne prezintă principalele idei din Tractatus, de data aceasta cu semn schimbat. Cuvintele cheie cu referire la limbaj sunt acum contextualitate, parţialitate, subiectivitate şi istoricitate. Nu mai exista o singură logică a limbajului, ci mai multe, în funcţie de context, acesta devenind o vastă colecţie de practici. Înţelesul nu mai constă în denotarea relaţiei dintre cuvinte şi lucruri, ci în folosirea unor expresii. Iar înţelesul unei expresii este folosirea pe care i-o putem da, într-un context anume. Limbajul se preschimbă continuu prin comportamentul uman ce ia o direcţie sau alta şi ca urmare, diversele folosiri primesc conţinut şi semnificaţie prin acţiunile noastre, care le necesită.

Contextualitatea amintita mai sus este denumită de el “joc de limbaj”. Acesta este poate cel mai bun semn al recunoaşterii relativităţii şi, totodată, o încercare de a da soluţii pentru o comunicare în cadrul ei, în cadrul diferitelor “forme de viaţă”. Ele sunt până la urmă lumi diferite, la care, dacă vrem să le înţelegem, trebuie mai întâi să avem acces, să putem stabili diferenţele şi apoi să le traducem în termeni proprii. El încearcă această soluţionare a problemei care este cunoaşterea celorlaltor “forme de viaţă”, dar nu explicitează concret această modalitate. Ce reuşeşte să facă însă, este să dea o rezolvare pentru problema cunoaşterii în cadrul propriei culturi, o problemă trecută de cele mai multe ori cu vederea. Iar aceasta este explicată prin “metafora firului de lână”. El dă într-adevar o rezolvare la această problemă conştientizând istoricitatea limbajului, care este totodată şi a modului nostru de a gândi şi acţiona. Astfel, pentru a ne putea înţelege, trebuie să cunoaştem istoria expresiilor ce s-au păstrat în tradiţie prin confirmare, ajungând să se “răsfire” precum copacul lui Noica, încărcându-se de semnificaţii. Expresiile sunt cele care ne pot aminti de lucruri pe care nu le-am învăţat niciodată. Sunt cele care conţin mai multă morală, filosofie sau religie decât oricare alt element al identităţii noastre.

Dar să vedem mai întâi ce reprezintă “metafora firului de lână”. Prin ea filosofilul analitic din a doua perioadă exemplifică caracterul cumulativ al expresiilor, ce fir cu fir, îşi adună înţelesuri în timp, ajungând să se asemene cu firul puternic de lână, ce se compune din mai multe firişoare subţiri. Eliade ar spune că este asemenea imaginii, ca un “fascicol de semnificaţii”. Sunt semnificaţii care se adaugă în timp celei primordiale, prin reinterpretare şi folosire. Iar această reinterpretare trece prin diverse etape ale tradiţiei şi culturii care lasă imprimate esenţe. De aceea, la momentul în care le privim, pentru că nu poate exista un sfârşit decât atunci cand ele se vor fi sfârşit deja, cand nu se mai adaptează contextului, ele ne apar ca nişte şisturi suprapuse şi întrepătrunse, în care trebuie să săpăm, să facem arheologie pentru a le determina toate înţelesurile sau vârsta celui dintâi.

Să vedem acum cum se leagă metafora firului de lână de jocurile de limbaj. Am putea spune strâns, cu doua noduri. Pentru că în aceste jocuri, “participanţii” trebuie să cunoască înţelesul firului rezultat prin întrepătrunderea firisoarelor, pentru a-l folosi în mod adecvat contextului. Indiferent dacă sunt jocuri de scurtă durată ca cele în care, urmând exemplele autorului, descrii, relatezi, informezi, negi, dai ordine, pui întrebări, dezlegi ghicitori, feliciţi, şamd, sau sunt jocuri mai ample de tipul curs universitar, masă de familie sau petrecere cu prietenii, trebuie să respectăm nişte reguli. Iar acestea sunt urmarea unui acord ce se stabileşte împreună cu ceilalţi participanţi încă de la primul joc, sau urmarea unor obiceiuri mai vechi, stabilite la fel, de membrii unei comunităţi, obiceiuri ce se transmit din generaţie în generaţie. Iar dacă aceste reguli se bazează pe practicile convenite şi acceptate ale unei comunităţi, ele reprezintă propria lor justificare.

Expresii româneşti intraductibile folosite în PR

De ce expresiile unei limbi sunt identitare am văzut, pentru că ele păstrează esenţe ale unor tradiţii trecute, printr-un conţinut moral, filosofic sau religios aparte, ce spun ceva despre felul nostru de a fi prezent. Dar de ce anumite expresii sunt intraductibile, credem că derivă din calitatea lor precedentă. Pentru că în culturi diferite, sensurile de bază sunt produsul unor factori ce nu pot fi înţeleşi decât de cei în a căror gândire au rămas întipărite efectele acestora. Prima comoară a gândirii omeneşti, spune Eminescu, este partea ei traductibilă, iar a doua este “partea de la moşi-strămoşi, partea netraductibilă”. Deci şi cea de-a doua este o comoară, pe care dacă o scoţi la lumină, toţi ar trebui să se bucure de ea. Acesta este lucrul minunat, spune Noica, la limbile naturale, “că până la urmă orice se poate traduce în orice limbă: cărţi, poeme, gânduri, dar nu se poate traduce un cuvânt”, sau o expresie, am putea spune, mai mult decât am înţelege-o şi noi ca nişte profani, cercetând fiecare cuvânt în dicţionar.

Cuvintele cu bogăţie de înţelesuri, sau cu înţelesuri intraductibile, continuă el, sunt cuvinte vechi. Dar nu cuvintele vechi interesează, căci ele sunt toate cuvintele din fondul principal, ci înţelesurile lor; nu ele ca atare, ci lecţia lor. Sunt cuvinte care ar fi prea grele dacă le-am păstra tot înţelesul. Şi totuşi nu ne putem împăca cu gândul că viaţa noastră, trăită prin limbaj, e doar o pierdere de sensuri valoroase. Ea este deopotrivă şi acumulare. Continuă reînnoire. O limbă este un fenomen viu, ce cuprinde deopotrivă şi ce nu se mai poate exprima, şi ce nu s-a exprimat încă. Iar astăzi este o încântare să descoperim de unde au pornit limbile şi cum s-au întruchipat ele, pentru că nu ne putem lipsi de istoria unei limbi, de regăsirea situaţiilor concrete, cum nu ne putem lipsi de viaţa unei societăţi.

Acum să trecem în domeniul concretului şi să încercăm să analizăm câteva expresii care mi s-au părut a fi foarte impregnate de sufletul nostru, românesc, ce s-ar putea încadra în sfera PR-ului, câteva expresii care au circulat în presa română post-aderare, aşa-zise anti-europene şi încă câteva care au fost înţelese greşit, pentru că au fost definite ad literam; interesant de văzut aici care au fost efectele acestei neînţelegeri.

Prin urmare, prima expresie care poate fi pusă în legătură cu încercarea de a convinge, este “a spune braşoave”. Primul ei firişor de lână se răsfiră până în vremea în care negustorii din Braşov, ce cutreiereau Moldova şi Muntenia, îşi lăudau marfa în târg.

Cu vorbe de mărire, de apreciere, de preţuire, cele prezentate păreau mai atrăgătoare şi nu mai ştiai de la cine să cumperi.

Un al doilea firişor ce s-a adăugat pleacă de la covrigii cu sare specifici oraşului, ce au suferit aceeaşi transformare ca şi gogoşile, ajungând să însemne minciuni. Pentru că, asemeni boţului de aluat, ce ar fi fost adevărul, la căldură ar fi crescut de trei ori, sfârşind deci într-o formă înşelătoare.

A doua expresie reprezentativă consultanţei de PR, mai ales în urma unei crize, ar fi “a drege busuiocul”. Această simplă formulă românească se pare a conţine întregul management al greşelii. Dar până la urmă de unde asocierea acestei plante aromatice, cu miros plăcut, puternic, ce aduce noroc şi dragoste, cu cei trei paşi de recunoaştere, scuzare şi reparare a unei abateri? Se pare că îşi are rădăcinile în practicile magice ale descântării unui bucheţel pentru a-i ajuta unei fete să se mărite. A drege însemnând atunci a vrăji.

Prin îndepărtarea de la practica iniţială se pare că s-a ajuns în domeniul culinar, spunând că se drege ceva cu ajutorul busuiocului. Pentru că aici a drege înseamnă a da un gust aparte, a da o aromă. În principal este vorba de îngrijirea vinului: atunci când butoiul în care era pus nu era curat, acesta se întindea, îşi schimba consistenţa şi gustul şi nu se putea repara decât prin pritocire (acţiunea de a turna vinul dintr-un butoi în altul, după fermentaţie, pentru a-l limpezi) şi prin adăugarea unor plante, printre care busuiocul avea cel mai bun efect.

De multe ori cel consiliat spune că înţelege şi că va urma sfaturile, îşi va reconsidera atitudinea, dar defapt “nu pricepe o boabă”, pentru că tot inadecvat va proceda. Fiind cunoscută şi expresia a da în bobi sau boabe, verbul acesta poate numi încurcătura unei ghicitoare faţă de poziţia unei anumite boabe, sau cea a neiniţiatului faţă de această practică. Pe de altă parte, boabă mai poate fi şi un exemplu pentru ceva mărunt, ajungându-se la o explicaţie de genul a nu pricepe o boabă, adică a nu se înţelege nici măcar puţin.

La a doua încercare cu cel care mai sus nu înţelesese sfaturile, pentru a-l determina să acţioneze într-un anume fel, pentru binele lui, putem ajunge, dacă rămâne la fel de încăpăţânat, “să-i facem capul calendar”. Ceea ce nu ar fi de dorit. Dar să vedem de unde provine această sintagmă. Se pare că în vechime, calendarele aveau caracter de cărţi “populare”, oferind şi informaţii de “învăţătură” şi “petrecere”. Astfel, oamenii se pare că erau copleşiţi de cantitatea de referinte, pe langă faptul că erau trecute şi toate sărbătorile religioase şi obiceiurile aferente. Până la urmă ajungeau să se uite ca “mâţa în calendar” şi să se “jure pe toţi sfinţii” că “ce-i prea mult strică”.

În cele din urmă, dacă cel vizat chiar nu vrea să înţeleagă, din mândrie sau alte cauze nebănuite, putem să-i spunem „să-şi facă de cap”. Iniţial aceasta însemna a-şi pune capul în primejdie, a face ceva inadecvat ce ar putea primejdui viaţa respectivului, unul ce dă dovadă de o purtare reprobabilă. Astfel, la început se referea la o problemă de viaţă şi de moarte, deoarece “a-i face cuiva de cap” însemna a-l omorâ. Trece apoi la o formă ceva mai atenuată desemnând o abatere de la morală, ajungând în ziua de azi să însemne a face ce vrei, a hotărâ de unul singur asupra acţiunilor tale cum sunt şi “a merge după capul tău” sau “a face ce-ţi trece prin cap”.

În final, dacă cel care a făcut după capul lui nevrând să asculte sfaturile altora mai obiectivi decât el a dat din nou greş, putem spune fără sfială că îi lipseşte o doagă”. Extinderea constatării de neîmplinire făcută iniţial celui care construieşte vase de lemn e semnificativă prin putearea sugestiei – echilibrul şi funcţionalitatea întregului sunt de neimaginat în lipsa unei piese.

Am văzut cum se impletesc firişoarele de lână în câteva expresii pur româneşti, în asociere cu munca de convingere a unui consultant pentru un client autohton ce de obicei face “ce-l taie capul ” pentru că “ştie el mai bine” şi nu poţi învăţa decât dacă “dai singur cu capul”.

În corcondanţă cu aceste expresii, în ziarul Ziua, pe 4 ianuarie anul acesta, apărea o ştire a prozatorului, dramaturgului şi publicistului Ioan Groşan în legătură cu spiritul nostru ce face în orice situaţie “haz de necaz”. Aceasta apare într-un context în care “toti oficialii europeni intervievati de posturile noastre de televiziune şi-au exprimat bucuria pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana; o bucurie totusi imediat temperată de sublinierea apasată a responsabilităţilor ce ne revin în această mare familie. Ni s-a sugerat că greul de-abia acum începe, ca n-o să ne fie usor, ca va trebui să facem sacrificii”.

Ne spune apoi reacţia pe care a avut-o cu privire la aceste avertismente, şi discuţia care a decurs: “ei, n-o fi dracul chiar atat de negru” şi imediat replica ce a venit din partea unui interlocutor, “expresia asta face parte dintr-un repertoriu clasic al jemanfişismului nostru specific, al tendintei autohtone – aproape metafizice – de a eluda, printr-o gluma, o vorba de duh, dificultăţile, de a ne situa mereu într-un tărâm “ou tout est pris a la legere” unde totul e posibil, dar nimic nu e serios. Şi apoi enumeră şi alte expresii tipic romanesti pe care un european nu le-ar poate intelege: “ce-am avut si ce-am pierdut”, “rău cu rău, dar mai rău fără rău”, “că n-o fi foc”, “dacă nu curge, pică”, “a se da pe brazda”, “a face rost”, “merge şi-aşa”. Ce-i drept, mai completează el, am avea şi spirit autocritic: “ca la noi – la nimenea”.

Dintre aceste sintagme, care după părerea lui sunt cele mai relevante pentru modul nostru de a gândi, deşi contraargumente ar putea apărea, am ales spre analiză pe cea mai plină de sensuri, şi anume “a face rost”. Dacă urmăm paşii prin care a trecut cuvântul „rost”, putem afla lucruri de mirare. La început spre exemplu însemna deschizătură, spaţiu îngust sau gură, din latinescul rostum, de unde expresia “a lua la rost”, a mustra pe cineva printr-un act de vorbire. Apoi încet, pe neobservate, se pare că i s-au atribuit alte şi alte înţelesuri. A mai însemnat sens, scop, justificare, de unde “fiecare cu rostul lui”. Ordine stabilă, stare de lucruri, de unde “a nu-şi afla rostul”, adică a nu-şi găsi astâmpăr. Apoi “a-şi pierde rostul”, adică a-şi pierde cumpătul sau “a fi în rostul lui”, adică a fi acolo unde îi este locul. În continuare lucrurile se complică. Avem “a face rost”, adică a procura, sau “a şti pe de rost”, adică a şti fără un text în faţă, din aducere aminte. Cred că am enumerat nu mai puţin de şapte firişoare semantice ale acestui cuvânt.

Ce s-ar întâmpla în cazul în care am înţelege această frumoasă expresie “a face rost”, prin “a face… gură” ? Adică a vocifera? Ar ieşi o mare încurcătură. Şi la fel s-ar întâmpla cu orice altă expresie dacă nu i-am înţelege sensurile, regulile ei de joc. S-ar întâmpla exact ca în secvenţa următoare de text: “Se trezeste unul de dimineaţă din cauza unor zgomote ciudate: se crăpa de ziuă. Îşi caută nevasta în pat şi n-o găseşte: o furase somnul. Se duce la baie şi se uită în oglindă, dar oglinda se face ţăndări: aruncase o privire. Pleacă la serviciu şi pe drum vede doua tipuri curioase de oameni: unii care scădeau în înalţime (pe ăia îi rodeau pantofii) şi alţii care dispăreau pur şi simplu (pe ăia îi fura peisajul). Ajunge la serviciu şi îşi vede toţi colegii lipiţi de tavan: purtau discuţii la nivel înalt. La un moment dat se dezlipesc şi cad toţi de-odata: cazuseră de comun acord. Se enervează şi pleaca de la serviciu. Pe drum, il vede pe unul lipit de asfalt şi vreo doi care trageau de el să-l dezlipeasca: era sarac lipit pământului.”.

Aceasta este bineînţeles o glumă ce se realizează prin înşelarea aşteptărilor create, fiecare expresie fiind înţeleasă literal. Dar ce reuşeşte ea să facă mai bine decât orice altă explicaţie, este să evidenţieze caracterul normativ al jocului de limbaj. Pentru a-l putea juca trebuie să fii avizat de toate sensurile expresiilor, de regulile lor de folosire, de rolurile fiecărui participant şi relaţiilor dintre ei. În caz contrar se ajunge, în cel mai bun caz, la o situaţie amuzantă, dacă nu chiar la ridicol, sau şi mai rău, la greşeli ireparabile ce vor declanşa mari crize de imagine. Iar aici putem exemplifica cu mii şi mii de exemple răsunătoare din istorie, pentru că majoritatea izbucnirii marilor conflicte se datorează neînţelegerii sau încălcării regulilor o dată stabilite. Aşa că, deşi ar putea apărea ca un joc în sensul său primar, jocul expresiilor nu ar trebui “luat în joacă”, ci, dimpotrivă, gestionat cu cea mai mare atenţie.

Borţun, Dumitru, Semiotică. Limbaj şi comunicare, Ed. SNSPA – Facultatea de comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2001

Dumitrăscel, Stelian-Traian, Expresii româneşti până-n pânzele albe, Ed. Institutul European, Iaşi, 2001

Noica, Constantin, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1987

Noica, Constantin, Creaţie şi frumos în rostirea românească, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1973

Wittgenstein, Ludwig, Cercetări filosofice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004

Poveste intre doi copaci

Written By: fatacuportocale - Jun• 12•07

A fost o alta zi pentru cei doi copaci crescuti impreuna. De cand au fost seminte au stiut ca vor avea multe sa-si spuna. Cand au inceput sa se inalte, nu au cautat ca toti ceilalti sa ajunga cat mai sus, dar s-au cautat unul pe altul. Foarte putine ramurele se intrepatrund, dar le este indeajuns ca sa-si vibreze unul altuia emotiile. Si asta doar Primavara tarzie si Vara cand nu-si ingaduie sa mai vorbeasca. Trairile sunt atunci atat de intense, incat tot ce pot face e sa simta, sa se concentreze la a da muguri si frunze, la a nu se rupe in vanturi puternice. Toamna tarzie si Iarna sunt indeajuns pentru a-si comunica impresiile de peste an si gandurile de fiecare zi.

A fost o alta zi de martie pentru cei doi copaci crescuti impreuna. O zi insorita, dar friguroasa. Lacul de la radacinile lor, din care-si trageau seva, era inca inghetat. Pasari se plimbau pe el in asteptarea undelor caldute miscate de pesti alunecosi. Parcul primea din ce in ce mai multi oameni ce vroiau sa respire aer mai curat, sa se plimbe pe alei mai linistite. Totusi, nu venea inca nimeni sa se aseze sub cei doi copaci pentru a-si discuta. Asta le lipsea cel mai mult celor doi in zilele reci. Lipsa unor ganduri indraznete, unor impartasiri amuzante, unor confesiuni, unor regrete. Lipsa unor priviri pline de incredere sau revolta, unor mangaieri, unor sarutari. Astea erau cele care le bucurau ramurile si frunzele de fiecare data.
Un copac simte si gandeste cu toata fiinta lui, prin toate fibrele si firamentele sale. Un copac are nevoie de oameni pentru a simti trecerea, devenirea. Nu de putine ori isi uita inceputul si are credinta ca a fost dintotdeauna in acel loc si va ramane mereu.

Atunci pentru un moment se cutremura din tot corpul si se vrea aruncat la pamant, fara viata. Dar imediat isi observa cutele adanci ale scoartei si isi aminteste. Are 97 de ani.

Cei doi de pe marginea lacului sunt mai norocosi. Au cunoscut de putine ori intensitatea acestor stari de cadere. Isi privesc mereu imaginea reflectata in apa si au o memorie buna. Stiu prin ce au trecut sa ajunga atat de departe, stiu prin ce au trecut sa ajunga atat de aproape. Dar de cele cateva ori cand ar fi vrut mai bine sa nu traiasca, atunci au fost invidiosi.

Au fost invidiosi pe oameni ca pot fi uneori atat de fericiti si nepasatori si alteori atat de resemnati si incredibil de tristi, cand totusi sunt atat de putin durabili, atat de repetabili.

Un copac nu poate avea alta stare interioara decat aceea de calm. Nu poate intelege trairile intense ale gandirii. Doar pe cele ale trupului, in anotimpurile calde. Este atat de impacat cu sine incat nu poate intelege decat echilibrul sau moartea. Pe care dupa cum spuneam, si-a dorit-o de cateva ori. La fel nu poate intelege cum omul, daca stie ca nu va dura mult isi permite totusi sa sufere. Isi permite sa nu fie atent. Sa nu invete de la ceilalti si uneori nici din propriul trecut.
Au fost invidiosi pe toate celelalte vietati ca ele au libertatea de a se misca, de a cauta sa vada ceea ce vor, nu ca ei ce doar asteapta. Pe apa ca se poate inalta transformandu-se in nori, ca poate reveni greu sub forma de ploaie, sau usor sub forma de fulgi. Pe soare ca poate vedea in decursul unei zile tot pamantul, ca poate atinge aproape totul. Pe vant. Pe nisipul din jur. Pe tot. In acele momente vroiau sa fie orice altceva, doar copaci nu.
De obicei insa, in ei se ridica mandria. Mandria de a fi deasupra. De a intelege, de a putea astepta, de a rezista, de a ramane. Mandria de a fi atat de batrani comparativ cu ceilalti, atat de tineri defapt.

A fost o alta zi de martie pentru cei doi copaci crescuti impreuna. Iar acum doi dintre acei oameni care ar trebui sa ii faca sa simta trecerea, devenirea, le stateau in fata. Ceva totusi e schimbat. Parca nici pentru ei timpul nu se scurge repede. Parca le sunt asemenea cu linistea lor interioara, cu nemiscarea lor, cu faptul ca se cunosc atat de bine desi, in fapt, nu trecuse destul. Parca le sunt asemenea cu vointa de a fi la inaltime, de a vedea cat mai mult. Si acestia doi vor sa le faca o fotografie. Au observat frumusetea lor, desenul filigranat al crengutelor pe albastrul innorat al cerului, au observat apropierea lor si poate, ca si ei, li s-au identificat. Si au vrut sa le pastreze o amintire.

Ce povestesc doi copaci? Ce isi pot spune cu vorba lor troznita, scartaita, fosnitoare? Amor Amar Aroma Altar Artar Baron Baston Balzac Canon Camfor Damnat… Nu mai mult decat ceea ce aud dedesubt. Sa le dam dar ocazia sa auda cuvinte cat mai deosebite. Sa ii invatam sa vorbeasca cu vorbele noastre.

91332066