“Te-am iubit disperat, ortodox si eretic,
Te-am iubit protestant, protestand,
Te-am iubit in cuvinte mai mult ca aievea,
Arzand si arzand si arzand.

Te iubesc, in sfarsit, fara stari delirante,
Inima mea-i un organ anatomic si-atat,
Fara tremurul mistic zvacnind la turnante,
Fara nodul de lacrimi din gat.

Te iubesc deci metodic, egal, eficace,
De la pupa la prova cu tot cu catarg,
Ca matelotul cuminte ce spala puntea pe branci
Fara sa vada in larg.

Ce victorie mare, as zice totala,
Ce era de ucis s-a ucis elegant,
Cum ai sparge in vis un vas cu parfumuri
Rostogolite in neant.

Ce victorie mare, aplaud-o tu,
Pune steagul ei hohotind in feresti,
In vremea asta sufletul meu pompeaza nebun
Sange in versul din care lipsesti.”

(Ana Blandiana)