Respira. Nu uita sa respiri. Ochii ti s-au largit deja, cat sa cuprinda mai multa lumina, sa vada mai mult, dar imaginea este aceeasi. Creierul incepe sa calculeze rapid zeci de alternative pentru a te opri din alunecare, dar nu returneaza niciun rezultat valid. Degetele ti se agata incordate de aer si simti ca te sufoci. Respira, nu auzi? E foarte important sa respiri. Chiar mult si repede, sa ametesti un pic, sa nu mai gandesti atat, fiindca deja iti simti capul prins intre doi pereti ce se apropie.

In locul unde stiai ca e inima ta mai fumega doar o gramajoara de cenusa pe care un vant in curand o va imprastia. Stomacul ti s-a strans intr-un pumn de luptator ce se pregateste sa loveasca, iar gura o simti naclaita de cerneala. Acum ai doua variante. Ori cazi pe jos, ori te prabusesti in tine. Alegi a doua varianta.

Se spune ca atunci cand ti-e frica “iti ingheata sangele in vene”. De fapt, muchii se contracta involuntar si amortesti. Tensiunea iti scade si te racesti. Dar acum simteai efectiv cum sangele iti ingheata. Cum se opreste din curgere si incepe sa se cristalizeze. Iar fiindca orice lichid care ingheata isi mareste volumul, asta facea ca venele sa-ti pocneasca cu sunet de floricele, pe rand. Si nu se compara cu durerea din suflet.

Esti ca un joc de domino in mijlocul unei intersectii. O oglinda venetiana in calea tancurilor. Un portelan chinezesc intr-o gradinita. Esti ca o icoana veche in lupta cu timpul. Ca un palarier in lupta cu modernitatea. Ca o picatura de apa uitata la soare. Esti o mica floare de nu-ma-uita in calea uitarii. N-ai nicio scapare.

(continuarea pe pandoras.ro)