“Oamenii sunt interesaţi de furnici deoarece cred că acestea au ajuns să creeze un sistem totalitar reuşit. Este adevărat că din afară ai impresia că în furnicar toată lumea munceşte, toată lumea e ascultătoare, toată lumea e gata să se sacrifice, toată lumea e la fel. Şi, deocamdată, toate sistemele totalitare ale oamenilor au eşuat…

Aşa că s-a mers cu gândul la copierea insectei sociale (oare emblema lui Napoleon nu era albina?). Feromonul care inundă furnicarul cu o informaţie globală este televiziunea planetară de azi. Omul crede că oferind tuturor ceea ce consideră a fi mai bun, se va ajunge într-o zi la o omenire perfectă.

Nu acesta este însă sensul lucrurilor.

Natura, să nu-i fie cu supărare domnului Darwin, nu evoluează spre supremaţia celor mai buni (de altfel, după care criterii?)

Natura îşi extrage forţa din diversitate. Are nevoie de buni, de răi, de nebuni, de disperaţi, de sportivi, de infirmi, de cocoşaţi, de handicapaţi, de veseli, de trişti, de inteligenţi, de imbecili, de egoişti, de generoşi, de mici, de mari, de negri, de galbeni, de piei-roşii, de albi… Are nevoie de toate religiile, toate filozofiile, toate fanatismele, toate înţelep­ciunile… Singura primejdie e ca una din aceste categorii să nu fie eliminată de o alta.

S-a văzul cum lanurile de porumb, artificial concepute de om şi formate din fraţii gemeni ai celui mai bun ştiulete (cel care are nevoie de mai puţină apă, cel care rezistă mai bine la îngheţ, cel care dă boabele cele mai frumoase) piereau brusc la cea mai uşoară maladie. În timp ce câmpurile de porumb sălbatic, formate din mai multe soiuri diferite, fiecare având specificitatea, punctele slabe şi anomaliile lui, reuşeau totdeauna să supravieţuiască epidemiilor.

Natura urăşte uniformitatea şi iubeşte diversitatea. Poate că în asta şi constă geniul ei.”

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute.