Avem reguli pentru orice: in circulatie, legislatie, conversatie, bune maniere, buna practica, protectia muncii, etc. Avem regulamente si coduri. Toate ne ajuta sa ne indreptam natura de oameni ce-tind-sa-o-ia-pe-campii, agresivi, egoisti si imprevizibili. Toate ne ajuta sa devenim civilizati. Sa traim in societatea care, sa recunoastem, ne aduce atatea beneficii. Totusi, oamenilor in continuare le place sa sfideze regulile. Se simt mai importanti, deosebiti, mai cu mot si mai cei-mai-de-seama-dintre-semeni cand fac asta 🙂

Regulile, mai ales cele dinspre inceputuri, pe vremea regilor, imparatilor si faraonilor, erau facute sa separe sacrul de profan – sa inspire mister, “dumnezeire” catre anumite practici. Trebuia sa urmezi ritualuri al caror inteles nu-l pricepeai, pentru a simti o forta mai presus de tine ce te facea supus. Pentru a te bucura de “har” si “taina”. Asa era si sunt acum regulile bisericesti, ale diferitelor culte si secte, asa sunt la o scara mai mica si cele din interiorul unor organizatii.

Regulile sunt facute sa te faca supus. Sa constientizezi unde ti-e locul, sa iti cunosti limitele. Sa te modeleze. Si asta pentru binele tau. Patul lui Procust. Idealul grecesc de frumusete. Omul vitruvian.

Oamenii sunt destul de slabi daca stai sa te gandesti. Se inchina unor zei launtrici destul de meschini. Marele zeu Orgoliul. Zeitele Frica si Placerea. Zei care ne fac sa fim slabi, contradictorii, sau ambitiosi, puternici, atunci cand ne alegem un scop.

Regulile sunt facute sa ne pazeasca de noi, sa nu ne facem rau, si sa nu facem rau celor din jur. De aceea de cand ne nastem parintii ne interzic lucruri, apoi profesorii, legile scrise, nescrise, etc. Iar pe langa asta, regulile ne fac viata mai frumoasa trasand linii despartitoare intre sacru si profan, cum ziceam. Intre magie si praf.

Cel mai bine sunt evidentiate regulile in povesti si basme. Da da 🙂 Acolo unde pe intelesul copiilor se afla marile adevaruri ale vietii, desi de multe ori ale unei vieti ideale. Ma refer la finalul fericit – care nu se intampla sau nu, fiindca noi facem sa se intample lucrurile. Finalul fericit e doar o consecinta. Revenind, in povesti sunt cel mai bine evidentiate regulile. Daca nu le urmezi, se rupe vraja si nu mai ajungi fericit la final 🙂

E greu sa urmezi regulile. Uneori e al naibii de greu. Uneori nu le cunosti, nu stii ce trebuia sa respecti, desi asta se intampla foarte rar, de cele mai multe ori este doar o scuza ca nu stiai. Iar cand se intampla, macar simti ca ceva trebuia sa faci si poti intreba. Trebuie sa urmezi regulile. Trebuie sa ai rabdare, fiindca ce urmeaza este finalul fericit. Orfeu a pierdut-o pe Euridice, care a ajuns in Infern. A coborat pentru ea, l-a impresionat pe Hades cu cantul lui si a reusit sa o ia cu el inapoi. Pe drumul de intoarcere insa, regula era sa nu se uite inapoi, sa o vada daca il urmeaza, altfel o va pierde pentru totdeauna. Iar el ce a facut? Nu a rezistat pana la sfarsit, s-a intors sa vada daca e in spatele lui si… finalul fericit s-a dus o daca cu ea. In infern.

Harap-alb nu a ascultat povata de a nu sta de vorba cu omul span, totusi el asta a facut si a avut apoi de suferit. Mai stiti exemple? In fiecare poveste, in fiecare basm, in fiecare carte chiar sau experienta de viata avem pe cineva care daca nu respecta regulile pierde, sau pe cineva care daca a respectat regulile a castigat. Uneori nici nu au stiut ca daca le vor respecta vor deveni invingatori, insa au avut incredere. Pe de alta parte, mai sunt si cei care au stabilit reguli. Cei care au facut sa se intample finalul fericit. Oameni intelepti 🙂

Deci, sa avem rabdare si sa respectam regulile zic 🙂 Sau sa le scriem noi daca avem destula putere. Chiar daca arata asa: