Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Sa ne intoarcem catre inceput… (Poveste despre el)

Written By: fatacuportocale - Jun• 12•07

În timpul când Dumnezeu crea bărbatul, în acea zi neobişnuită, când toate cele create încă se frământau pentru a se defini, în cea de-a şasea zi, un înger veni la El şi-l întrebă : “De ce ai făcut o făptură atât de asemănătoare ţie, Doamne?”

Iar Dumnezeu a răspuns: “Ca să poată fi iubit asemenea mie. Totuşi el va putea alege să fie cum vrea. Va putea alege să ne deosebim întru totul. Este un concept nou, un proiect unic.”

“Dar Doamne, dacă va putea alege să fie cum vrea, ar însemna să poată cădea oricând tentaţiilor şi în cele din urmă păcatului.”

“Exact, tocmai de aceea va fi o făptură ce se va chinui mult datorită naturii sale contradictorii. Va putea crea sau va putea distruge. Va putea iubi sau va putea dispreţui.”

“Dar să spunem că va alege calea cea dreaptă. Ce-l va face să fie iubit, chiar asemenea ţie?” întreabă în continuare, nelămurit, îngerul.

“Oh, dar am reuşit sa adun câteva calităţi remarcabile pe care le-am implementat acestui prototip. Va fi propulsat de ambiţie, orgoliu, demnitate spre cele mai înalte realizări. Va şti în acelaşi timp să râdă, să ironizeze, să se bucure de viaţă.”

“Văd că aproape ai terminat, cum ai reuşit să faci totul atât de repede?”

Iar Dumnezeu explică: “Se bazează pe un mecanism foarte simplu. De aceea va fi şi atât de iubit.
Am uitat să-ţi spun, voi face apoi o altă făptură, special pentru el, care să-l poată iubi. Se va numi femeie. Dacă va veni la ea cu flori, cu ciocolată, dacă va fi atent, o să-l aprecieze. Dacă o s-o ajute la cumpărături, dacă o să se poarte frumos, la fel.”

“Dar de ce ai spus că va fi simplu? Am impresia ca va trebui să poată face foarte multe lucruri pentru femeia lui, pentru semeni, pentru ce va dori să obţină. Nu-i va fi uşor.”

“Adevărat, dar totuşi sistemul este cum am spus, cel putin în comparaţie cu al celeilalte făpturi complementare. Este un sistem bazat pe cauză-efect, în relaţie directă. Va dori să manânce, să muncească, sa doarmă sau să se distreze. Va dori să fie cel mai bun şi va verifica asta de câte ori i se va ivi ocazia, aşteptând mereu confirmări. Va strânge din dinţi când va suferi, de asemenea pentru a-şi arăta tăria de caracter. Va fi considerat a fi cel puternic şi nu va trece nici un minut fără să demonstreze asta. Va face lucruri aparent fără nici o logică, doar pentru a ieşi în evidenţă. Deci, mânat de ambiţia de a fi cel mai bun, de vanitate, va putea face lucruri impresionante. De la a construi imperii până la a dansa cu iubita lui în prima ninsoare. De la a scrie istoria lumii până la a se juca jocuri ale cuvintelor până dimineaţa cu prietenii lui. Va rămâne, până la urmă toată viaţa, un copil.”

“Dar Doamne, sunt impresionat! Mă întreb cum să vrea să aleagă ura şi distrugerea cu atâtea calităţi minunate.”

“Nu va vrea, dar uneori asta va fi preţul pentru satisfacerea dorinţei lui celei mai puternice, de a fi cel mai bun. Iar aici nu se poate ajunge decât dacă se va simţi părăsit sau alungat. Ca un copil, după cum am mai spus. Afecţiunea îl va păstra raţional. Poate părea un paradox, nu ?”

“Incredibil. Cât de uşor se poate crea un cerc vicios. Să nu fie iubit, să facă lucruri rele, pentru care sa fie iubit tot mai puţin, şi tot aşa…”

“Da, este un risc. De aceea voi crea femeia astfel încât să-l înţeleagă, să-l poată accepta şi aşa să-l susţină pentru a se ridica. Va fi dependent de iubirea ei, dar nu va şti asta. S-ar simţi ameninţat. Aşa că aş vrea să păstrăm acest secret.”

“Cu siguranţă, sunt de acord.”

Asta va fi singurul lui neajuns. Va dori mereu să fie iubit şi se va răzbuna dacă nu se va întâmpla asta. Şi acum ştim şi că merită să fie.

Pretuieste Portocalele

Written By: fatacuportocale - Jun• 12•07

Pretuieste.

Portocalele.

Imagineaza-ti ca decojesti o portocala asa cum iti dezbraci iubitul sau iubita. Simte-i fiecare por cu varful degetelor, simte-i toata suprafata ferma, tanara. Apoi incet, mirosindu-i parfumul astringent si proaspat, infigeti degetele in ea si dezbrac-o. Nu se va lasa usor. Nu e ca usuraticele de mandarine…

Da jos tot ce o inveleste pana o vei avea in palma, neteda si goala. Se va rusina putin, e pentru prima oara. Si asa, pudica si sfioasa, portocala se va face si mai portocalie in obraji. Acum poti sa o saruti o data, sa o linistesti, sa se relaxeze. Altfel nu vei putea sa o desparti in feliute… Se va strange si se va crispa.

Acum s-a calmat, s-a obisnuit cu noua temperatura si tot ce vrea e sa devina una cu tine. Asa ca… O vei desparte in toate cele 12 feliute si le vei lasa imprastiate pe masa. Vei alege apoi una si o vei musca jumatate… Simti sucul si fiecare celula cum se desprinde ? Este uimitor cum natura a putut realiza asa ceva… Este un gust incredibil… Dulce, dar nu foarte … Acrisoara, dar nu prea … Exact cat sa nu-ti pierzi mintile.

Daca ar fi fost prea dulce te-ai fi saturat repede de ea, fiind toata a ta. Daca ar fi fost prea acra, te-ai fi saturat si mai repede, fiindca te respingea mereu. Dar asa… Cum o poti refuza ?

O savoare energizanta…

Sa citim. Sa traim.

Written By: fatacuportocale - Jun• 12•07

Dragi cititori, trebuie să vă mărturisesc ceva. Este vorba despre o experienţă pe care am avut-o, şi care mi-a schimbat viaţa.
Dar mai întâi vreau să ma prezint în câteva cuvinte, aşa cum eram atunci, pentru a vă da seama de ce impactul a fost atât de mare.
Eram un tip înalt, destul de subţire la trup şi la mers, mai degrabă mereu grăbit şi neîndemânatic decât răbdător şi calculat, dar cu o mare iubire de semeni.
În cea mai mare parte a timpului meu liber, îmi plăcea să mă plimb, să observ oamenii pe lângă care treceam, să-mi închipui ce zi a avut fiecare, sau chiar ce viaţă, după expresia ochilor sau îmbrăcăminte, după cele câteva vorbe pe care le prindeam sau dupa un zâmbet.
Se poate spune că eram un tip cu multă imaginaţie, ce se mira şi se amuza de orice lucru mărunt.
Dar, la un moment dat, s-a produs o ruptură. S-a întâmplat ca într-o zi, în timp ce mă plimbam ca de obicei, în parc, să mă aşez lângă cineva pe o bancă. Mă uitam la oamenii care treceau, când persoana de lângă mine începe să-mi spuna cu o voce liniştită, feminină, sigură pe ea… “Cred că eşti un tip destul de singur… Îţi place să priveşti oamenii, să-ţi imaginezi viaţa fiecăruia, dar nu ai niciodată curajul de a-i cunoaşte cu adevărat. Treci pe lângă ei, îi auzi vorbind, râzând, făcând cine-ştie-ce şi deja ai impresia că îi şti de mult timp… şi treci mai departe.”
Iar eu… Cred ca mă uitam la ea cu nişte ochi foarte mari şi nu ştiam ce să spun… pâna la urmă “ăăă… de unde şti toate lucrurile astea?”
Şi ea mi-a zis… “Am văzut în ochii tăi… Am văzut cum te plimbai prin parc, cum te uitai la oameni, cum zâmbeai reţinut din când în când… Eram exact ca tine. Mi-era frică de ei… să mă apropii, să îi cunosc… Aveam impresia că o să mă respingă. Aşa că am început să îmi imaginez viaţa fiecăruia. Treceam prin ea foarte repede şi deja parcă mă plictiseau. Puteam eu să îi resping. Şi plecam mai departe. Zi de zi, consumam vieţile celorlalţi şi mă simţeam împlinită. Iluzii… Defapt eram la fel de nefericită ca şi tine, aşa cum te văd acum.”
Iar eu… cred că rămăsesem atât de absorbit de vorbele ei… de părul ei atât de aproape că parcă-i simţeam atingerea… încât nu mai exista nimic în jur… culori amestecate şi sunete nedefinite. I-am răspuns parcă dintr-o stare de transă apăsătoare… “Ai dreptate… ai dreptate… Mi-a fost frică…” Şi imediat, parcă m-am trezit “Dar cum ai reuşit? Cum ţi-ai dat seama că defapt nu erai fericită? Că defapt te apărai, că nu trăiai în realitate ce ai fi vrut cel mai mult… Să ai oameni care să ţină la tine… să nu fi respinsă? Şi acum.. cum de ai intrat în vorbă cu mine? Puteai să te înşeli…”
Ea.. ea atunci mi-a zâmbit.. Mi-a povestit cum a început să citească… Cum făcea acelaşi lucruri pe care le făcea cu oamenii din jur, cu personajele cărţilor. Urmărea viaţa lor, îşi imagina şi alte lucruri, care nu erau povestite de scriitor… Îşi dădea încet-încet seama că aici totul se potrivea, pentru că personajele nu erau reale. Dar în viaţa de zi cu zi avea nevoie de altceva. De ceva concret, palpabil. De prieteni şi discuţii. Cărţile şi oamenii seamănă, dar trebuie să separi lumea reală de cea imaginară, şi să poţi trăi în amândouă pentru a te simţi împlinit. E atât de frumos. Asta am învăţat şi vă îndemn şi pe voi. Să citiţi pentru a vă exersa imaginaţia, creativitatea, să cunoaşteţi pe cei de lângă voi pentru a simţi că trăiţi cu adevarat.