Dora stătea singură de atât de mult timp, încât în sertarul ei de tacâmuri ajunsese să se găsească doar o furculiță, o lingură și un cuțit. Se holba la ele în timp ce pe foc apa sfârâia uitată la fiert, pe fundul ibricului de 200 ml. Își simțea gura neclăită, după altă noapte de somn cu vise regizate de un Tarantino pervers. De termopanul închis al bucătăriei se izbi un pescăruș care o făcu să înjure în spaniolă. Stătuse doi ani în Madrid, cu masterul în lingua e cultura spagnola. Que te folle un pez. Să te fută un pește, cu alte cuvinte. Probabil că pescărușul o merita. Ce naiba căuta în mijlocul orașului?
Reumplu ibricul, îl puse înapoi pe foc, își scoase chiloții din fund, ceea ce îi aminti că nu mai purtase demult tanga și se duse să se spele pe dinți. Periuța, prosopul și buretele de baie îi săriră în ochi mai ceva ca o dungă fosforescentă pe o rochie bleumarin. Chiar nu mai avea nimic în casă la plural? Ieși din baie spălându-se pe dinți și trecu în revistă obiectele din dormitor. O pernă, o pătură, o veioză, un laptop, un scaun directorial. Qué chingados! Ce mama măsii? În hol avea o pereche de pantofi. Mai avea o șansă.
Se întoarse în bucătărie, turnă apa în cana pe care scria Ești senzațională, îşi făcu un ceai negru cu miere și apăsă play pe un playlist al Norei Jones. Avea un weekend întreg în care să își găsească fericirea sau la finalul căruia să se sinucidă.
Fericirea e în lucrurile mici. E un pitic, ce dansează. Fericirea nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să… Fuck that shit. Fericirea e un drog. De care creierul ei avea nevoie mai ceva decât o inimă oprită de un defibrilator. În timp ce sorbea din ceaiul care i se prelingea dulce pe esofag, își dădu seama că îi plăcea să înjure, îi dădea o senzație de control.
În Madrid îl cunoscuse pe primul ei prieten. Avea 39 de ani și se futuse cu 67 de femei și 2 bărbați. Un număr impresionant având în vedere că ea era mai virgină decât o nucă de cocos. În timpul cât stătuse cu el încercase să îl ajungă din urmă, agățând tipi în baruri, la sală, la examene, piață, muzee, restaurante chinezești și chiar din fața clinicilor de infertilitate. Însă nu reușise să ajungă decât la 42, iar el atinsese deja 72, așa că renunță și se despărțiră. După două luni în care își pregăti dizertația cu titlul Înjurăturile și schimbarea socială: un studiu sociolingvistic, se întoarse acasă unde începu să ia antibiotice și antidepresive.
Își aprinse un trabuc, rămas din colecția tatălui ei și încercă să își amintească în ce momente a fost fericită până atunci. La 5 ani, cu ai ei la mare, cu doi ani înainte de accident. La 8 ani, când un vecin a venit la serbarea de final de clasa întâi, ca să îi aducă și ei cineva flori la final. La 18 ani, când a intrat la facultate cu aceeași medie ca cea mai bună prietenă, cu care s-a pupat atunci pe gură și cu care a rămas împreună până la absolvire când ea a plecat la master în state și s-a căsătorit. Când l-a întâlnit pe Alejandro, înainte să afle de hobby-ul lui. Acum cinci minute când a văzut perechea de pantofi din hol. Mai avea o șansă și 39 de ore.
Ca în toate momentele ei de trezire, din ce în ce mai rare în ultimii ani, fiindcă de obicei își umplea timpul cu traduceri sau lecturi până simțea nisip în ochi sau cu orgasme, atunci când se plictisea sau ca să poată adormi, deschise Skype-ul și îi scrise Andrei, prietena ei din state. Smile emoticon, heart, hug. Când ești free să vorbim? Mi s-a luat de toate. Puncte de suspensie. Gif cu un tip care își dă ochii peste cap. Pupic. Quit. Shut down. Ce ar fi să merg la mare? Power on. Google. Microbuz București-Mangalia, autogara de est. 13:45. Ăsta e.
În microbuz se așeză la margine, pe rândul 2. De obicei stătea în spate, la geam, dar se hotărî ca zilele astea să facă totul invers. Chiloții tanga roz pe care îi purta o excitau ușor. Își prinse părul într-un coc lejer și își ridică genunchii pe scaunul din față.
– E liber?
Un domn în vârstă își scoase pălăria în timp ce îi zâmbea larg, cu buzele strânse.
– Sigur.
Dora se ridică şi îi făcu loc pasagerului care mirosea a levănțică şi pâine prăjită.
– Mergeți la mare?
Niciodată nu începea o discuție cu un străin într-un loc de unde nu putea evada, așa cum era un microbuz în mișcare.
– Da, merg în locul în care am fost 40 de ani la rând cu soția mea. La Eforie Nord. Hotel Aurora. Camera 23. Vedere la mare. Lux.
– Eu merg chiar în Mangalia. Am fost acum mult timp cu ai mei. De fapt, atunci a fost singura dată când am fost la mare.
Niciodată nu spunea lucruri despre ea străinilor, mai ales fără a fi întrebată. Cel puțin nu lucruri adevărate. Pot să vă întreb ceva mai ciudat?
– De ce credeți că marea ne face fericiți?
– Din cauza mișcării. Noi mai uităm să ne mișcăm și atunci murim. Ea se mișcă tot timpul. De aia ne plac și parcurile de distracții. Și să dansăm. Ideea e să nu ne oprim din dans. Decât la sfârșit. Mirela și-a încheiat dansul cu o piruetă perfectă.
– Dacă trec de weekendul ăsta mă gândesc să mă apuc de dansuri populare. Așa, ca să încerc ceva nou, ce nu aș fi făcut niciodată. Să merg într-o bibliotecă și să aleg cinci cărți pe care nu le-aș fi cumpărat niciodată. Să le cumpăr și să le citesc.
– Mie îmi plac lucrurile vechi. Nu înțeleg goana asta după nou a tinerilor. Îmi placea să recitesc, atunci când mă țineau ochii. Am recitit Contele de Monte Cristo de 26 de ori. Și de fiecare dată descopeream ceva nou. Haha, poate că și eu căutam noul, dar în același loc. Am fost căsătorit 52 de ani și nu am înșelat-o o dată pe Mirela. Ea în schimb, de multe ori. Dar nu m-am supărat. Așa sunt femeile. Le aduci o floare, le spui că sunt frumoase și privirea ta are efect de cremă anti-rid. Zâmbesc atunci ca niște copile și se deschid ca regina nopții.
– Nu ți-a fost teamă că te va părăsi?
– Ba da. Bineînțeles. Dar asta a făcut parte din dans. Ce caută o fată așa sensibilă ca tine fără un domn pe care să-l necăjească și să-l mângâie pe frunte din când în când?
– Stai puțin. Cartea mea preferată e Eleganța ariciului și am citit-o o singură dată. Mi primer amor. Qué putada! Cât o fi un bilet dus până în California?
Microbuzul tocmai trecea de Olimp. Pe locul din stânga fetei rămăsese o scoică spartă. Dora se uita la espadrilele ei albastre care îi lăsaseră două răni adânci deasupra călcâielor şi se gândea cum ar fi să lingă miere de pe buzele ei.
