Am fost azi la un concert din cadrul Festivalului George Enescu 🙂
MARIE HALLYNCK – violoncel
CEDRIC TIBERGHIEN – pian
Program : Debussy – Sonata pentru violoncel si pian în re minor
Enescu – Sonata nr. 2 pentru violoncel si pian în Do Major op. 26
Britten – Sonata pentru violoncel si pian în Do Major op. 65
Era ora 11:00. Sambata dimineata. Intrarea libera si destul de putini oameni, din cate am vazut si am auzit discutii mai mult din cei care aveau deja legatura cu muzica clasica, insa si cateva cupluri simpatice care cred ca au venit doar fiindca era o activitate ce facea parte din placerile lor personale 🙂
Sala Auditorium din Muzeul National de Arta. Un pian. Liniste. Lumina. Flori si ciupercute dragute de plastic pe marginea scenei. Oameni de tot felul, in principal pe la 60 de ani cu parul alb si ochi albastri. Romana, engleza, franceza, germana. O batranica simpatica langa mine cu care am venit, care nu gasea intrarea. Evantaie. Sfarsit de vara molcom, incet, armonios, invaluitor si dulce.
Muzica clasica mi se pare cea mai pura muzica, abstracta si foarte emotionala. Sentimente si senzatii subtile sau puternice diverse, multe, ca intr-o poveste. Ma face sa imi si imaginez diverse stari de spirit. In acest caz, intre un el (pian) si o ea (violoncel). In toate trei piesele am simtit avalansa de emotii, cei doi au comunicat in permanenta si au trait prin muzica pe care o cantau.
Ma gandeam ca muzica ne poate impresiona sau solicita emotional atat de mult pentru ca imita vocea umana. Strigate de pasiune, furie, bucurie, joaca, pericol, plangere sau raset, suferinta sau asteptare – toate redate de instrumentele care vor sa ne transmita trairi.
Cel mai mult mi-a placut linistea – perfecta – care se lasa inainte sa inceapa o melodie sau intr-un respiro dinlauntrul ei 🙂 Mi-au placut si finalurile care au fost toate in forta, care te-au lasat emotional sus, intr-o stare de bine aproape euforica 🙂
O bucatica de muzica – trista, te tine in tensiune pana ce la final… iti ofera o senzatie de “acasa”.
Leave a Reply