Îi plăceau puzzle-ul, muzica country şi visa să participe la o orgie sexuală tematică. Pentru că Dorina locuia în satul Lungeşti, comuna Măciuca, judeţul Olt, şansele ca cineva să o invite la o astfel de petrecere erau minime. Aşa că a luat problema în propriile mâini. A atacat ca la jocul ei preferat, căutând colţurile şi continuând cu marginile. Primarul, viceprimarul, preotul şi medicul satului erau primii care trebuiau cooptaţi, pentru a-i da aprobarea şi cheile căminului cultural. Urmau Aurora, cu farmacia din intersecţie şi nea Puiu, care avea universalul de vis-a-vis de biserică, unde se adunau bărbaţii la o cinzeacă după ce veneau de la coasă. Ei urmau să împrăştie vestea. Zis şi făcut. Fiindcă tocmai urma ziua ei, pe 23 septembrie, i-a chemat pe cei patru la ea acasă, cu soţiile, să-i cinstească.

Dorina era profesoară de română la mai multe şcoli din comună, aşa că toţi o cunoşteau bine, fiind învăţătoarea copiilor lor. Era singură, la patruzeci şi trei de ani încă locuia cu părinţii, ceea ce îi făcea pe cei care o cunoşteau să aibă o atitudine înţelegătoare faţă de ea, un soi de milă îi oprea să o judece atunci când o vedeau că venea la şcoală cu pălărie de cowboy. A pregătit salată de boeuf, şniţele, piure, murături, prăjitură cu ness, choux a la creme, tort diplomat şi mai ales patru sticle de vin de anul trecut, două de ţuică, vişinată şi Cinzano.

„Sărumâna, sărumâna, mulţumesc, ce flori superbe, dar nu trebuia, poftiţi, poftiţi, fusei acuşi în beci şi v-adusei un vin bun. Hai să vă mai torn unul, serviţi vă rog, avem şi murături, dar să vedeţi prăjiturile. Nu merge cu apă că-l stricaţi. Ia să vedem ce e la televizor, ia uite, ce întâmplare, un film foarte bun, l-am văzut de patru ori, Cu ochii larg închişi se cheamă, da, sigur, să dau mai tare, ne relaxăm. Cum e choux la creme, bună? Te lingi pe degete nu alta. Merge cu Cinzano. Dar ce interesantă petrecere, ce curaj au avut oamenii ăia, cum ar fi să facem aşa ceva şi la noi, n-ar fi caraghios? Sigur că nu se cuvine, dar mai bine să petreacă lumea şi să se cunoască, decât să meargă la furat, nu-i aşa?

Chiar că aveţi dreptate, le stă bine cu măştile, nici nu ştii cine e cine. Aveţi o idee grozavă, să facem şi noi aşa, la festivalul toamnei, de Sfântul Dimitrie, un fel de Dionis al nostru, ar fi un simbol al beşugului, sărbătorim culesul strugurilor. I-am zice Struguritul de toamnă. Pe 26 octombrie, în deschidere, e perfect, la cămin, mă ocup eu de organizare, doar să veniţi. Confecţionez eu măştile cu copiii de la şcoală, la lucru manual. Invităm şi o personalitate culturală, citim din Brumaru. Sigur, da-ţi-mi cheile acum, dacă tot le aveţi, să merg să pregătesc din timp sala. Aşa, acum să aduc tortul. Să vă mai torn un pahar. Sănătate!”.

Cu Aurora şi Puiu a fost mai dificil. A trebuit să îi facă parte din comitetul organizatoric, fiind dintre cei mai bârfitori din sat, era mai bine să-i aibă de partea ei. Erau primii la pomeni şi parastase, se ofereau naşi fără să îi întrebe nimeni şi anunţau familiile din sat când murea sau se năştea cineva. Au cerut să fie şi plătiţi pentru ajutorul dat, aşa că Dorina le-a promis jumătate din salariul ei de luna viitoare, ceea ce i-a făcut foarte cooperanţi.

Căminul a fost măturat, pânzele din colţuri au fost şterse, praful de pe scenă la fel, o sticlă de Domestos a fost consumată şi alta de Pronto cu aromă de lămâie. Mesele au fost scoase afară şi duse în spatele clădirii, cele patruzeci de scaune au fost aşezate pe margine, iar jos, în mijloc, opt saltele cu arcuri, învelite cu pături sau carpete cu Răpirea din serai. Pe pereţi au fost agăţate nuduri pe care le aveau oamenii prin casă şi mai multe bibelouri cu balerine împodobeau noptierele plasate în colţurile încăperii. Instalaţia audio a fost verificată şi sobele au fost pornite cu trei zile înainte, să încâlzească bine aerul. Oamenii ştiau că acolo va avea loc petrecerea de început al festivalului toamnei, că are legătură cu strugurii, vinul, un fel de bal mascat şi că vor trebui să-şi lase hainele la intrare.

Un banner mare a fost agăţat la intrare: Struguritul de toamnă. Vinu-i gratis, ce-ţi mai pasă? Lasă grijile acasă! Dorina adusese tot vinul strâns de familia ei de-a lungul timpului. Cum ei nu erau mari băutori şi aveau vie destul de mare, au avut destul pentru toţi cei cinzeci şi trei de bărbaţi şi femei care au venit în acea seară, la ora zece la cămin.  Copiii lucraseră toată săptămâna la confecţionatul măştior, aşa că acum fiecare avea câte una.

Omul de cultură născut în sat, care se mutase la Bucureşti şi scria la o mare revistă literară a întârziat jumătate de oră, iar când a venit şi i-a văzut pe toţi adunaţi în chiloţi şi maiouri, femeile cu batic pe cap şi bărbaţii cu ţigara în gură, a făcut cale întoarsă, aşa că Dorina nu a avut ce face decât să îndemne oamenii să-şi mai toarne un pahar, să dea mai tare boxele din care se auzea Johnny Cash, să înţepe balonul din tavan cu o hoţoaică de cules mere, să lase să cadă din el cele o sută de prezervative primite gratis de la un ONG şi să stingă lumina.

Dacă toţi stătuseră stingheri până atunci, uitându-se unii la alţii iscoditori, încercând să-şi dea seama după bărbi şi mustăţi, după ţâţele lăsate sau dimpotrivă, ţanţoşe şi pline, cine e fiecare, după ce becurile s-au stins şi doar luna lumina prin fantele perdelelor groase, atât cât să vezi contururile celuilalt, s-au stins şi inhibiţiile, sătenii aruncându-se unii pe alţii, făcând măştile să cadă, să se amestece pe jos. „Tanţo, tu eşti? Cu trei deodată, mai lasă-ne şi nouă, fă! Băi Marine, futu-ţi norocul mă-tii, cu sor-mea te-ai găsit? Părinte, nu ţi-e ruşine, om cuvios, să te ţii cu maică-mea, măi? Crezui că-i sor-ta, Vasile, iartă-mă!” Şi aşa s-au transformat pupăturile în pumni şi dorinţa Dorinei de a pune ultima piesă din puzzle pe masă, orgasmul la care visa de câţiva ani, într-un plânset isteric. Din boxe se auzea  „Because you’re mine, I walk the line”.