În loc de suflet ai o pară

Atât a rămas din pomul cu o mie de fructe cu care te-ai născut.

De câte ori creștea un lăstar nou cineva îl rupea și-l arunca cât colo.

Odată, când nimeni nu se uita, ți-a crescut o creangă întreagă

Era mai ascunsă și chiar a dat frunze. Și flori. Florile se transformau în ananași, rodii, nuci de cocos și kiwi.

Dar au văzut-o până la urmă și au lovit-o cu toporul, în locul ăla sensibil de lângă trunchi, până a căzut.

Atunci ți-ai jurat să nu mai faci nicio frunză. Nicio fructă. Doar rădăcini.

Dar seva copacului nu te-a ascultat și a hrănit undeva în vârf, departe de lume, o pară.

Nu una cu coaja tare. Nici cu miezul mălăieț. O pară parfumată, zemoasă și dulce. Așa cum toate perele ar trebui să fie.

O pară eternă, pe care douăzeci de grifoni cu coada de oțel o păzesc, gata să te taie în două dacă te apropii prea mult.

Cumva, tu nu știi că am restul fructelor cu care putem face o salată din aia cu cognac și frișcă.

Cumva, tu nu știi că te iubesc.