Tu ești apa ce se infiltrează în mușchiul moale al inimii mele
Cu nuanțe de verde și albăstrui îți arată mereu Nordul,
în timp ce îi hrănești rădăcinile mici cu vise uriașe.

Visele tale sunt ca ale lui Martin, Benny sau Bjorn,
Dacă le-ai agăța un capăt de Everest, te-ai da în rapel până pe fundul Gropii Marianelor
Dacă le-ai face lasou ai captura din balcon capre sălbatice din Ulaanbaatar.

Tu ești focul ce-mi aprinde circuitele neuronale
Cu nuanțe de portocaliu și roșu te îndeamnă la drum
Spui “da” și demarăm chiar atunci, spre lumi interioare, spre lumi paralele.

Cu tine mi-ar plăcea să mă plimb pe Veșnicele plaiuri ale vânătorii
Să ne pierdem pe străzile din Sukhavati, sau din Tian,
să alergăm printre copacii din Neverland, să adormim într-un hamac din Fantasia.

Tu ești aerul ce-mi răvășește paginile cărții autobiografice scrise la prezent
Ți-a făcut loc și ție printre rândurile ei, începând cu pagina 253, capitolul 9,
Bucurându-se să se transforme într-un roman de aventuri, pentru copii, de dragoste, cu mult umor și nuanțe de galben.

Cineva de la Facultatea de Informatică vrea să identifice automat umorul,
Altcineva crează roboți psihologi și cea mai relaxantă melodie,
Iar altcineva pe Clarisa.

Oare ce urmează să creăm spre Nord, visând mov, cât mai departe, râzând, împreună?